Am încercat mereu sa gasesc o explicatie acceptabila pentru multe dintre greselile mele din trecut. O parte dintre ele nu le-am considerat a fi greseli decât dupa mult timp, când a trebuit sa suport consecinte. Pe altele le-am facut fara sa ma gândesc vreo clipa ca este ceva în neregula cu mine. Cert este ca foarte rar mi s-a întâmplat sa gândesc dinainte consecintele deciziilor pe care le iau. Am acceptat mereu cu seninatate replicile celor din jur care îmi reprosau imaturitatea sau lipsa de responsabilitate. Asta pâna într-o zi, când am gresit îngrozitor fata de omul pe care pretindeam ca îl iubesc si am simtit, mai mult ca oricând, ce înseamna iresponsabilitatea. Cu eforturi supraomenesti, am reusit sa îl fac sa ma ierte, însa rana a ramas înfipta adânc în suflet si de atunci nu am încetat sa ma întreb de ce sunt diferita de ceilalti în tot ceea ce fac, mai ales atunci când este vorba de sentimente. În ziua în care am aflat ca exista un sindrom numit „complexul / sindromul lui Peter Pan”, în care ma regaseam perfect, am rasuflat usurata, pentru ca orice sindrom definit psihologic are, cel putin teoretic, si o vindecare.

Stiintific, SPP (sindromul Peter Pan) este o deviere de ordin psihologic care se manifesta la adulti prin faptul ca au un comportament copilaresc si resping ideea de a-si asuma responsabilitatea de orice natura. Studiat de psihologul american Dan Kiley, SPP este, de fapt, un traumatism care blocheaza maturizarea emotionala a copilului. Cu alte cuvinte, persoanele care sufera de acest sindrom se dezvolta normal din punct de vedere fizic si mental, însa sufletul le ramâne blocat în copilarie, asemeni fermecatorului personaj care s-a închis în lumea sa feerica, departe de grijile adultilor.

Originea fenomenului pare sa fie legata de copilarie, de perioada în care fiinta îsi construieste propriul echilibru afectiv. Carentele afective din copilarie sunt cele care declanseaza SPP. Lipsa unuia dintre parinti, problemele de orice natura care apar în interiorul familiei si care genereaza o stare de conflict între parinti, lipsa de încredere a acestora sunt doar câteva dintre cauzele majore ale refuzului de maturizare pe care copiii îl manifesta. Statisticile arata ca sindromul este mai frecvent la barbati decât la femei. Asta poate si pentru ca felul de a se „copilari” al femeilor este considerat adesea seducator. O femeie-copil trimite mai curând la inocenta decât la un sindrom cu efecte grave.

Cu toate acestea, SPP are destule consecinte negative si în cazul femeilor. Cele mai grave sunt legate de imposibilitatea de a-si controla sentimentele. Nevoia de iubire se transforma adesea într-o goana neîncetata în cautarea fiintei potrivite, însa atunci când aceasta este gasita apare frica de a iubi. Nevoia de iubire poate fi adesea cauza infidelitatii persoanelor care sufera de SPP. Si asta nu pentru ca nu se simt satisfacute de persoana iubita, ci pentru ca au nevoie de si mai multa iubire, din partea oricui.

Vindecarea se face în timp si presupune, în primul rând, vointa de reeducare a propriului suflet si constientizarea faptului ca boala exista. A apela la un specialist este, de cele mai multe ori, cea mai buna solutie pentru a depasi aceasta problema. Adesea nu este însa nevoie decât de afectiunea fiintelor dragi si de încrederea neconditionata a acestora.

Nu stiu daca eu chiar am suferit de sindromul Peter Pan, dar cert este ca atunci când am citit despre el m-am regasit în toata descrierea fenomenului. Astazi simt ca l-am învins pe Peter Pan. Nu a fost nevoie sa apelez la ajutorul cuiva pentru a-l depasi, însa mi-a fost de ajuns o greseala fatala ca sa ma trezesc la realitate si sa îmi dau seama ca oricât de mult as vrea sa mai fiu copil, nu pot sa o mai fac decât în vis... sau în momentele magice în care iubitul meu ma tine în brate si simt ca lumea e a mea.