Întotdeauna pentru mine anul începe de fapt odată cu venirea primăverii. Nu, nu fac parte dintre acei care se încred în calendare animaliere, şi ştiu că, teoretic, dorinţele ni le punem în noaptea de revelion, dar îmi ofer tot timpul luxul de a visa şi la început de primăvară. Tocmai de aceea poate ideea de a primi cadouri în această perioadă nu se prea potriveşte cu imaginea mea despre moment. Prefer o rază de soare în geam şi mirosul zambilelor pe străzi.

Mă amuză însă întotdeauna atenţia pe care bărbaţii o acordă acestui moment. Reminiscenţe ale educaţiei materne îşi fac acum simţită prezenţa, căci înainte de a afla că 8 Martie e Ziua femeii, au ştiut doar de Ziua mamei, şi au învăţat cuminţi să deseneze felicitări şi să mulţumească pentru dragostea ce li se oferă. Regăsesc astfel în privirea oricărui bărbat pornit în căutarea cadoului perfect pentru iubita sa, o pregnantă disperare şi frica de a nu da greş.

Dacă de Crăciun totul ţine de magie şi sufletul ce ni-l dorim încă de copil, nu mai departe de trei luni distanţă, femeile devin atât de înverşunate în dorinţa lor de emancipare încât nu-i de mirare că bieţii bărbaţi îşi doresc şi ei o zi a lor.

Cu astfel de gânduri m-am decis că eu nu mai vreau vreun cadou de ziua minunată. I-am spus iubitului meu asta într-o dimineaţă, fără prea multă insistenţă, ca pe un fapt absolut normal, pe care mi-l doream perceput ca atare. Dar eram departe de a scăpa, şi nici nu-mi imaginam care va fi efectul dorinţei mele.

Când încă nu venise primăvara, şi orice gest al meu îi arăta că vreau cu disperare o rază de soare, iubitul meu mi-a adus câteva zile la rând flori. Erau desigur minunate şi frumos mirositoare, dar faptul că era un gest destul de neobişnuit m-a făcut să îl întreb de ce.

Mirat, de parcă am fi fost personaje într-o piesă absurdă, îmi spuse că îşi imaginase că asta îmi doresc. La rândul meu, uitasem de dorinţa exprimată cu doar câteva zile în urmă.

Ce pricepuse el din mica mea revoltă anti-cadouri? Exact contrariul: că îmi doresc ceva special. Şi era pe cale să îmi fac nu ştiu ce surpriză, chiar de Ziua Femeii.

M-a amuzat atât de tare reacţia încât nu m‑am putut abţine din a-i spune  că tocmai mi-a oferit cel mai frumos cadou – preocuparea lui. Fără alte completări inutile, i-am explicat că pot să mă simt specială oricând, nu doar în situaţii standardizate de o lume atât de misogină încât nu acordă decât o zi pe an acelor persoane care o conduc de fapt. Faptul că nu vreau cadouri de 8 martie nu înseamnă că nu ador bucuria unei flori oferite într-o zi ploioasă, şi mai ales nu înseamnă că sunt mai puţin femeie. Sunt doar una diferită, ca multe altele care urăsc conformismul şi care se simt femei în fiecare zi.

foto © Northfoto