Prietena sau amica?
Prietena sau amica?

Am avut de mai multe ori tentativa de a face o selectie printre prietenele mele, în sensul ca am avut suficiente ocazii în care sa îmi dau seama ca unele dintre ele nu fac parte, de fapt, din aceasta categorie pentru simplu fapt ca prietenia înseamna mai mult decât o iesire pe saptamâna în oras pentru a schimba impresii asupra ultimelor noutati vestimentare. De fiecare data am renuntat însa la tentativele mele de triere, pentru ca selectia s-a facut natural, fara sa fie nevoie de criterii ferme, impuse de cineva anume.

Cine ne sunt, în fond, adevaratii prieteni? Din pacate sau din fericire, eu constat pe zi ce trece ca sunt tot mai putini. N-am fost niciodata de acord ca un prieten adevarat este doar cel pe care îl poti suna la miezul noptii ca sa îi ceri ajutorul, ci, mai degraba, am crezut mereu ca prietenia se masoara altfel, cu instrumente invizibile, pe care nu toata lumea le intuieste. De aceea, nici nu mi-am propus vreodata sa îmi triez cunostintele în prieteni si amici. Ceea ce mi se pare ciudat însa este faptul ca, în ultima vreme, trierea se impune de la sine, mai ales în rândul personajelor feminine din viata mea. Daca barbatii sunt constanti si relatiile pe care le-am legat cu ei cândva au ramas fidele principiilor nescrise ale prieteniei, femeile au uneori tendinta sa îsi arate labilitatea în aceasta privinta. Nu iau apararea nimanui si nu am intentia de a face o discriminare între sexe în numele prieteniei, însa felul în care resimt apropierea sau departarea unora dintre prietenele mele ma face sa cred ca fata de o femeie, întrebarea „Mi-e prietena sau doar amica?”, are o mai mare importanta. În fond, câte dintre prietenele mele îmi sunt cu adevarat prietene? Le-as putea numara pe degete – prietena mea de-o viata, lânga care am trait toate durerile si toate clipele mele de fericire si care uneori ma copleseste cu prezenta ei; prietena mea confidenta, careia stiu ca pot sa îi marturisesc absolut orice, fara sa fiu judecata aspru, prietena mea discreta, careia pot oricând sa îi cer o parere obiectiva, prietena mea experimentata, cu care împartasesc propriile experiente... le-as putea reuni pe toate într-o singura prietena, pe care as putea-o numi „cea mai buna prietena”. Asa ceva însa nu exista sau oricum, am renuntat de mult timp sa cred în acest mit.

În afara micului meu cerc de prietene graviteaza însa o multime de „amice”. Prezente efemere, colege de serviciu, cu care iau din când în când masa, fiinte cu care nu am neaparat foarte multe în comun, dar cu care e renconfortant sa pierd o ora prin oras, la cumparaturi sau la cinema. E ciudat. Pentru ca barbatii pe care îi cunosc îmi sunt fie prieteni, fie simpli cunoscuti. Categoria intermediara nu exista. Din cauza asta, lucrurile stau mult mai simplu în a-i include într-o categorie sau alta. În ceea ce le priveste pe amicele mele, exista întotdeauna o doza de scepticism în tot ceea ce facem împreuna. Cu atât mai mult cu cât unele dintre ele tind sa îmi devina prietene. Exista, cred, între femei, o neîncredere genetica, ce le face sa fie prudente în legarea unei noi prietenii. Poate ca din cauza asta, eu însami îmi reevaluez spontan prietenele, micsorând în ultima vreme cercul si asa restrâns al femeilor pe care le pot numi astfel si largind fara ezitare cercul „amicelor”. Prietena sau amica? Este o întrebare care necesita mereu un alt mod de evaluare pentru a gasi raspunsul corect.


Votul tau:
Autor: Anamaria Ghiban | Publicat: 13.01.2010 | Articol citit de 3348 de ori. Nota 4.60 din 5 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Prietena sau amica?
Caractere disponibile: 500
Nume



cnicol (Duminică, 17 Ianuarie 2010 12:19)
Ne impartim intre atatea proiecte,alergam sa facem cat mai multe,ne povestim aventurile interzise pe forumuri(sub acoperamantul anonimatului),in loc sa ne intalnim la una din noi ,sa bem un ceai si sa discutam "zise si nezise",stam fiecare in coltul ei si messenger-im si chat-uim,avand la dispozitie un microfon si un web,unde,in ecuatia asta mai are loc si PRIETENA ADEVARATA?
 

Daca ti-a placut articolul Prietena sau amica?, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Dragoste si Sex pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Tendinţele sezonului by Laurent Tourette, Haute Coiffure Française!

Tendinţele sezonului by Laurent Tourette, Haute Coiffure Française!
Cunoscutul hairstilyst Laurent Tourette, participă pe data de 12 februarie la Paris la show-ul Haute Coiffure Française, care are loc la Carroussel du Louvre. Laurent Tourette particpă pentr... mai mult

Let's blog about fashion» Covor pentru bebe: Ce am cumparat

Covor pentru bebe: Ce am cumparat
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Ochisem covorul IKEA STOCKHOLM RAND si ma simteam inspirata de el. Constiincioasa, am verificat stocul pe site, inainte sa ma avant prin ninsoare s... mai mult

Let's blog about fashion» Geanta saptamanii: Perfecta pentru VDAY

Geanta saptamanii: Perfecta pentru VDAY
Am gasit geanta perfecta pentru o seara romantica de Valentine's Day. Si, pe langa faptul ca este rosie cu inimioare, deci pe...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai mul... mai mult

Let's blog about fashion» Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara
Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... greu! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Ar... mai mult

Let's blog about fashion» Cea mai haioasa jucarie

Cea mai haioasa jucarie
Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe sho... mai mult

Bunul si raul lunii

Bunul si raul lunii
Varsator: Este pasional si dornic in a-si dezvolta ideile. Stie sa respecte increderea ce i se ofera de catre cei din jurul sau si este loial prieteniilor pe care le dezvolta. Plin de umor si orginali... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
Bianca Drăguşanu şi Gigi Becali domină media
Marţi, 07 Februarie 2012. 4 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Becali, Răzv...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!â€
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!â€
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Adelina Pestriţu o dă la pace cu Liviu Vârciu Adelina Pestriţu o dă la pace cu Liviu Vârciu
Luni, 06 Februarie 2012. 395 vizualizări, 1 comentariu, 0 voturi Autor...
Falco - plin de whisky şi de cocaină când a înregistrat megahitul „Jeanny” | VIDEO Falco - plin de whisky şi de cocaină când a înregistrat megahitul „Jeanny” | VIDEO
Luni, 06 Februarie 2012. 1228 vizualizări, 6 comentarii, 4 voturi Auto...
Sfatul lunii Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitu...
Se poarta coada de cal Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau s...
Trucuri de frumusete pentru fete grabite II Trucuri de frumusete pentru fete grabite II
Trucurile pentru frumusete nu sunt niciodata prea multe, mai ales pent...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult

Geanta saptamanii: Perfecta pentru VDAY Am gasit geanta perfecta pentru o seara romantica de Valentine's Day. Si, pe langa faptul ca este rosie cu inimioare, deci pe...Citeste in continuare ... mai mult