De obicei simt venirea toamnei în ultimele adieri de august care se pierd în racoarea serilor târzii care ne gasesc uitati, pe mine si pe iubitul meu, printre felinarele din parc sau lipiti cu ochii de stelele care stralucesc deasupra balustradei balconului meu. Anul acesta nu am reusit sa simt nimic înainte de prima zi de septembrie. Mi s-a parut ca vara a trecut prea repede, ca timpul, în general, s-a jucat cu rabdarea mea...

Nostalgiile de odinioara nu m-au mai gasit la fel de visatoare în acest sfârsit de vara prea scurta pentru vise si melancolii trecatoare... M-am trezit pur si simplu într-o dimineata cu ecranul telefonului invadat de frunze aramii. Nu era decât optiunea automata de schimbare a imaginii de fundal în fiecare luna. Am sarit din pat, având curiozitatea unui copil care alearga la geam sa vada primii fulgi de nea. M-am apropiat de fereastra, însa nimic din ce am putut surprinde fugar nu se potrivea cu imaginea de pe telefon... poate doar aerul usor racoros care aburise geamurile. Frunzele erau la locul lor, soarele avea aceeasi lumina aurie, gata sa înfierbânte totul. Nimic, nici macar starea mea matinala nu se potrivea cu telefonul...

Sunetul mobilului mi-a frânt gândurile fugare. „Stii... azi e prima zi de toamna...” mi-a spus cu voce tremurata iubitul meu, care, de obicei, nu este impresionat de schimbarea fireasca a anotimpurilor. Sufletul mi s-a topit în fraza rostita simplu si tandru, cu o emotie ciudata, pe care o simteam cunoscuta... Era ca si cum eu însami rostisem cuvintele, fara sa îmi dau seama. Ziua s-a scurs apoi firesc, fara nimic special si asta m-a întristat putin, pentru ca prima zi de toamna însemna în ceilalti ani rememorarea unor clipe trecute care ne-au marcat povestea de iubire. Sa fie oare toamna aceasta începutul monotoniei? Gândul ma sperie si încerc sa nu îi acord prea multa importanta. Prefer sa dau vina pre prognoza meteo care prevesteste un septembrie neobisnuit de calduros – o prelungire bizara a verii toride care a trecut parca prea repede.

Mi-am propus sa nu ma las prada temerilor din trecut, legate de depresiile tomnatice, însotite de ploi si de dimineti dezolante în care asteptam sa se întâmple ceva care sa ma ajute sa sper într-un final fericit al iubirii aflate atunci la începuturi care nu se aratau deloc promitatoare pentru noi... Am pus faptul ca nu am constientizat schimbarea de anotimp pe seama linistii sufletesti care m-a învaluit de ceva timp încoace. Toamna tumultoasa de altadata care si-a prelungit melancolia în anii urmatori mi se pare acum undeva departe. Si chiar daca, odata cu ea, am închis într-un colt al sufletului fericirea pe care am trait-o atunci, dupa suferinta cumplita a departarii, stiu ca va veni si anul acesta o clipa în care, într-o seara târzie, îi voi sopti iubitului meu, cu obrajii ascunsi dupa umarul lui ... „A venit din nou toamna...” Numai ca de data aceasta va fi o altfel de toamna – calda – la fel ca iubirea noastra din acest an.