Femeia-copil, sau cum era sa imi pierd inocenta
Relatii - Femeia inocenta

Ne înnebuneşte ideea că pentru un bărbat este extrem de importantă sexualitatatea unei femei. Când vine vorba de acele trăsături care îi atrag pe bărbaţi, mai mereu vom auzi eternele “picioare lungi”, “sâni mari” sau “talie de viespe”. Desigur, în topul caracteristicilor se vor situa, pe undeva, şi inteligenţa sau sinceritatea, însă nu mulţi vor fi aceia care vor admite necesitatea inocenţei. Nu e vorba de inocenţa sinonimă virginităţii, care îşi mai găseşte loc poate doar în poveştile bunicii, ci de acea fragilitate a femeii care mai poate fi din când în când, un copil.

Iubitul meu mă tachinează uneori când dorm. Ştie că vorbesc prin somn şi e amuzat de felul în care reacţionez de fiecare dată când îmi relatează conversaţiile noastre nocturne. Într-o dimineaţă i-am spus că nu vreau să se mai joace cu mine aşa şi că e un fapt  absolut normal ca oamenii să vorbească prin somn. “E un semn că le funcţionează creierul chiar şi atunci când dorm”, am încheiat hotărâtă, revoltata aproape de zâmbetul pe care nu şi-l putea desprinde de pe faţa. Mi-a respectat dorinţa.

După o vreme, îmi lipsea acea stare matinală şi l-am întrebat de ce. Mi-a spus că i-e dor de mine bosumflată. Îi lipsea figura mea morocănoasă la auzul unor relatări stânjenitoare, şi mai ales încăpăţânarea cu care îi spuneam de fiecare dată că totul e o invenţie. N-am înţeles decât târziu că de fapt acele momente erau poate singurele în care eram copilul ce se ruşina să audă râzându-se pe seama faptelor ei, cea care se supăra de cate ori nu avea dreptate, şi mai ales cea care nu ar fi recunoscut niciodată ca a făcut vreo năzbâtie.

Prinsă în vâltoarea unei existenţe prea devreme devenită complicată, mi-am aruncat inocenţa la coş, şi ultima ei fărâmă se regăsea în ceea ce subconştientul meu îi spunea lui în fiecare noapte în care “conversam”. Şi era cât pe ce sa o pierd.

I-am spus iubitului meu ca mi-aş dori să ne jucam mai mult, şi am încercat să îmi amintesc bucurii pierdute odată cu maturitatea. Mi-a spus că mă iubeşte când sunt aşa, că oricât de agitate ne-ar fi vieţile, adora felul în care reuşesc să îi aduc zâmbete prin copilării. L-am bătut cu perne în dimineaţa aceea şi l-am lăsat să îmi povestească toate conversaţiile pe care le ratasem.

Am certitudinea că iubitul meu nu e singurul pentru care imaginea de “femme fatale” nu e tot. Bărbaţii caută în iubitele lor femeia perfectă, dar undeva, în spatele aparentei atitudini de “sex tare”, îşi doresc ca uneori să aibă parte şi de o femeie-copil.

foto © Northfoto


Votul tau:
Autor: Cristina Ghiban | Publicat: 03.02.2010 | Articol citit de 3352 de ori. Nota 4.91 din 53 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Femeia-copil, sau cum era sa imi pierd inocenta
Caractere disponibile: 500
Nume



Octavian (Vineri, 27 August 2010 01:15)
Nici nu ai idee cata dreptate ai. Poti fi atras sexual de o "femeie fatala" dar atat, nimic mai mult. Pt ca un barbat sa se indragosteasca de o femeie ea trebuie sa aiba acea inocenta de care vb tu, sa stie sa se "prosteasca", sa fie un copil.
 

Daca ti-a placut articolul Femeia-copil, sau cum era sa imi pierd inocenta, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Dragoste si Sex pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Tendinţele sezonului by Laurent Tourette, Haute Coiffure Française!

Tendinţele sezonului by Laurent Tourette, Haute Coiffure Française!
Cunoscutul hairstilyst Laurent Tourette, participă pe data de 12 februarie la Paris la show-ul Haute Coiffure Française, care are loc la Carroussel du Louvre. Laurent Tourette particpă pentr... mai mult

Let's blog about fashion» Covor pentru bebe: Ce am cumparat

Covor pentru bebe: Ce am cumparat
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Ochisem covorul IKEA STOCKHOLM RAND si ma simteam inspirata de el. Constiincioasa, am verificat stocul pe site, inainte sa ma avant prin ninsoare s... mai mult

Let's blog about fashion» Geanta saptamanii: Perfecta pentru VDAY

Geanta saptamanii: Perfecta pentru VDAY
Am gasit geanta perfecta pentru o seara romantica de Valentine's Day. Si, pe langa faptul ca este rosie cu inimioare, deci pe...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai mul... mai mult

Let's blog about fashion» Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara
Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... greu! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Ar... mai mult

Let's blog about fashion» Cea mai haioasa jucarie

Cea mai haioasa jucarie
Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe sho... mai mult

Bunul si raul lunii

Bunul si raul lunii
Varsator: Este pasional si dornic in a-si dezvolta ideile. Stie sa respecte increderea ce i se ofera de catre cei din jurul sau si este loial prieteniilor pe care le dezvolta. Plin de umor si orginali... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
Bianca Drăguşanu şi Gigi Becali domină media
Marţi, 07 Februarie 2012. 4 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Becali, Răzv...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!â€
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!â€
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Adelina Pestriţu o dă la pace cu Liviu Vârciu Adelina Pestriţu o dă la pace cu Liviu Vârciu
Luni, 06 Februarie 2012. 395 vizualizări, 1 comentariu, 0 voturi Autor...
Falco - plin de whisky şi de cocaină când a înregistrat megahitul „Jeanny” | VIDEO Falco - plin de whisky şi de cocaină când a înregistrat megahitul „Jeanny” | VIDEO
Luni, 06 Februarie 2012. 1228 vizualizări, 6 comentarii, 4 voturi Auto...
Sfatul lunii Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitu...
Se poarta coada de cal Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau s...
Trucuri de frumusete pentru fete grabite II Trucuri de frumusete pentru fete grabite II
Trucurile pentru frumusete nu sunt niciodata prea multe, mai ales pent...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult

Geanta saptamanii: Perfecta pentru VDAY Am gasit geanta perfecta pentru o seara romantica de Valentine's Day. Si, pe langa faptul ca este rosie cu inimioare, deci pe...Citeste in continuare ... mai mult