Azi am 4 ani!
Câti dintre noi nu avem cel putin o data în viata sentimentul ca redevenim copii? De câtiva ani încoace eu traiesc aproape zilnic miracolul copilariei. Cei care au casa luminata de un sufletel mic de câtiva anisori înteleg cu siguranta sentimentul. Când devii parinte, dincolo de grijile cotidiene inevitabile care se maresc într-un ritm ametitor, nu ai voie sa nu redevii, macar din când în când copil...


Trimite si personalizeaza aceasta felicitare
Nu cred ca e necesar sa spun ca dusul si luatul de la gradinita devin la un moment dat lucruri care ne intra în reflex dupa ceva timp de practica voluntara.
Dimineata e cumplit: „mami azi nu vreau la gradinita”, „mami mai dorm 5 minute”, „nu mi-e foame”, „nu vreau rochita asta ca e urâta”, „vreau sa mearga si papusa cu mine”.... O mie de replici care în mintea mea nu au decât un raspuns mare si lat („Iar o sa întârziem”), dar care se materializeaza în explicatii care sa fie acceptate de mintea unui copil de 4 ani. Dupa amiaza e cu totul altfel... drumul spre casa e un fel de plimbare spirituala în miniatura. Discutam despre poeziile pe care le-a spus „doamna”, îmi povesteste de ce a picat un strugure verde si nu mov („pentru ca asa e strugurele, verde”) si aflu când o sa vina iarna („când o sa cada toate frunzele si o sa se usuce toata iarba”).
Cuprinsa de astfel de activitati care însotesc îmbracatul si dezbracatul din vestiarul gradinitei, percep totul ca pe o rutina necesara si uneori amuzanta. Azi însa a fost altfel. M-am dus sa-mi iau copilul mai repede de la gradinita pentru ca avea programare la medic. Am intrat grabita si am urcat scarile într-un suflet. Deja eram în întârziere. Am deschis usa îcet (stiam ca micutii sunt înca la programul de somn) si am intrat ... într-o lume ireala. Imaginati-va o încapere plina de jucarii în care 30 de pitici stau ascunsi sub cearsafuri de zapada, savurându-si somnul sub razele soarelui care le scalda chipurile lipsite de griji. Era acolo în camera aceea ceva magic... un parfum linistitor de inocenta si de bunatate care l-ar fi impresionat si pe cel mai rau om din lume. Printre sforaituri subtirele am auzit pasi educatoarei care mi-a zâmbit vazându-ma încremenita în prag. „Asa-i ca-s draguti?” „Da... e fantastic...”
Am ramas asa acolo vreo 5 minute, pâna a reusit educatoarea sa o trezeasca pe fetita mea. Si pentru o clipa am simtit ca ma retrag încet în timpuri demult transformate în amintire când mama îmi veghea somnul de dupa amiaza si îmi spune povesti cu zâne. M-a trezit din reverie vocea micutei mele: „Mama nu vreau la doctor”. Nu mai stiu ce i-am raspuns, dar stiu ca drumul spre casa a fost altfel... la un moment dat am luat-o de mâna si am început sa alergam prin frunzele de pe trotuar...S-a oprit râzând în hohote si certându-ma, cum fac eu de obicei când e prea zvapaiata: ”Mama, mai încet, ce ai patit? Câti ani ai?”... I-am raspuns fara ezitare: „Azi am 4 ani”.

Votul tau:
Autor: AnaMaria Ghiban | Publicat: 18.12.2006 | Articol citit de 4770 de ori. Nota 5.00 din 6 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Azi am 4 ani!
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Azi am 4 ani!, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Familie pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult

Tendinţele sezonului by Laurent Tourette, Haute Coiffure Française!

Tendinţele sezonului by Laurent Tourette, Haute Coiffure Française!
Cunoscutul hairstilyst Laurent Tourette, participă pe data de 12 februarie la Paris la show-ul Haute Coiffure Française, care are loc la Carroussel du Louvre. Laurent Tourette particpă pentr... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii
Joi, 09 Februarie 2012. 53 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco e...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!â€
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!â€
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Jennifer Aniston s-a săturat de asocierea cu Brad şi Angelina Jennifer Aniston s-a săturat de asocierea cu Brad şi Angelina
Miercuri, 08 Februarie 2012. 380 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi A...
Mărturisirile Mărturisirile "babelor" din industria frumuseţii
Miercuri, 08 Februarie 2012. 629 vizualizări, 2 comentarii, 1 vot Auto...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il porti Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il porti
De multe ori este dificil ca dintre nenumaratele nuante de ruj sa le g...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult