Sunt oameni pe care nu ii vezi ani de zile dar nu ii poti uita. Sunt oameni pe care ii vezi in fiecare zi si pe care simti ca pot trece fara ca macar sa simti ca au fost acolo. M-am intrebat adesea daca nu cumva relatiile pe care le stabilim cu alti oameni sunt o reflectie a ceea ce ne dorim de fapt sa avem in noi insine. Ne imprietenim cu cea mai populara fata din liceu sperand sa fim la fel ca ea, iesim la o bere cu colegii de facultate, simtind ca avem multe de invatat unii de la altii la fel de bine cum alegem sa iesim cu seful la o cina tocmai pentru ca ne dorim ca intr-o zi sa ii luam locul...

Functioneaza insa acelasi principiu si in iubire? Cel mai adesea cautam in celalalt ceea ce toti numim fericire, fara ca macar sa stim cu certitudine ce este. Credem ca se ascunde in vibratia pe care o simtim la prima atingere, desi aflam ulterior ca ea se datoreaza unor reactii chimice ale organismului, o cautam in zambetul visator pe care il simtim inflorind pe buze de fiecare data cand ne vedem si o gasim in cele din urma in iluzii...

Iubirea nu e ca si celelalte relatii pe care le stabilim in fiecare zi. De aceea poate sunt oameni care ne lasa urme adanci in constiinta, incapabili fiind sa parcurga cu noi drumul spre fericire. Tot de aceea sunt unii oameni care nu au nimic de oferit si care devin pasageri in acelasi vehicol pe care il folosim cu totii pentru a ne trai viata.

Problema intervine atunci cand apare posibilitatea alegerii. Cum ii alegem pe cei pe care ii iubim, stiind ca principiul substitutei nu mai functioneaza?

Vor exploda acum cu siguranta adeptii predestinarii. “Nu ii alegem pe cei ce ii iubim ci ei doar ne asteapta acolo in lume, spre a fi descoperiti drept suflet pereche” vor spune ei.  Atunci de ce alergam printre atatea iubiri, stiind ca nici una dintre ele nu va fi vreodata ultima?

Mai plauzibila pare a fi varianta unei alegeri inconstiente a celui ce ne va face fericit. Dincolo de chimie si intamplare, in creierul nostru se produce mereu o evaluare a situatiei. Chiar daca fluturii ne zboara prin stomac, vom renunta la a dezvolta un sentiment atunci cand stim ca fericirea iubirii se anunta mai scurta decat durerea ei. Vom lasa lucrurile sa evolueze, deopotriva, atunci cand imaginea corespunde cu ceea ce exista in noi drept portret al iubirii perfecte.

In cele din urma, alegerea poate fi si una constienta, desi am trecut de mult de era petitorilor. Si cine spune ca un el si o ea nu se pot iubi chiar si dupa un “blind date” organizat de prieteni, varianta moderna, se pare a celor din vremuri medievale? Totusi, alegere sau nu, iubirea e ceea care ne face sa stim pe cine si cand lasam in viata noastra.

foto Northfoto