Se spune ca exista o legatura ascunsa între viata de zi cu zi si ceea ce se întâmpla noaptea, în zona subconstientului nostru. Nu am încercat niciodata sa îmi descifrez visele dupa simboluri oculte, religioase sau de alta natura, însa recunosc ca am avut întotdeauna sentimentul ca ceea ce ni se întâmpla în vis nu este întâmplator. De obicei visez haotic, scene indescifrabile, asa ca nu îmi bat prea mult capul sa analizez. Si, în plus, am oricum destule lucruri de analizat în viata reala, asa încât ultimul lucru la care ma gândesc este sa dau crezare la ceea ce se întâmpla în visele mele dezordonate.

Într-una din serile trecute însa, amestecul cu realitatea s-a produs într-un mod bizar. Am adormit greu, dupa un thriller la care nici eu nu stiu de ce m-am uitat. Iubitul meu era plecat la o reuniune de serviciu, asa ca nu mi-am propus sa îl astept. De obicei îl însotesc, dar de data asta chiar nu era cazul, pentru ca ar fi însemnat sa asist la o discutie lunga si plictisitoare, printre aperitive si sampanie, despre urmatorul proiect maret al companiei la care lucreaza. A zâmbit cu compasiune, când i-am declarat deschis ca de data asta prefer sa îl astept în pat, acasa, si nu s-a suparat. Abia adormisem când a început furtuna...

M-a trezit geamul de balcon, care s-a izbit puternic din cauza vântului. Am sarit din pat, m-am uitat la ceas si nu îmi venea sa cred ca mai era putin pâna dimineata si iubitul meu înca nu se întorsese. Am încercat sa îl sun, dar îmi respingea cu încapatânare apelurile. O clipa am crezut ca s-a întâmplat ceva, dar faptul ca apelurile îmi erau respinse constant si deliberat m-a pus pe gânduri. Deodata, a aparut îndoiala. M-am îmbracat în graba, m-am aruncat în primul taxi si în câteva minute am ajuns în sala de conferinte a hotelului în care trebuia sa aiba loc reuniunea. Afara ploaia continua sa cada sinistru... Un receptioner adormit mi-a raspuns plictisit ca reuniunea se terminase cu mai bine de doua ore în urma si ca toata lumea dormea în camerele special închiriate pentru angajati. Nu puteam sa cred ca iubitul meu a preferat sa ramâna peste noapte acolo în loc sa vina acasa. L-am asteptat pâna în zori pe treptele din fata hotelului, ca sa lesin apoi în fata unei scene de cosmar – iubitul meu cobora scarile cu un zâmbet larg, la bratul unei femei necunoscute. Si-au luat ramas bun într-un mod foarte intim, apoi el i-a soptit ceva receptionerului. Femeia a trecut în graba pe lânga mine, mi-a aruncat o privire ironica si a disparut, iar iubitul meu, când m-a vazut, mi-a spus rece – „De ce ai mai venit? Petrecerea s-a terminat demult!”. Camasa îi era patata de rosu si parfumul ei îi impregnase fiinta. Credeam ca înnebunesc, încercam sa îi spun ceva, dar vocea îmi disparuse cu desavârsire. Scarile au început sa se darâme si totul s-a rupt în bucati, ca un puzzle care, abia completat, a fost spulberat de vânt...

„Doamne, ai sa racesti din nou... De ce nu ai închis gemurile daca ai vazut ca vine furtuna? Mai bine te fortam sa vii cu mine, leneso.” Cuvintele îmi sunau difuz în urechi, parca veneau dintr-o alta lume. „Ce e cu tine pui, ai plâns? Te simti rau?”. Nu stiam cum trebuie sa reactionez. Am facut ochii mari. Camasa îi era intacta, fara nicio urma, iar parfumul lui masculin îmi învaluia simturile. Ceasul nu arata nici macar ora zece, trecusera doar câteva minute de când se terminase filmul... „Nimic. Un cosmar...”

A doua zi i-am povestit cosmarul. S-a amuzat teribil si m-a amenintat ca ma va lua cu el la toate reuniunile companiei, pe viitor. Dincolo de banalitatea visului în sine, ma întreb care e legatura psihologica dintre cosmarul meu si realitatea exterioara lui.

foto © Northfoto