Cum sa ai buze ca Lady Gaga?
Moda - Buze frumoase: Lady Gaga

Toată lumea o cunoaşte pe Lady Gaga, chiar dacă e o prezenţă destul de recentă pe piaţa muzicală, şi nu pentru că ar excela la capitolul voce, ci mai degrabă pentru apariţiile de-a dreptul înspăimântătoare pe alocuri. În ceea ce priveşte hainele pe care le poartă, pe scenă sau la diversele apariţii publice, toate au marca unui stil personal, probabil gândit ca o strategie de marketing, menită să atragă întotdeauna atenţia. Unii au asociat-o cu o imagine feminină a lui Marlyn Manson, alţii o consideră o inovatoare. Cert e că pentru Lady Gaga ceea ce am putea numi “normal” este tocmai anormalitatea vestimentaţiei.

 

Nu au scăpat de atenţia presei nici numeroasele atitudini sociale pe care  artista le-a afişat în ultimul timp, de la protecţia animalelor, la susţinerea homosexualilor şi, mai nou, la campania de prevenire a virusului HIV.

De fapt, această ultimă asociere a cântăreţei cu o campanie socială este la fel de relevantă ca şi felul în care a purtat anul trecut blănurile artificiale sau gestica destul de sugestivă, căci produsul promovat este nici mai mult nici mai puţin decât un ruj.

Împreună cu o altă figură remarcabilă a show-biz-ului internaţional, care la vremea ei stabilea la rându-i adevărate tendinţe în moda, Cyndi Lauper, Lady Gaga este noua imagine a companiei MAC, în campania intitulată „From Our Lips” (Începând cu buzele noastre). Rujurile Viva Glam Gaga şi Viva Glam Cyndi fac parte din această colecţie, şi promit să înfrumuseţeze aspectul tuturor celor care le cumpără, în prag de primăvară.

Desigur, scepticii ar putea crede ca un ruj marca Lady Gaga va aduce a sângeriu, şi probabil că nu multe femei îşi doresc o imagine atât de violentă. Totuşi, declaraţiile artistelor par a ne mai linişti, pentru că gama Viva Glam este, se pare, dedicată tuturor celor care vor să ştie mai multe despre cum se transmite virusul HIV, pentru a se putea feri de el, în special adolescentele. Aşadar, nuanţele în care vor apărea rujurile, la începutul lunii martie, sunt roz-bonon pentru Viva Glam Gaga şi roşu aprins, coral, pentru Viva Glam Cyndi.

Mesajul campaniei este şi el unul cât se poate de atrăgător, axându-se, evident, pe faptul că o voce şi buze sexi pot la fel de bine vorbi şi despre felul în care ne putem proteja de boli.

18 martie este deci o dată de reţinut pentru toate acele femei care vor să aibă buze ca Lady Gaga, sau pur şi simplu îşi doresc să schimbe ceva în machiajul propriu.

foto © Northfoto


Votul tau:
Autor: Cristina Ghiban | Publicat: 29.03.2010 | Articol citit de 7938 de ori. Nota 4.70 din 10 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Cum sa ai buze ca Lady Gaga?
Caractere disponibile: 500
Nume



glamour girl (Sâmbătă, 07 August 2010 23:55)
eu am rujul lui lady gaga losers deja ! :P inainte s apara in romania si sa il aiba toate proastele :P
Alexandra Sonia (Luni, 03 Mai 2010 17:33)
Anonim cred ca nu ai terminat de citit articolul, era vorba despre o initiativa laudabila de a sustine o campanie impotriva HIV si nu despre calitatile vocale ale lui Lady Gaga. Ai pierdut mesajul articolului care era cu totul altul. Unii inteleg sa-si manifeste dreptul la opinie in modul in care ai facut-o tu, jignind. E si asta o optiune...
Anonim (Marţi, 30 Martie 2010 22:47)
esti o frustrata,informeaza-te mai bine Cristina Ghiban,Lady Gaga are o voce extraordinara,da un search pe youtube si ia piesa Speachless varianta live si ascult-o si dupaia pune-te frumos si mai scrie un articol!Halal jurnalisti...
zzz (Marţi, 30 Martie 2010 13:15)
e tarreee...ce sa mai
Iulia (Luni, 29 Martie 2010 22:44)
Nu exceleaza Gaga la capitolul voce?!?!.....oook....inseamna ca nu ai ascultat-o live niciodata A intrat la 17 ani la facultate pt ca era ffff talentata
 

Daca ti-a placut articolul Cum sa ai buze ca Lady Gaga?, aboneaza-te la RSS-ul de Frumusete :: Cosmetica si machiaj pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 36 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 338 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult