Cele mai bine platite slujbe la domiciliu
Cele mai bine platite slujbe la domiciliu

In Romania munca la domiciliu inca nu a atins intregul sau potential, dar au aparut ce-i drept o serie de oportunitati reale, dar si o sumedenie de false oferte de care e bine sa ne ferim cu totii. Ce e bine de stiut din start este faptul ca a lucra de acasa nu presupune obligatoriu si conditii mai lejere de munca ci, la fel ca si in cazul unei slujbe standard, trebuie sa te supui unui program strict de lucru, uneori doar obositor, iar alteori de-a dreptul insuportabil.


Educatia solida este unul dintre criteriile de inceput care sa iti permita sa lucrezi si de acasa. Tot mai multe companii au descoperit faptul ca se pot realiza economii importante la cheltuielile cu angajatii, echipament, tehnica de calcul etc. daca ei se deschid catre colaborarile online sau ofera anumite pozitii care se preteaza la asa ceva catre aplicanti aflati la distanta, dar foarte bine pregatiti profesional si care nu iti iau si pielea de pe tine atunci cand negociezi un contract de colaborare.
Angajatilor care lucreaza la domiciliu li se transfera astfel o serie de responsabilitati profesionale specifice domeniului lor de activitate, ei tinand totusi legatura cu un sef care sa le ofere un desfasurator pentru activitatea ulterioara, dar si care sa ii traga de urechi atunci cand nu isi fac treaba asa cum se asteapta de la dansii. Exista joburi diverse care permit munca de acasa, dintre acestea detasandu-se clar unele si mai bine platite, dar si suficient de motivante incat sa justifice alegerea unei astfel de forme de angajare.
Reprezentant pentru Relatii cu Publicul - este una dintre cele mai bine platite activitati, se poate lucra cu usurinta si de acasa, dar de regula dupa un program fix; in general este o profesie care presupune tinerea legaturii cu clientii unei companii pentru a informa in detaliu despre tot ceea ce tine de produsele si serviciile oferite de catre compania in cauza. Pentru a face fata cu succes trebuie sa ai acces la o linie telefonica stabila, conexiune Internet si bineinteles o excelenta pregatire in domeniul relatii cu publicul, abilitati de comunicare impecabile si cunoasterea a cel putin una sau doua limbi de circulatie internationala.
Agent de turism/imobiliar - este o activitate relativ noua in Romania, sa lucrezi de acasa oferind informatii de prima mana pentru turisti sau cei interesati de domeniul imobiliar. De obicei este vorba despre persoane cu experienta intr-unul dintre aceste domenii sau ambele domenii, care primesc informatii la zi de la diferite agentii turistice mari sau agentii imobiliare si sunt astfel capabili sa ofere clientilor pachetul de servicii solicitat. Se poate plati si dupa comision si in regim fix, dar de regula numarul mare de clienti va permite angajarea cu contract nelimitat de munca si o retributie multumitoare.
Profesor - este o profesie care se poate exercita foarte bine si lucrand de acasa, bineinteles fiind necesar echipament divers si nu doar obisnuitele teste grila, caiete de exercitii etc. Informatia bogata si uneori foarte bine sistematizata de pe Internet poate fi folosita cu cea mai mare incredere, iar daca permit conditiile, se pot tine si ore de curs prin intermediul suportului audio-video de asemenea oferit pe Internet. Singura problema este calitatea actului educativ, care trebuie sa fie deosebita, si bineinteles seriozitatea elevilor, care si ei trebuie sa se obisnuiasca cu acest mod de a studia si de a-si perfectiona cunostintele.
Designer Web - o meserie foarte placuta, daca posezi cunostintele necesare practicarii ei, si care s-a dovedit de-a lungul timpului a fi nu doar banoasa, dar si plina de satisfactii profesionale diverse. Se poate cu usurinta lucra si de acasa fiind nevoie doar de o buna publicitate precum si de un portofoliu pe masura care sa atraga clienti de calitate. Este nevoie totusi in acest caz si de o colaborare stransa cu companii serioase, implicate in domeniile web hosting si web development, pentru a li se putea garanta clientilor nu doar un website de exceptie, dar si suport clienti pe masura precum si gazduirea website-ului in cele mai bune conditii si pe o durata cat mai mare de timp.
Redactor articole/Copywriter - o ocupatie destul de cautata, foarte adecvata pentru lucrul de acasa, scrierea de articole si alte texte cu finalitate diversa nu aduce intotdeauna si multi bani, fiind nevoie de o experienta solida in domeniul de care te ocupi, dar si de talent scriitoricesc de exceptie. Absolventii de Jurnalism, Litere sau Relatii Publice pot sa se incumete sa lucreze si de acasa, ca redactor sau copywriter, ei avand cele mai bune sanse de succes pentru acest job. Incepand cu revistele si ziarele electronice si continuand apoi catre redactarea de continut scris pentru webite-uri comerciale volumul de munca poate fi satisfacator si astfel va creste simtitor si compensatia baneasca. Trebuie insa negociata din timp situatia drepturilor de autor precum si alte aspecte care sa permita publicarea fara alte probleme a articolelor sau textelor create in linistea propriei locuinte.
Cam acestea sunt joburile din Romania care permit lucrul de acasa cu norma intreaga si un salariu corespunzator. Se poate lucra fie in regim de freelance, fie ca angajat al unei companii si de multe ori castigurile se pot ridica bine peste medie. Celelalte joburi care mai pot fi practicate de acasa nu necesita realizarea unei norme intregi, putand fi practicate fie part-time, fie doar ca un hobby sau pentru realizarea de venituri suplimentare. A lucra de acasa, chiar daca este o activitate care poate genera venituri insemnate, nu e ceva de invidiat deoarece si aici exista puncte pozitive, dar si dezavantaje majore ca oriunde altundeva. Inainte deci de a te hotari sa faci acest pas profesional este bine sa te gandesti de doua ori decat sa ajungi sa regreti mai tarziu ca nu ti-ai construit o cariera intr-un alt domeniu sau intr-un colectiv mai larg, unde mai poti schimba o vorba cu cineva si unde nu esti fortat sa petreci zile intregi complet izolat de realitatea inconjuratoare.



Votul tau:
Autor: Lucia Mihailescu | Publicat: 14.12.2009 | Articol citit de 4565 de ori. Nota 4.00 din 1 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Cele mai bine platite slujbe la domiciliu
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Cele mai bine platite slujbe la domiciliu, aboneaza-te la RSS-ul de Lifestyle :: Cariera pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Antioxidanti pentru animalele voastre de companie

Antioxidanti pentru animalele voastre de companie
Moda dietelor bogate in antioxidanti s-a extins de foarte multi ani si catre alimentatia animalelor de companie, iar acest lucru se pare ca a fost deosebit de pozitiv pentru acestea deoarece se stie c... mai mult

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Horoscop amoros

Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propria relatie. Apar mici dispute pe baza unor probleme financiare. Taur: Vei cunoaste pe cineva plin de adrenalina, aventuros, care t... mai mult

Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine

Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februarie, 2013 vom petrece cu totii un an fericit in compania Dragonului de Apa, un animal mitologic specific pentru astrologia chineza,... mai mult

Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il porti

Rujul de buze perfect: cum il gasesti si cum il porti
De multe ori este dificil ca dintre nenumaratele nuante de ruj sa le gasesti pe cele care te avantajeaza cel mai mult, sa alegi textura cea mai potrivita pentru pielea ta si sa porti rujul in asa fel ... mai mult

Implantul contraceptiv este o metoda revolutionara de contraceptie

Implantul contraceptiv este o metoda revolutionara de contraceptie
Avand o rata de succes de peste 99%, implantul contraceptiv se dovedeste a fi o solutie excelenta pentru contraceptie, multe femei inca temandu-se sa si-l faca, dar multe altele simtindu-se mult mai i... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 36 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 338 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult