Întotdeauna m-am întrebat care este motivul pentru care aleargă câinii lătrând după maşini şi nu după toate ci doar după unele şi nu tot timpul ci doar în anumite momente. E un miros specific ce îi enervează, un zgomot ce îi instigă, un al şaselea simţ care le spune că dacă nu vor lătra şi nu vor urmări o anumită maşină cine ştie ce năpastă se va abate asupra lor ?

Se pare că mobilul ce îi lansează pe câini în urmărirea maşinilor este fie dorinţa de joacă, fie instinctul de prădător. Câinii din prima categorie pornesc în urmărire din simpla nevoie de a alerga şi eventual de a-i antrena şi pe ceilalţi câini în cursa lor. Plăcerea constă în a fugi repede repede şi a lătra cât mai mult. Cu cât mai mulţi câini se alătură la goană, cu atât distracţia este mai mare.

În al doilea caz, maşina este văzută ca o posibilă pradă şi dacă ar fi prinsă, câinele ar face totul să o sfâşie ca şi cum ar fi hrana dorită.

Şi totuşi, de ce doar unele maşini le provoacă dorinţa de urmărire şi eventual de agresare? O fi o chestiune de culoare, de miros, de zgomot produs? La urma urmelor nici copiii nu sunt la fel de interesaţi de orice fel de jucărie şi nu întotdeauna o aceeaşi maşinuţă le trezeşte dorinţa de a o folosi în jocul lor.

Dacă ar fi să analizez de câte ori a fost agresată maşina noastră de câini în anumite zone sau momente ale zilei, ajung la concluzia că „vânătorii” sunt interesaţi de ceea ce este nou. După ce au alergat câteva zile la rând după aceeaşi maşină se plictisesc şi caută  o nouă „victimă”. Aşadar, totul e o joacă, o modalitate de divertisment la îndemână pe care câinii o folosesc ori de câte ori au chef.