Întrebarea, desi poate parea banala, a pus-o în încurcatura pe o veche prietena, proaspata mamica, stabilita de ceva timp în Germania. Recunosc ca, dincolo de curiozitatea mea banala, ideea ca bebelusul prietenei mele ar putea deveni bilingv din primii ani de viata mi s-a parut amuzanta. Contrar aparentelor, problema limbii cu care trebuie sa se obisnuiasca un copil ai carui parinti au nationalitati diferite este una destul de serioasa, cu urmari importante asupra personalitatii viitorului omulet.

Se pare ca cele mai recente studii au decis ca cea mai înteleapta cale este aceea de a creste copilul, înca de la nastere, într-un univers bilingv, chiar daca acest lucru cere din partea parintilor un efort deosebit. Motivul este cât se poate de credibil – prin cultivarea bilingvismului, copilul îsi pastreaza o legatura durabila cu radacinile sale familiale. Pe de alta parte, mai târziu, bilingvismul va putea fi exploatat de catre copilul transformat în om matur, într-un atu social si intelectual, este dovedit faptul ca un copil crescut într-un univers bilingv poate învata mai usor o limba straina.

Studiile arata ca primii trei ani sunt decisivi pentru modul în care bilingvismul îsi face simtite efectele asupra unui bebelus. Pentru ca aceste efecte sa fie pozitive, este important ca fiecare dintre parinti sa îi vorbeasca în limba sa materna si mai ales sa nu amestece cuvinte din cele doua limbi într-o singura fraza. De asemenea, parintii trebuie sa cada de acord asupra faptului ca una dintre cele doua limbi va fi primara, iar cealalta secundara. În cazul prietenai mele, germana va fi probabil limba primara pe care o va învata bebelusul. Ratiunea este foarte simpla – româna o va vorbi doar cu mama sau în vizitele pe care le va face în România, pe când germana o va folosi în majoritatea împrejurarilor din viata cotidiana. Este important ca bebelusul sa sesizeze de mic utilitatea limbii secundare. De aceea, vizitele în tara natala a parintelui care vorbeste limba secundara sunt întotdeauna binevenite.

Contrar opiniei multor parinti, carora le este frica de dificultatile pe care le vor întâmpina propriii copii în anii de scoala, bilingvismul infantil nu împiedica dezvoltarea normala a copilului. Singura diferenta fata de un copil care vorbeste o singura limba este aceea ca vocabularul copilului bilingv este împartit între cele doua limbi. Evident, eforturile parintilor trebuie sa fie sustinute pentru ca totul sa decurga normal, însa rezultatul final este cel care ar trebui sa încurajeze orice cuplu mixt sa adopte aceasta varianta de a-si învata bebelusii sa vorbeasca.

Unii parinti, nu doar dintre cei care formeaza cupluri mixte, considera ca este util pentru bebelusii lor sa învete limba engleza înca de la nastere, chiar daca aceasta nu este limba materna a niciunuia dintre ei. Ideea este cât se poate de inutila pentru ca în niciun caz copilul nu va deveni bilingv, învatând fortat o limba care nu îi apartine...

Totul pare prea complicat, cel putin pentru mine. Pentru prietena mea, aparitia „gândacutei” (asa o alinta pe fetita ei de numai câteva luni) în viata ei si a sotului ei, este un miracol. Asa ca problema bilingvismului nu o sperie. Oricum, deocamdata „gândacuta” gângureste într-o limba pe care numai ea si alti bebelusi o înteleg, probabil.