Ea e o fiinta ciudata. El, un trecator.

Ea traieste aici, el o fura din cand in cand in lumea lui, printre frunze si vise, jucandu-i-se prin suflet cu aburi de cafea. Ea e tot ce si-a dorit, el putin din ce ar putea sa fie.

Se vad din timp in timp, si de fiecare data se plimba parca in altul. In vocea ei e mereu o alta coarda, un gand nespus de fericire si tristete, de parca s-ar vedea pentru ultima data. El e mereu inchis, zambeste cu subinteles, neintelegand adesea de ce nimicuri devin povesti, in vreme ce ea il strange de mana, spunandu-i ganduri ce altfel n-ar fi.

O lume intreaga i-ar condmna pentru aceste clipe de singuratate, caci fiecare dintre ei e poate mai singur decat o lume. Se vad fara sa se caute, isi spun adio fara sa se auda, si de fiecare data se intorc acolo unde ii duce un autobuz, ca intr-o poveste cu final deschis, pe care doar personajele o mai inteleg si pe care un cititor s-ar plictisi sa o citeasca.

Si totusi, povestea asta e ceea ce ii face sa fie asa cum sunt, ea, o fiinta ciudata, el un trecator. Daca i-ai vedea pe strada, ai spune ca nu s-au cunoscut vreodata, si nici nu s-ar putea cunoaste asa cum o fac. Ai citi in mersul ei o hotarare adanca de a fi, in al lui tristetea unei zile ploioase. Ai vedea in ochii ei o privire-dorinta, mereu a ceea ce n-ar putea avea, in ai lui amintirea unei nopti ce il intuneca, chiar si intr-o zi de primavara.

Conversatia e de fiecare data simpla. Un “da” ce ar trebui sa fie “nu” si un “poate” pentru ce ar fi trebuit sa fie. Cuvinte ce nu se leaga, dar ce inseamna mai mereu ceva, umbre ce nu devin vreodata clare si mai ales tacere.

Ii leaga o tacere imensa, gasindu-se, privindu-se, stiu ce n-ar trebui sa stie, fiecare despre celalalt, oferindu-si in gand raspunsuri pe care poate o vreme prea lunga le cautasera.

Au o legatura ciudata, el si ea, si n-ai putea-o numi cu toate acestea iubire. Nu simt sa fie impreuna mereu, iar daca ar simti, unul din ei ar spune cu siguranta nu celuilalt. Asa, se invart in universuri departate, si se intalnesc in al lor. Fara a cauta raspunsuri, fara a sti de ce, ci pur si simplu traind altfel decat o fac zi de zi.

In cele din urma, el trece, ea pleaca grabita spre casa. Isi rup de fiecare data legatura la fel cum au legat-o, fara sa doara, si isi inchid conversatia, si asa ciudata, fara a-si spune “la revedere”.

Ea il priveste in gand, el departandu-se. Din fila lor de poveste ramane doar clipa. El e un trecator, ea ... o iluzie.

foto Northfoto