Povestea pe care am auzit-o zilele trecute a nascut în mine o revolta fireasca fata de cei care nu sunt capabili sa înteleaga puterea iubirii. Exista oameni care cred ca pot decide vietile celorlalti, din dorinta de a face bine sau, pur si simplu, din nevoia de a-si satisface niste orgolii personale a caror existenta nu poate fi scuzata de nimic, nici macar de faptul de a fi parinti.

Am aflat recent ca o cunostinta mai veche a devenit mamica. Vestea m-a mirat, din multe motive, însa am încercat sa nu judec gresit pe nimeni. Si am facut bine, pentru ca ulterior am aflat ca nasterea acelui copil facea parte dintr-o poveste complicata, desprinsa parca din vremuri îndepartate, în care oamenii îsi lasau destinul în mâinile celor “batrâni” si “întelepti”, supunându-se unor legi nescrise care erau mai presus de orice, chiar si de iubire. Altfel spus, vechea mea amica traieste o poveste de iubire obisnuita (din punctul ei de vedere), inacceptabila însa pentru parintii ei. La început am crezut ca e vorba despre prejudecati ce vin din diferente de vârsta sau din cine stie ce aspecte ce tin de personalitatea celui în cauza. Am ramas însa stupefiata când am aflat ca refuzul acestor parinti în fata unei povesti de iubire normale a fiicei lor se datoreaza… conditiei sociale a iubitului ei. Fara sa vreau, am simtit o furie oarba fata de niste oameni pe care abia daca îi cunosc, dar care se pare ca traiesc într-o epoca mult prea îndeapartata pentru a înetelege ca iubirea nu cunoaste bariere de felul acesta. Sau nu ar trebui sa cunoasca.

Lucrurile s-au înrautatit din clipa în care fiica lor le-a marturisit ca va aduce pe lume un copil – rod al dragostei neconditionate. Au primit vestea cu nervi, au avut tot felul de reactii ciudate, de parca venirea pe lume a unui suflet nevinovat ar fi fost cine stie ce cataclism natural. I-au interzis sa îl mai vada pe iubitul ei, iar dupa ce copilul s-a nascut, i-au interzis baiatului sa îsi vada propriul copil. De ce fac toate astea ? Probabil în speranta ca vor reusi sa puna capat unei iubiri care nu se încadreaza în tiparele lor de normalitate, tipare inventate de o scoietate primitiva si adoptate neconditionat de niste parinti pentru care „gura lumii” este mai importanta decât fericirea propriului copil. Ce rezolva? Nimic. Poate doar faptul ca îsi vor îndeparta fiica de ei si mai mult decât au facut-o pâna acum si vor avea pe constiinta faptul ca i-au interzis unui copil sa se bucure de existenta propriului tata în preajma lui. Fiecare întrebare are un raspuns. Se pare însa ca ei sunt singurii care nu stiu sau nu vor sa stie aceste raspunsuri. Si atunci, dincolo de toate celelalte, îti vine sa te întrebi daca este de ajuns sa iubesti, într-o lume în care falsa morala, prejudecatile stupide si încapatânarea de a ne supune unor reguli inventate guverneaza destinele multora dintre noi? Raspunsul este complicat, însa cei care au puterea sa fie sinceri cu ei însisi si sa lupte pentru ceea ce sunt stiu ca uneori iubirea misca din loc universul, chiar daca el e tinut în loc de milioane de minti încorsetate în gânduri potrivnice.