Aceasta este una dintre cele mai utile si cautate
specializari postuniversitare din intreaga lume, la ea
avand acces absolventi de universitate din cele mai diverse
ramuri academice. Gratie programelor de acreditare si
echivalare la nivel european si international masteratul
in administrarea afacerilor (M.B.A.) are o recunoastere
larga, atat studentii din India cat si cei din S.U.A.
sau Romania putandu-se lauda cam cu acelasi bagaj de cunostinte
care sa permita o competitie reala pe piata afacerilor
si a locurilor de munca.
Ca istoric putem aminti ca Masteratul in Administrarea Afacerilor origineaza din Statele Unite, unde inca din secolul al 19-lea se acordau diplome pentru specialistii in comert si afaceri. Canadienii au preluat si ei modelul american nu dupa multa vreme, iar mai apoi aceste scoli s-au raspandit in intreaga lume oferind programe destul de diverse, dar care nu se indeparteaza mult de structura initiala a modelului american. Ca durata, un curs de administrare a afacerilor poate atinge doi ani academici, dar exista si variante de studiu accelerat ale acestui program universitar, care dureaza ceva mai putin si se dovedesc utile pentru cei care sacrifica planul profesional pentru a se specializa rapid in acest domeniu deosebit de util pentru dezvoltarea afacerilor si planurilor lor de viitor. Acestia sunt in general directori de intreprinderi si societati comerciale care, avand o experienta in munca ceva mai bogata, pot beneficia de programele rapide de invatare cu o eficienta la fel de buna ca si in cazul masteratului cu durata de doi ani universitari. Subiectele acoperite de un curs de administrare a afacerilor includ economia, administrarea afacerilor, notiuni de marketing si contabilitate, notiuni de finante si strategii financiare, afaceri internationale, politici guvernamentale si altele. In general se merge pe predarea tematicii la un nivel general-informativ in primul an, iar in al doilea an se trece la aprofundarea cunostintelor in functie de specializarea aleasa de catre cursant. Aceasta specializare poate fi in contabilitate, economie, finante, resurse umane, marketing s.a.m.d.. Se mai pot oferi la cerere si specializari suplimentare in afaceri zonale si administrarea lor (ex. Asia sau Marea Britanie), afaceri imobiliare sau planuri de asigurari a bunurilor si a vietii. Pentru a fi admis la unul din cursurile de administrare a afacerilor candidatul trebuie sa treaca un test numit "Graduate Management Admission Test (GMAT)", care evalueaza nivelul de experienta in munca si in afaceri, specializarile anterioare, abilitatile profesionale, cunostinte de matematici si de limba si orice altceva s-ar putea dovedi util in stabilirea exacta a profilului candidatului. Dupa caz, se propune apoi un curs de durata normala sau rapida, in functie de disponibilitatea candidatului si dorintele exprese ale acestuia. Exista si posibilitatea studiului la distanta, daca acesta este cazul, si unii candidati pot opta si pentru aceasta varianta. Date fiind problemele economice la nivel international si migrarea masiva in plan profesional a fortei de munca Masteratul in Administrarea Afacerilor ramane una dintre specializarile obligatorii pe care trebuie sa o urmeze orice persoana interesata in desfasurarea optima si de succes a afacerii sau activitatii sale profesionale. Nu e vorba doar de gradul academic in sine ci chiar de bagajul de cunostinte care iti vor permite sa vorbesti aceeasi limba cu toti ceilalti parteneri de afacere, fie autohtoni, fie straini si sa ai acces la aceleasi unelte de lucru folosite oriunde in lume pentru buna administrare a oricarei afaceri. Indiferent daca sunteti mai in varsta sau mai tineri nu ezitati sa beneficiati de aceste cursuri daca timpul si finantele va vor permite si puteti sacrifica putin din timpul dumneavoastra pentru ca intr-adevar va merita efortul. |
Valentine's Day Voucher
Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sfatul lunii
Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Se poarta coada de cal
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor: Anca Simionescu Fotomodelul ...
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor: Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bineIncepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricuiPersoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult
Cea mai haioasa jucarie
Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult
Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara
Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult


Aceasta este una dintre cele mai utile si cautate
specializari postuniversitare din intreaga lume, la ea
avand acces absolventi de universitate din cele mai diverse
ramuri academice. Gratie programelor de acreditare si
echivalare la nivel european si international masteratul
in administrarea afacerilor (M.B.A.) are o recunoastere
larga, atat studentii din India cat si cei din S.U.A.
sau Romania putandu-se lauda cam cu acelasi bagaj de cunostinte
care sa permita o competitie reala pe piata afacerilor
si a locurilor de munca.










