Si in prietenie exista gelozie
Si in prietenie exista gelozie?
Cu foarte mult timp în urma am pus punct unei relatii de prietenie în care investisem foarte mult în foarte scurt timp. Prietena mea cea mai buna de atunci mi se parea a fi singura fiinta capabila sa înteleaga toate efuziunile mele lirice, singurul om cu care as fi putut discuta oricând, orice, fara sa am sentimentul ca trebuie sa ma justific sau ca trebuie sa fiu judecata în vreun fel. Totul a fost însa ca un vârtej de care m-am lasat dusa si care a disparut în scurt timp lasând urme adânci, transformate în amintiri pe care astazi le tin ascunse.

De cele mai multe ori îmi amintesc lucrurile frumoase care m-au legat de prietena mea, însa, întotdeauna îi asociez numele cu un sentiment ciudat de gelozie pe care am avut senzatia ca îl nutreste fata de mine. De fapt, cred ca asta a fost si adevarata cauza a destramarii unei prietenii ce parea de neclintit. Gelozia în prietenie este la fel de periculoase ca si gelozia care apare într-o poveste de iubire. Explicatia este cât se poate de simpla. În momentul în care te implici într-o relatie de prietenie acorzi celuilalt un loc privilegiat în propria viata, transformând prietenia într-o sursa de satisfactii spirituale. Pe masura ce o prietenie evolueaza poate crea un sentiment de dependenta de celalalt, desi acest lucru este uneori greu de sesizat. Teama ca aceasta sursa de satisfactie ar putea disparea la un moment dat, oricât de solida ar fi prietenia, poate genera un sentiment de insecuritate care, încetul cu încetul se transforma în gelozie atunci când avem senzatia ca celalalt, prieten sau prietena, se departeaza.

Gelozia în prietenie poate lua forme diferite, însa nu apare niciodata fara motiv. Fie ca este vorba de faptul ca cea mai buna prietena este mai bine platita sau ca a fost promovata, fie ca tunsoarea ei ti se pare mai reusita, fie ca, în cel mai rau caz, este vorba despre aparitia unei noi prietene în cercul vostru, gelozia poate sa se nasca foarte usor în momente în care te astepti mai putin. Cert este ca, indiferent de intensitate si de durata, gelozia este o „boala” care se vindeca foarte greu. Este un fel de barometru care spune foarte multe despre nevoile afective ale fiecaruia dintre noi, despre starea de spirit pe care o avem într-un anumit moment si despre atitudinea pe care o avem fata de celalalt.

Uneori gelozia este utila, dar pentru asta îti trebuie o imensa doza de onestitate si o capacitate extraordinara de obiectivare. În loc sa fii geloasa pe avansarea prietenei tale, de ce nu începi sa te gândesti la o solutie pentru propria avansare sau marire de salariu? În loc sa o invidiezi pentru ca poarta cu doua numere mai putin decât tine, ce-ar fi sa te apuci în sfârsit de dieta pe care ti-o programezi de vreo câteva luni de zile?

Poate ca lucrurile nu sunt la fel de simple precum par, însa, înainte de a lua orice masura pentru a combate un sentiment care nu este pentru nimeni confortabil, se impun câteva întrebari pe care orice persoana geloasa ar trebui sa si le puna – „De ce sunt geloasa?”; „Ce se ascunde în spatele acestei gelozii?”; „Oare chiar am motive sa fiu geloasa?” Analiza cât mai obiectiva a situatiei este singura în masura sa rezolve ceva. Primul pas spre o astfel de analiza este chiar admiterea faptului ca gelozia exista. Pentru a avea rezultate concrete însa, este nevoie de timp si, mai ales, de constientizarea faptului ca numai investind si mai multe sentimente pozitive gelozia poate fi învinsa. Sinceritatea este o conditie necesara pentru a reusi într-o astfel de lupta, iar exprimarea trairilor, pozitive sau negative, sporeste încrederea în sine si în celalalt. Ce altceva este, în fond, gelozia, daca nu o expresia unei frici – aceea de a pierde un prieten?

Frica pe care am simtit-o cu ani în urma a sfârsit într-o confuzie totala pe care astazi, daca as relua lupta cu mine însami, as deslusi-o probabil... Unele lucruri sunt însa, din pacate, ireversibile.


Votul tau:
Autor: Anamaria Ghiban | Publicat: 08.04.2009 | Articol citit de 3595 de ori. Nota 4.29 din 17 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Si in prietenie exista gelozie
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Si in prietenie exista gelozie, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Dragoste si Sex pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Valentine's Day Voucher

Valentine's Day Voucher
Lasa-te surprinsa de persoana iubita cu un cadou de la cele doua branduri ale designerului Corina Vladescu: Corina Vladescu si NOIR by Corina Vladescu. Cere-i iubitului tau sa achizitioneze unul dintr... mai mult

Let's blog about fashion» Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent

Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent
Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe... mai mult

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?

Trusa de machiaj: Ce pastram si ce aruncam?
Sa va aruncati din farduri poate fi o misiune foarte grea, insa destul de importanta. Trebuie sa tineti cont de termenul de valabilitate al produselor, insa luati in considerare si factorii ceilalti, ... mai mult

Sfatul lunii

Sfatul lunii
Bucura-te de micile placeri ale vietii, fie ca este vorba de o prajitura facuta in casa sau o plimbare prin parc admirand cum razele soarelui se joaca pe aleile inghetate. Dar cel mai important lucru ... mai mult

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?

Cat de mult ne pot afecta planetele sanatatea?
Fiecare planeta din astrologie ne poate influenta sanatatea atat din punct de vedere mental cat si trupesc, existand astfel planete care ne sunt benefice din acest punct de vedere, dar si planete nefa... mai mult

Se poarta coada de cal

Se poarta coada de cal
Dreapta, cu bucle, cu accesorii, simpla sau complicata, eleganta sau sportiva, coada de cal este adorata si purtata de femei inca din copilarie. Vedetele par sa o considere foarte chic in ultima vreme... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
The Beach Boys se reunesc după 20 de ani la Premiile Grammy
Joi, 09 Februarie 2012. 36 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Formaţia, car...
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
AGENDA CULTURALĂ. Mihai Călin, profesor de liceu
Joi, 09 Februarie 2012. 338 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Monica Lungu PREMIERĂ. În ac...
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Secretele şocante din spatele perfecţiunii. Uite ce ascund vedetele! | FOTO
Vedetele arată perfect. La televizor sau la festivităţi, machiate şi aranjate par lipsite de orice c...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Gina Pistol: „Nu mi-am înșelat iubitul!”
Joi, 09 Februarie 2012. 148 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Anca Simionescu Fotomodelul ...
Artiștii din Saltimbanco au jonglat cu spectatorii | FOTO
Joi, 09 Februarie 2012. 582 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Mădălina Piloff Saltimbanco ...
Horoscop amoros Horoscop amoros
Berbec: Vor avea loc cateva schimbari de situatie in ce priveste propr...
Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine Dragonul de Apa aduce anul acesta fericire si multe schimbari in bine
Incepand cu ziua de 23 ianuarie, 2012 si incheind cu ziua de 9 februar...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
Ochi caprui, fura inima oricui Ochi caprui, fura inima oricui
Persoanele care au ochii caprui se implica profund in relatii, le plac...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Shoe porn: Tinte turcoaz, talpi rosii si plastic transparent Suna a titlu de roman kitchos? Ei nu, este in fapt descrierea unei noi creatii Louboutin. Poftiti si admirati: ...Citeste in continuare pe shopaholic.... mai mult

Cea mai haioasa jucarie Este dragonul KLAPPAR DRAKE de la IKEA. Si daca ii introduci mana in cap, il poti face chiar sa vorbeasca! ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro A... mai mult

Shopping shoes with shopaholic: Colectia de primavara Zara Zara este decisa si in primavara aceasta sa atenteze la buzunarul meu. Imi dau seama doar uitindu-ma la preview-ul noii colectii ca va fi un sezon... ... mai mult