O ploaie trista de toamna
Ploaie trista de toamnaM-am trezit dimineata cu un sentiment de monotonie care mi-a cuprins, fara voia mea, sufletul... Cafeaua mi-a aburit pielea obrajilor, în aerul racoros al unei dimineti de toamna pe care, pentru prima data în acest an, o simt altfel. Si asta poate pentru ca e prima dimineata în care simt ca toamna a venit de tot, peste zilele lipsite de griji din vara care pare sa se fi ascuns undeva în unghere de suflet, ca sa nu o mai pot folosi drept îndulcitor al zilelor lungi si înnorate care vor veni.

E curios cum, uneori, fara motive aparente, simt ca sensul existentei mele se amesteca ciudat cu felul în care anotimpurile vin si trec peste mine... Cafeaua matinala s-a transformat azi într-o lunga clipa de meditatie asupra toamnelor pe care le-am trait pâna acum... Mi-am dat seama ca cele mai multe au fost monotone, continuari sterse ale zilelor de vacanta sau începuturi firave ale unor experiente mai mult sau mai putin durabile. Ca si toamna aceasta, de fapt. Schimbarile majore pe care le-am trait la începutul ei nu m-au mai facut sa tresar ca altadata... Am trait totul ca pe ceva firesc, fara sa mai fiu eu, cea al carei suflet vibra la fiecare frunza cazuta pe banca din parc, ascunsa printre tei... fara sa mai privesc cu înfrigurare fiecare strop de ploaie prelins de pe umbrela mea mare si mov pe frunzele cazute pe trotuar... Singura toamna din rememorarea mea, care este altfel decât celelalte, este una îndepartata, în care totul s-a petrecut prea repede si prea intens... Uneori am sentimentul ca am îngramadit în toamna aceea toate tristetile si toate bucuriile si ca toate celelalte care vor veni nu vor fi decât frânturi de bucurie rupte din amintiri frumoase. Ploaia... ea singura îmi aminteste mereu ca toamna e vie si ca în stropii fragili respira tristeti trecute si viitoare pe care sufletul meu, obosit de emotii, nu le va rata...

Un strop din ploaia matinala a cazut cu zgomot surd în ceasca de cafea... si parca m-a readus în lumea reala, de undeva de departe... Pe geam, alte milioane de stropi – lacrimi anonime ale unei toamne triste... Mi-am lipit obrazul de sticla rece si am ramas asa clipe nesfârsite, de parca cineva ma tinea acolo cu ochii atintiti la dealul aramiu din departare. Ploaia se chinuia sa treaca parca dincolo de geamul aburit si sa-si continue nestingherita drumul spre sufletul meu care se zbatea între monotonie si lumina unei raze timide ce începea sa se reflecte în obiectele din jur pe care, deodata, am început sa le simt altfel...

Mi-am revenit greu, ca dintr-o astenie scurta si bizara, când cafeaua se racise deja si am simtit sub pleoape stropi de ploaie veniti dintr-o alta toamna, cea a sufletului meu... La fel de trista ca cea de afara, dar agatata cu fire invizibile de caldura verii care va veni cândva... din nou...


Votul tau:
Autor: Anamaria Ghiban | Publicat: 14.11.2008 | Articol citit de 8403 de ori. Nota 4.64 din 44 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: O ploaie trista de toamna
Caractere disponibile: 500
Nume



Deeiutza Deea (Luni, 14 Noiembrie 2011 09:21)
binishor dar nu e cea ce caut eu :P
Theo (Joi, 30 Septembrie 2010 16:26)
Mie nu imi place toamna pentru ca este un anotimp rece, lipsit de viata, natura parca este moarta. :( Dar aceasta compunere este superba.
Elena (Luni, 29 Decembrie 2008 20:02)
am gasit din simpla intamplare articolul si nu pot sa cred cat de mult seamana cu ceea ce simt eu ..
Anamaria Ghiban (Vineri, 14 Noiembrie 2008 19:52)
Pentru Alexandra: Pentru ca raspunsul meu era prea lung a trebuit sa il postez in doua mesaje diferite. Sper ca ti-ai dat seama care este logica celor doua secvente postate, din graba, oarecum disparat (una ca reply, alta ca un comentariu separat).
Anamaria Ghiban (Vineri, 14 Noiembrie 2008 19:42)
"Infantilitatea" despre care vorbeai era, printre altele, miza articolului, insa la un alt nivel decat cel al cuvintelor, care tie ti-a scapat. Ma opresc aici, pentru ca ar insemna sa deschidem o discutie interminabila pe teme de stilistica si, dupa cum ai intuit probabil, nu aceasta este finalitatea articolelor mele publicate pe site. Oricum, dincolo de alte detalii, apreciez sincer comentariul tau bine intentionat.
Alexandra (Vineri, 14 Noiembrie 2008 13:03)
Frumos. Ceea ce am sa iti spun acum sper sa iei drept critici constructive: prea multe semne de suspensie, care incarca vizual textul. Prea multe adjective. Uneori mult e deja prea mult. Nu e nevoie ca dupa fiecare cuvant gen "ploaie", "copac", "deal" etc. sa pui cate un adjectiv "rece", "ruginiu", "aramiu" s.a.m.d. sau alte figuri de stil. Scrisul tau denota infantilitate, denota ca esti abia la inceput. Pentru a dovedi ca stii sa scrii, nu trebuie sa umpli pagina cu nuante stilistice. Succes!
» Anamaria Ghiban (Vineri, 14 Noiembrie 2008 19:30)
Draga Alexandra, apreciez faptul ca exista si cititori care privesc cu ochi de critic literar textele publicate in aceasta rubrica si ma bucur ca ai citit cu atentie textul care se vroia transpunerea in cuvinte a unei stari autumnale si nu neaparat o descriere literara cu accente lirice. Nu voi intra in detalii legate de impactul vizual al punctelor de suspensie sau de efectele adjectivelor din considerente obiective.
 

Daca ti-a placut articolul O ploaie trista de toamna, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Auto-cunoastere pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 25 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 332 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult