Sfantul Andrei - istorie si obiceiuri
Sfântul Andrei este considerat „Primul chemat” dintre apostolii Mântuitorului. Anterior fusese discipolul Sfântului Ioan Botezatorul dar, dupa botezul Mântuitorului în Iordan si la auzul vorbelor Sfântului Ioan care îl numea „mielul lui Dumnezeu” s-a hotarât sa-l urmeze pe Mesia.

Sfântul Andrei este foarte important pentru neamul nostru pentru ca el este cel care a adus crestinismul pe teritoriul Dobrogei de astazi. În drumul sau de raspândire a credintei celei adevarate si-a îndeplinit misiunea cu rabdare si daruire înfruntând toate împotrivirile. Viata lui s-a încheiat cu sacrificiul suprem, fiind crucificat cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, care a capatat numele de „Crucea Sfântului Andrei”.

La noi sunt mai cunoscute traditiile legate de aceasta sarbatoare si mai putin date legate de viata si faptele Apostolului. În popor sarbatoarea poarta numele de Ziua Lupului sau Gadinetul Schiop, nume ce provine de la stema pe care dacii o aveau pe steag, reprezentând un balaur cu cap de lup. Se spune ca în aceasta zi lupul devine mai ager si ca si-ar putea chiar misca gâtul. Nu se fac nici un fel de treburi casnice pentru ca atât vitele dar si oamenii sa fie paziti de atacul lupilor. Gospodarii se apara, de asemenea, de lupi ungând portile, ferestrele si usile cu usturoi. În aceasta zi nu se matura, nu se piaptana, nu se da de pomana sau împrumut. Se mai spune de asemenea ca animalele vorbesc în noaptea de Sfântul Andrei, dar ca cine le asculta moare.

Noaptea de Sfântul Andrei este Noaptea Strigoilor, a mortilor care devin periculosi pentru cei vii pentru ca le pot lua viata celor dragi, aduc grindina si boli. Remediul cu care oamenii combat aceste creaturi este usturoiul.
Tot acum este si Noaptea Farmecelor, iar ritualurile sunt multiple, majoritatea fiind legate de maritis. Astfel, tânara trebuie sa puna 9 cescute de apa într-un vas pe care sa-l acopere cu o icoana; daca a doua zi dimineata foloseste aceeasi cescuta pentru a scoate apa si mai ramâne în vas apa dupa ce a epuizat cele 9 masuri e semn ca se ma marita, în caz contrar va mai avea de asteptat. În noaptea de 29 trebuie sa îti pui sub perna 41 de boabe de grâu, daca visezi ca cineva îti fura grâul e semn ca te vei marita. Mai este un obicei prin care se coace o turta sarata si care se consuma înainte de culcare; ursitul va aparea în vis pentru a-i oferi tinerei apa.

Conform unei alte datini, fata de maritat va pune un catel de usturoi în mijlocul unui colac si îl va tine la caldura. Daca va rasari usturoiul atunci fata va avea noroc, daca nu...
În alte zonele fetele merg în noaptea cu pricina la fântâna cu o lumânare de Paste pe care o cufunda în apa cerând sa li se arate chipul ursitului.

Este clar ca în momentul nasterii acestor obiceiuri casatoria era un proces extrem de important în desfasurarea vietii. Astazi nu mai este la fel, dar cred ca este interesant totusi sa cunoastem aceste traditii pentru ca fac parte din zestrea noastra culturala si ar fi frumos sa fim capabili sa le transmitem mai departe. La multi ani tuturor celor care poarta nume derivate din cel al Sfântului Apostol Andrei!

Votul tau:
Autor: Raluca Alupoaie | Publicat: 28.11.2008 | Articol citit de 7403 de ori. Nota 4.65 din 17 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Sfantul Andrei - istorie si obiceiuri
Caractere disponibile: 500
Nume



rica (Luni, 02 Ianuarie 2012 09:36)
buna dimineata cu toate ca sunt o femeie in varsta dar nici acum nu stiu ce se face cu griul incoltit de la sf andrei dupa anul nou (spre rusinea mea )ma ajuta cineva? si daca da multumesc mult
... (Duminică, 30 Noiembrie 2008 18:03)
ba bagamias pl in doc vostre de sf andrei, da zc in mortii mamii voastre de panarame ce santeti si obiceiru ptr baieti,barbati ce trebe sa fc nu numai de fete rapandulelor ce santeti!
 

Daca ti-a placut articolul Sfantul Andrei - istorie si obiceiuri, aboneaza-te la RSS-ul de Lifestyle :: Sarbatori si traditii pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 25 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 332 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult