"Când parintii pleaca, daca spatiul nu mai este acelasi, copilul nu se mai regaseste nici chiar în corpul lui, adica în reperele lui spatiale si temporale, pentru ca unele depind de celelalte. Dimpotriva, daca, atunci când cuplul se desface, copilul poate ramâne în spatiul unde parintii au fost împreuna, exista o mediere si travaliul divortului decurge mult mai bine pentru el. Daca nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care traieste, când casa este pentru el distrusa, datorita absentei unui parinte sau dislocarii cuplului, sau când el însusi trebuie s-o paraseasca, copilul va cunoaste doua niveluri de destructurare: nivelul spatial, care se rasfrânge asupra corpului; nivelul afectivitatii, rasfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevarat travaliul afectiv de a pricepe divortul, decât daca ramâne în acelasi spatiu. Asa ca, daca parintii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul sa le ramâna copiilor si ca parintii însisi sa vina alternativ sa-si îndeplineasca aici "datoriile de parinte". Locul de domiciliu obisnuit al copiilor ar trebui sa fie acela unde au trait împreuna cu cei doi parinti si unde vor ramâne cu un singur parinte.
Lucru valabil nu doar pentru casa, dar si pentru scoala, când este vorba de copii de la sapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorita unui divort, un copil sa fie constrâns sa-si paraseasca scoala pentru a merge la alta scoala. Putem fi siguri ca se va alege cu doi ani de întârziere scolara; nu se va mai duce la scoala pentru ca este prea divizat."