Am avut de mai multe ori tentativa de a face o selectie printre prietenele mele, în sensul ca am avut suficiente ocazii în care sa îmi dau seama ca unele dintre ele nu fac parte, de fapt, din aceasta categorie pentru simplu fapt ca prietenia înseamna mai mult decât o iesire pe saptamâna în oras pentru a schimba impresii asupra ultimelor noutati vestimentare. De fiecare data am renuntat însa la tentativele mele de triere, pentru ca selectia s-a facut natural, fara sa fie nevoie de criterii ferme, impuse de cineva anume.

Cine ne sunt, în fond, adevaratii prieteni? Din pacate sau din fericire, eu constat pe zi ce trece ca sunt tot mai putini. N-am fost niciodata de acord ca un prieten adevarat este doar cel pe care îl poti suna la miezul noptii ca sa îi ceri ajutorul, ci, mai degraba, am crezut mereu ca prietenia se masoara altfel, cu instrumente invizibile, pe care nu toata lumea le intuieste. De aceea, nici nu mi-am propus vreodata sa îmi triez cunostintele în prieteni si amici. Ceea ce mi se pare ciudat însa este faptul ca, în ultima vreme, trierea se impune de la sine, mai ales în rândul personajelor feminine din viata mea. Daca barbatii sunt constanti si relatiile pe care le-am legat cu ei cândva au ramas fidele principiilor nescrise ale prieteniei, femeile au uneori tendinta sa îsi arate labilitatea în aceasta privinta. Nu iau apararea nimanui si nu am intentia de a face o discriminare între sexe în numele prieteniei, însa felul în care resimt apropierea sau departarea unora dintre prietenele mele ma face sa cred ca fata de o femeie, întrebarea „Mi-e prietena sau doar amica?”, are o mai mare importanta. În fond, câte dintre prietenele mele îmi sunt cu adevarat prietene? Le-as putea numara pe degete – prietena mea de-o viata, lânga care am trait toate durerile si toate clipele mele de fericire si care uneori ma copleseste cu prezenta ei; prietena mea confidenta, careia stiu ca pot sa îi marturisesc absolut orice, fara sa fiu judecata aspru, prietena mea discreta, careia pot oricând sa îi cer o parere obiectiva, prietena mea experimentata, cu care împartasesc propriile experiente... le-as putea reuni pe toate într-o singura prietena, pe care as putea-o numi „cea mai buna prietena”. Asa ceva însa nu exista sau oricum, am renuntat de mult timp sa cred în acest mit.

În afara micului meu cerc de prietene graviteaza însa o multime de „amice”. Prezente efemere, colege de serviciu, cu care iau din când în când masa, fiinte cu care nu am neaparat foarte multe în comun, dar cu care e renconfortant sa pierd o ora prin oras, la cumparaturi sau la cinema. E ciudat. Pentru ca barbatii pe care îi cunosc îmi sunt fie prieteni, fie simpli cunoscuti. Categoria intermediara nu exista. Din cauza asta, lucrurile stau mult mai simplu în a-i include într-o categorie sau alta. În ceea ce le priveste pe amicele mele, exista întotdeauna o doza de scepticism în tot ceea ce facem împreuna. Cu atât mai mult cu cât unele dintre ele tind sa îmi devina prietene. Exista, cred, între femei, o neîncredere genetica, ce le face sa fie prudente în legarea unei noi prietenii. Poate ca din cauza asta, eu însami îmi reevaluez spontan prietenele, micsorând în ultima vreme cercul si asa restrâns al femeilor pe care le pot numi astfel si largind fara ezitare cercul „amicelor”. Prietena sau amica? Este o întrebare care necesita mereu un alt mod de evaluare pentru a gasi raspunsul corect.