Se iau doua priviri. Se inchid si se viseaza impreuna.
Se iau doua zambete. Se zambesc si se privesc, se gandesc si se rastalmacesc pana cand devin atat de clare incat nu se pot desparti.
Se iau doua maini. Se ating si se simt, se tin strans o clipa ce devine vesnicie si se uita de timp.
Se iau doua inimi. Incep sa bata, din ce in ce in ce mai tare, de parca atunci ar invata sa o faca, alearga visand si tresarind la cea dintai atingere.
Se ia o alee din parc, pe care de-o mie de ani se plimba fete diferite, dar care atunci, in cautarea fericirii, devine paradis.
Se ia o floare. Se plimba din mana lui intr-a ei, se miroase cu nesat, uitand ca sub frunze catifelate poate avea spini.
Se iau doua vise, se impletesc cu viata si se aduna fara a se mai imparti. Se viseaza in fiecare zi, cu ochii deschisi, mereu ai celuilalt, uitand de trecut si viitor, de viata si oameni, de soare sau nori...
Se fac apoi o mie de alte noi vise. Nici nu stii de unde, de cand sau de ce, dar viata devine o alta, o insiruire de vise implinite fara sa crezi.
Se iau doua singuratati si se transforma intr-una.
Se iau doua fiinte ce nu-si mai apartin, si se dau una, alteia.
Se iau doua suflete ce invata sa traiasca dincolo de timp, crezand ca orice adiere le e prietena, dandu-le aripi.
Se iau acelasi suflete si se leaga, se leaga strans asa incat nu mai stii, care e-al lui si care al ei.
Se iau doua frunze, din toamna. Se astern acolo, pe tristeti si pe gand, si se ingroapa odata cu ele, intr-un colt de suferinta.
Se iau apoi doua cuvinte, se spun si se impart, se simt si se adauga vocabularului din fiecare noua zi.
Se iau doua ganduri, si cand cuvintele se topesc, se iau doua trupuri ce-si cauta partea.

foto Northfoto