Singurele momente în care m-am întrebat daca iubirea este mai importanta decât prietenia au fost cele în care o prietenie extraordinara a fost pe punctul de a se transforma într-o mare iubire. Atunci, am crezut ca iubirea este mai importanta, însa credinta mea a fost în zadar. Prietenia frumoasa s-a transformat într-o iubire bizara, din care, în cele din urma, nu a ramas nimic. Invers nu am îndraznit sa mai cred ca pot avea loc transformari. Mi-a fost întotdeauna greu sa ma detasez de povestile mele de iubire ratate si de aceea probabil nici nu am încercat sa le transform în prietenii. De altfel, întotdeauna am considerat ca o mare iubire nu se poate transforma decât într-o iubire si mai mare, purificata de timp, sau într-o amintire din ce în ce mai estompata... tot de timp. Varianta transformarii iubirii în prietenie nu a intrat niciodata în ideile mele despre relatiile între oameni.

Si totusi, cu mult timp în urma, o poveste ciudata de iubire (sau altceva) a reusit sa se transforme fara voia mea într-o alta poveste, si mai ciudata, de prietenie. Povestea era banala în fond, însa plina de consecinte ulterioare care nu au provocat decât suferinta. Peste ele s-a asternut tacerea care, de multe ori, vindeca mai repede decât timpul. Omul ciudat a carui prezenta fugara în viata mea a provocat rani adânci a disparut la fel de repede cum aparuse. M-a sunat însa dupa mult timp, când aproape uitasem ca existase vreodata povestea aceea. Ceva din vocea linistita pastra o urma din trecut, însa amândoi am stiut ca trecutul trebuie sa ramâna acolo unde îi este locul – în sufletele noastre coplesite de prea multe trairi. Am discutat banalitati. Stiam ca va reveni si a facut-o de fiecare data când simtea ca este la capatul puterilor si are nevoie de un impuls ca sa mearga mai departe. Conversatiile nocturne interminabile s-au succedat la intervale imense de timp, însa de fiecare data era ca si cum nu am mai fi vorbit de o zi sau doua. Asta m-a facut sa încep sa cred ca, dincolo de povestea unei iubiri ratate, ar putea exista o alta poveste, a unei prietenii bizare, pe care cu siguranta, nimeni din jur nu ar putea-o întelege...

Ma zbat uneori între întrebari retorice... „De ce ma suna de fiecare data atunci când simte ca se prabuseste...?” „De ce îmi vine sa îl sun uneori, când simt ca nu ma mai regasesc în nimic din universul meu complicat?” Raspunsurile nu vin niciodata... De cele mai multe ori nici nu le las sa vina pentru ca îmi amintesc de fiecare data ca undeva, în universul acesta complicat, exista o fiinta pentru care realitatea iubirii este mult mai importanta decât fantomele unor relatii din trecut sau ale unor prietenii bizare. Nu stiu daca iubirea este mai importanta decât prietenia, stiu însa ca sunt clipe în care cele doua nu au nimic de a face una cu cealalta la fel cum sunt momente în care nu pot exista separat.