Ataşamentul câinelui faţă de stăpânul său este arhicunoscut, dar la fel de celebră este şi posesivitatea acestuia în ceea ce priveşte afecţiunea manifestată a stăpânului. Nu este o poveste, nu este o impresie, ci un adevăr demonstrat ştiinţific. Savanţii au făcut un experiment prin care mai mulţi căţei erau trataţi cu afecţiune şi recompensaţi pentru simplul gest de a da lăbuţa. După o perioadă, câţiva căţei au început să fie ignoraţi şi să nu mai fie recompensaţi şi s-a constatat că aceştia refuzau să mai execute comanda şi deveneau chiar depresivi şi, în cele din urmă, agresivi.

Un câine obişnuit să primească afecţiunea deplină a stăpânului său, învăţat să fie mereu în centrul atenţiei, va deveni gelos în momentul în care va fi nevoit să împartă dragostea omului cu altcineva, fie alt animăluţ, fie un copil, fie un iubit. Am avut, la un moment dat, un căţel care, dacă iubitul meu mă lua în braţe sau mă săruta, devenea foarte agresiv, iar noaptea dormea între noi în pat J. Era cel mai fericit când rămânea doar cu mine, când ieşeam doar noi la plimbare, comportamentul său fiind similar celui al unui partener de viaţă gelos.

Această gelozie este deranjantă de cele mai multe ori, dar este şi justificată având în vedere faptul că acel câine ţi se dedică total, trup şi suflet, trăieşte doar pentru tine aşa că e normal să aştepte aceeaşi atitudine din partea ta. În concluzie, pentru a evita instalarea depresiei sau a agresivităţii este necesar să îi arăţi câinelui că este la fel de important pentru tine ca orice altă persoană din jurul tău.