Iubirea a murit acum un an
Iubirea a murit

Cândva i-am împărtăşit unui vechi prieten, credinţa mea că iubirea este eternă, în forme unice, pe care fiecare dintre noi le ascunde, inconştient, în suflet. A zâmbit atunci neîncrezător, fără să mă contrazică în totalitate. Am ştiut însă întotdeauna că pentru el eternitatea iubirii este o simplă iluzie bună de amăgit suflete visătoare cum numai eu pot să am.

Într-una din zilele trecute l-am revăzut întâmplător în cafeneaua în care petreceam cândva ceasuri întregi vorbind despre nimicuri plăcute cu care ne hrăneam existenţa în speranţa că iubirea nu îl va ocoli pe niciunul dintre noi. A fost de ajuns să ni se întâlnească privirile înstrăinate de timp şi de întâmplări bizare care ne-au forţat să transformăm prietenia noastră ciudată într-o amintire ascunsă bine în suflet, ca să ştim că va urma o noapte plină de cuvinte, „ca pe vremuri”, cum îi place lui să spună. Nu se schimbase deloc. Aceeaşi privire verde, stranie, dincolo de care nu am reuşit niciodată să pătrund, de teama că aş fi putut descoperi ceva care să mă zguduie... Acelaşi zâmbet ambiguu, în care se ascund deopotrivă tristeţe, nostalgie şi bucuria de a trăi clipa... Aceeaşi mână caldă, care mi-a alunecat cândva, întâmplător, în propria-mi mână, transformând aşteptarea în suferinţă... Poate doar, mai trist ca de obicei...

Mi-a mărturisit că e confuz, de câtva timp, în toate privinţele. Ştiam că „toate privinţele”, în cazul lui, înseamnă, clar, probleme sentimentale. El, care îşi mângâie de când îl ştiu orgoliul masculin cu un renume de donjuan misterios, a căzut în capcana unei relaţii stabile, din care se chinuie să iasă. „Un an şi patru luni... îţi dai seama?”. Mi-a spus-o ca şi cum ar fi vorbit despre o veşnicie. Nu a înţeles zâmbetul meu ironic, decât atunci când l-am întrebat, aproape retoric – „Ai început cumva să crezi în eternitatea iubirii, între timp?” Nu, nu începuse să creadă în eternitatea iubirii şi nici nu i se întâmplase cine ştie ce miracol. Numai că în numeroasele lui peripluri sentimentale întâlnise o fiinţă extrem de sensibilă, care l-a fascinat, aşa cum, de altfel, l-au fascinat zeci de femei. Totul s-a consumat rapid, din punctul lui de vedere – cuvinte combinate ingenios cu priviri răzleţe, măşti purtate abil, clipe de sinceritate ascunse bine într-o încordare voită, prelungită artificial într-o relaţie din care nu ştia că nu va mai putea ieşi atât de uşor cum o făcuse înainte. Continuă şi acum, după mai bine de un an, să se complacă în ea, pentru că nu se poate desprinde, de teamă că ar putea să facă prea mult rău. Nu am reuşit să-l înţeleg...

Prietenul meu este genul de om care trăieşte iubirea în moduri bizare, cu intensitate maximă, urmată de prăbuşiri inevitabile. De fiecare dată el este cel care rezistă, împrăştiind în jurul lui suferinţă pe care o împărtăşeşte tacit cu „victimele” sale mai mult sau mai puţin inocente. Mărturisirile pe care mi le-a făcut au născut în mine o revoltă cumplită. Îl uram mai mult decât în vara aceea, în care m-a făcut să simt cum se prăbuşeşte universul... „Cum poţi să stai lângă o fiinţă pe care n-o iubeşti, făcând-o să creadă contrariul?” – m-am trezit că îl întreb, cu o ură care nu are neapărat legătură cu faptul că el e bărbat şi eu sunt femeie. Nu a ştiut ce să-mi răspundă, mi-a spus doar că iubirea aceea a existat, dar că murise cu un an în urmă, la fel ca alte iubiri trecute şi că se simte vinovat că nu poate să recunoască asta faţă de cine trebuie.

Timp de câteva zile l-am judecat aspru, în minte, pe vechiul meu prieten. Mi-am amintit însă că mie însămi, mi-a trebuit cândva mult timp ca să recunosc că una dintre marile mele iubiri trecute murise, fără şanse de resuscitare. Uneori, destinul ne joacă astfel de feste – ne lasă să luptăm cu eternitatea iubirii, chiar dacă ştim că ea a murit, cândva, demult.

foto © Northfoto


Votul tau:
Autor: Anamaria Ghiban | Publicat: 15.05.2009 | Articol citit de 4388 de ori. Nota 4.87 din 30 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Iubirea a murit acum un an
Caractere disponibile: 500
Nume



MIRELA (Miercuri, 27 Mai 2009 16:17)
Asa se intampla cand nu respectam pe cel de langa noi.Tentatiile si apoi aventurile ne instraineaza.Concluzia, vai a murit iubirea.Mai multa seriozitate nu ar strica , dragii mei.

Sa fiti iubiti!

M
NICOLETA (Duminică, 17 Mai 2009 16:05)
Nu, iubirea adevarata nu moare. Dar ne lasam adesea inselati de hormoni,de "Zburatorul" sau alte asemenea ispite si ignoram glasul inimii singurul care ne spune adevarul. Acest sentiment special nu l-am creat noi, ci ne-a fost daruit - ca si viata, de aceea il simtim doar atat cat suntem demni de el
moni (Vineri, 15 Mai 2009 21:22)
da ...iubirea mai si moare ...dar ne straduim sa continuam a crede in vesnicia ei ,in forta ei magica ...ne cramponam de el sau ea cu toata forta ...insa pina la urma trebuie sa recunoastem ca nu am ales omul potrivit ...si de aici ...rezulta atitea drame ...mi-a placut ...5 stele
geogiana (Vineri, 15 Mai 2009 13:06)
nu stiu despre ce este vorba,,,ma refer asa la obiect. In general iubirea este o alegere. Indragostirea insa este involuntara si conform statisticilor dureaza pana la 2 ani. indragostirea asta mai poate fi definita " obsesie afectiva". Va recomand o carte care mi-a schimbat orice conceptie avuta pana acum " Cele 5 limbaje ale iubirii" Gary Chapman. Madeline,,,,,fii mai strong,,,,,nu mai lasa asa disperarea sa te doboare! ti-am zis indragosteala trece, te trezesti din ea insa iubirea,,,,, PUP
madeline (Vineri, 15 Mai 2009 03:36)
de ce continui sa faci asta??....spune-mi tu nu iti dai seama cat ma faci sa sufar.....tu nu iti dai seama ca ma pui in fata unei situatii care ma darama si mai tare....de ce pui paie pe foc cu articolele tale.....spune-mi...inceteaza...el vrea sa nu il mai amesteci in asta....deloc!!!!!
 

Daca ti-a placut articolul Iubirea a murit acum un an, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Dragoste si Sex pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 36 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 338 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult