Poate una dintre cele mai frecvente surse de conflict în cuplu o reprezintă dorinţa ei de a avea un animăluţ de casă (pisică de obicei), dorinţă la care el nu subscrie. Dar oare de ce el nu vrea? Căci ea îi promite că va avea grijă de pisicuţă, că nu-i va cere lui să facă nimic, că nu-l va deranja, că nici nu va şti că au animal în casă, etc. El totuşi nu o crede şi se şi vede schimbând nisipul, trezindu-se în miez de noapte de mieunături, fiind mai puţin iubit decât fiinţa inutilă şi păroasă.

Am avut şi eu un astfel de schimb de idei cu partenerul meu de viaţă, numai că el săracul s-a trezit în faţa faptului împlinit, căci am găsit pisoiul, mic, neajutorat, mieunător şi plin de purici în scara blocului şi nu m-a lăsat inima să nu-l iau acasă.

S-a ataşat şi el de pisic, dar cum a crescut motanul şi s-a făcut vară i-a şi făcut vânt la cineva la curte, căci aşa ne fusese înţelegerea. Acum mai avem nişte prieteni care negociază aducerea unei pisici în casă şi sunt curioasă cum se vor finaliza tratativele, dar presimt că odată cu aducerea alintăturii în mijlocul cuplului, o parte din armonie va fi viciată.

Aştept să ne scrieţi şi să ne povestiţi dacă aţi avut astfel de probleme în cuplu sau în familie, dacă v-aţi dorit sau aţi avut un animăluţ de companie care a jucat rolul de măr al discordiei. Mulţumesc.