M-au enervat întotdeauna prejudecatile legate de soacre. Nu stiu de ce. La fel ca multe alte clisee, mi se pare ca uneori femeile exagereaza, supraevaluând puterile malefice ale mamelor sotilor sau iubitilor lor. La fel de adevarat este însa faptul ca, de fiecare data când am fost nevoita sa le cunosc pe mamele oamenilor pe care i-am iubit, am avut un sentiment ciudat de nepotrivire totala. Am ajuns la un moment dat sa cred ca sta în firea lucrurilor sa fie astfel. Si am trait o buna bucata de timp cu ideea ca numai mie mi se întâmpla sa dau peste mame extrem de iubitoare, dispuse sa îsi apere puii de ferocitatea iluzorie a unei iubite prea posesive.

De ceva timp încoace, tocmai când ma obisnuisem cu ipostaza de victima inocenta a unor mame obsedate de dragostea lor nevinovata pentru propriii fii, mi se confirma tot mai mult teoria ca aceasta dragoste exagerata, nu este altceva decât o obsesie stupida care, daca nu e controlata la timp poate sa produca dezastre.

Întâmplare banala, relatata printre izbucniri nervoase – una dintre prietenele mele s-a mutat de curând împreuna cu iubitul ei, care pâna atunci locuise cu ai lui („ai lui” însemnând o mama îngrozitor de posesiva si un tata indiferent, coplesit de personalitatea autoritara a sotiei sale iubitoare). Trecând peste faptul ca relatia dintre prietena mea si mama iubitului ei nu a depasit niciodata stadiul amabilitatilor banale, de când s-a produs schimbarea majora, lucrurile au luat o întorsatura neplacuta. Iubitul prietenei mele este sunat în fiecare zi de mama lui, care îi solicita ajutorul pentru rezolvarea unor probleme care mai de care mai ingenioase. Îl suna sa îl cheme la masa, îl suna sa îl întrebe daca se simte bine, îl suna sa îl întrebe cum a fost la serviciu, îl suna… si când epuizeaza toate variantele ia o pauza de o zi, apoi îl suna din nou ca sa îi spuna cât de suparata este pentru ca lui nu îi mai pasa de ea. Prietena mea a ajuns în pragul disperarii.

Punctul culminant l-a trait într-una din zilele trecute, când s-a decis sa mearga cu iubitul ei vizita la ai lui. Insistenta mamei lui de a-i tine acolo, în ciuda faptului ca ei aveau si alte treburi a culminat cu o replica de genul: „Dar tu poti pleca draga, lasa-l sa mai stea la mamica lui!” M-a amuzat teribil felul în care a imitat-o prietena mea. „Auzi!!!…la mamica lui…” Mi-am dat seama însa ca, dincolo de partea amuzanta, asta este de fapt în mintea majoritatii „mamicilor” iubitilor nostri. Se încapatâneaza sa creada ca ele sunt singurele fiinte de pe lumea asta care îi pot face fericiti si refuza cu ostentatie ideea ca fericirea unui om nu depinde doar de dragostea materna.

Ma gândesc cu groaza la ideea ca daca voi avea vreodata un baiat s-ar putea sa devin eu însami o „mamica” obsedata de iubirea pentru odorasul ei. Ma consolez însa cu gândul ca atâta timp cât voi avea în propria experienta suficiente exemple negative de mame care nu pot sa îsi învinga frustrarile si sa accepte ca fiii lor sunt oameni maturi, cu o viata proprie, independenta de a lor, voi reusi sa fac distinctia între dragostea materna si obsesie.