Astazi a trebui insa sa imi fac curaj, sa imi conduc la gara o foarte buna prietena care s-a hotarat sa isi ia viata in maini intr-un alt taram, undeva unde mai mereu ploua si unde regina isi misca pionii in ritm sacadat, de parada. Imi place sa cred ca joaca un rol de Alice in tara minunilor si ca toate planurile ii vor reusi, mai devreme sau mai tarziu.

Cu toate acestea, nu mi-am putut opri sentimentul acela trist al despartirii. Vom ramane poate la fel de aproape, cum ne-am propus, dar mi-e greu sa cred ca miile de kilometri ce ne despart vor mai face la fel de usoara o cafea de dupa-amiaza, indulcita cu discutii mondene si ca va fi la fel de usor sa ne impartim existenta ca atunci cand o faceam aici. 
M-am intors intre cei cativa pereti ai casei mele si mi-am vazut de obisnuita zi. M-am trezit insa prea curand cu un sentiment gol, impaturindu-mi hainele, gandindu-ma ca singuratatea e poate singura de care mi-e frica mereu.

Ciudat cum te poti trezi intr-o buna zi atat de singur incat nu stii cum sa faci orice ai putea face. Stii ca ai oameni in jur, ca  toti isi gasesc mai devreme sau mai tarziu motive sa te vada, dar oare ce faci atunci cand, ramas in cele din urma cu tine insati, simti ca esti singur?

Stiam ca simteam toate astea din cauza plecarii prietenei mele, si totusi nu mi-am putut abtine gandul ca, in cele din urma, cu totii suntem uneori atat de singuri incat nici o mare de oameni nu ne-ar putea umple sufletul. Alergam de locurile aglomerate, nu ne place plaja populata si nici sa stam la cozi, dar oare nu suntem cel mai fericiti atunci cand casa ne e plina de prieteni? Ne agatam de mijloace de comunicare, crezand ca totusi comunicam la fel, cand de fapt tot ce avem nevoie uneori e tacerea unui prieten care ne priveste suferind, respirand in aceleasi ritmuri si intrebandu-ne din cand in cand “Ce mai faci?”, fara sa astepte raspuns. Ne ascundem de singuratate cel mai adesea in bratele iubirii, dar avem mereu nevoie de prieteni pentru a o alunga de tot.

Nu mi-am intrat in ritm decat tarziu, cand deja ma pregateam de o noua zi. M-am gandit pentru o clipa ca singuratatea e terifianta, si mi-am propus sa o alung, din zi in zi, din ce in ce mai departe. Am regasit apoi, intr-un colt al casei mele, un plic de cafea, la fel de singur poate ca si mine, si am baut licoarea cu gust, alungandu-mi singuratatea cu amintiri.

foto Northfoto