Zilele trecute iubitul meu m-a enervat cumplit pentru ca nu m-a lasat sa vorbesc în voie cu una dintre prietenele mele care avea nevoie de sfaturi pentru o tinuta pe care vroia sa o îmbrace la o nunta mai pretentioasa. Pentru simplul fapt ca discutia s-a derulat în masina, pe drumul ultraaglomerat dintre serviciu si casa, nu a ratat ocazia sa comenteze la fiecare afirmatie a mea. Pe moment m-am enervat cumplit, însa astazi mi-am propus sa îi tin un discurs despre defecte si calitati. Nu am de gând sa repet în minte ce îi voi spune, pentru ca îmi place spontaneitatea, însa îl voi face sa înteleaga ca:

Sunt vorbareata pentru ca îmi place sa comunic si sa înteleg o problema sub toate aspectele pentru a nu o trata superficial, chiar daca este vorba despre o banala rochie de seara. În plus, stiu ca pâna si cele mai timide prietene ale mele devin sociabile în preajma mea...

Întotdeauna sunt nerabdatoare sa descopar si cele mai ascunse surprize. Asta are probabil legatura cu anii copilariei, când, dupa ce am descoperit ca Mos Craciun este doar un mit, mi-am facut un obicei din a cauta în fiecare an cadourile prin toate colturile casei. E drept ca nerabdarea ma costa uneori pentru ca iubitul meu abia reuseste sa ma mai surprinda însa se spune ca nerabdarea este direct legata de spontaneitate.

Uneori simt ca am trac, mai ales înainte de o întâlnire importanta legata de serviciu. Îl exasperez pe iubitul meu care îmi reproseaza ca sunt prea stresata. Totusi, timiditatea mea, desi se manifesta rar, ma face sa fiu calculata si sa am o doza de modestie fata de mine însami.

Alteori sunt impulsiva. De obicei ma enerveaza cumplit când, în spatiul public, cineva nu are spirit civic sau nu se supune regulilor bunului simt. Actionez spontan si virulent, cu riscul de a ma face remarcata de ceilalti într-un sens mai dur. Asta înseamna ca stiu foarte bine cum trebuie sa functioneze niste reguli si care sunt masurile care trebuie luate pentru ca sistemul sa functioneze. Cu alte cuvinte, cred ca uneori sunt un bun lider.

Dezordonata sunt doar atunci când sunt în criza de timp. Recunosc ca biroul meu este un adevarat infern atunci când trebuie sa termin un proiect însa, contrar opiniei iubitului meu, asta îmi sporeste doza de creativitate.

Mi-e greu sa accept criticile din cauza unui orgoliu care, recunosc, uneori este cam accentuat. Asta se întâmpla însa pentru ca sunt o fiinta fara prejudecati si am tendinta sa îmi depasesc propriile limite.

Si uite asa defectele mele cumplite, din cauza carora mi-am irosit de nenumarate ori lacrimi si neuroni, au devenit deodata subtile calitati, printr-o simpla privire altfel.... Sper doar ca iubitul meu sa fie în stare de aceasta rasturnare de perspectiva.