Ne place sa primim flori
Dragoste - Femeile iubesc sa primeasca flori

Nu există femeie care să nu se entuziasmeze atunci când primeşte flori. De la banalul trandafir, inofensivele frezii până la buchetele amestecate cu mai mult sau mai puţin gust de florărese, orice poate smulge un zâmbet chiar şi celei mai îmbufnate iubite.

N-aş putea spune că am o floare preferată. Îmi plac trandafirii albi pentru că îmi amintesc de vremea când îi primeam furaţi din grădina bunicii. Îmi plac ghioceii pentru că îmi spun că a venit primăvara şi sunt la fel de fragezi precum zâmbetul copiilor care nu înţeleg de ce s-a topit zăpada. În cele din urmă, îmi plac zambilele pentru că îmi amintesc de zilele în care le număram firele în faţa casei, şi îmi murdăream hainele încercând să le simt parfumul.

Iubitul meu nu ştie nimic din toate astea şi crede că florile pur şi simplu trebuie să apară în faţa mea din când în când, pentru a fi răsplătite de o îmbrăţişare şi o bucurie sclipitoare. Ce nu ştie el e şi faptul că îmi aduce mereu flori ce mă fac să visez şi că de fiecare dată sper să mă trezesc mirosind a primăvară, chiar şi atunci când e iarnă.

Dar oare de ce simt bărbaţii nevoia de a ne oferi flori, mai ales acum, când soarele scoate la iveală frumuseţea unei naturi ce reînvie? Nu vreau să cred că o fac dintr-un conformism exacerbat, că e un gest mecanic învăţat la şcoală în vremea în care martie echivala cu luna cadourilor pentru doamna învăţătoare. Prefer să văd în graba cu care orice bărbat cumpără buchete imense de flori simpla dorinţă de a-şi face iubita să râdă.

Mi-ar plăcea să nu existe florării, să ştiu că fiecare floare pe care o primim nu e de fapt aleasă dintr-un raft, ci simţită, adulmecată până când cel ce o alege ştie că una anume are aroma ce îmi va lumina ziua.

Se spune că fiecare floare reprezintă ceva dincolo de ea însăşi, chiar şi culorile sunt de multe ori analizate, astfel încât adesea uităm să ne bucurăm de gestul în sine căutând tot soiul de înţelesuri metafizice ale unei flori albastre, de pildă.

Anul acesta voi primi din nou ghiocei, zambile şi frezii. Voi săruta involuntar fiecare petală şi îmi voi umple sufletul de o aromă divină a zilelor însorite ce vor veni. Îi voi spune iubitului meu de ce florile sunt binevenite oricând şi de ce femeile sunt atât de diferite de bărbaţi în această privinţă. Mă aştept la o întreagă conversaţie despre cât de sensibili sunt de fapt ei, cum noi nu vom pricepe vreodată profunzimea unui gest atât de simplu, şi cum nu o să credem niciodată că, înainte de a ni le oferi, bărbaţii miros ei înşişi florile. Voi râde şi îmi voi umple casa de arome, pentru că, dincolo de toate, şi mie şi atâtor alte femei...ne place să primim flori.

 

foto © Northfoto


Votul tau:
Autor: Cristina Ghiban | Publicat: 02.04.2010 | Articol citit de 4429 de ori. Nota 5.00 din 14 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Ne place sa primim flori
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Ne place sa primim flori, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Auto-cunoastere pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 25 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 332 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult