A existat o perioada în viata mea când suferinta devenise un mod de existenta de care eram dependenta. Si nu ma refer la durerile trecatoare, pricinuite de nedreptati pasagere la care am devenit imuna de-a lungul timpului, ci la suferinta imensa care s-a asternut peste sufletul meu de la un moment dat încolo, dupa ce am reusit în sfârsit sa iau o decizie înteleapta fara sa tin cont decât de propria-mi ratiune de a fi, aceea de a pune punct unei relatii fara sens,.

Totul a capatat o amploare la care nu ma gândisem nicio clipa atunci când am hotarât sa închid o usa si sa merg mai departe. Suferinta a aparut pe neasteptate si s-a instalat în toata fiinta mea, ca o boala care, dupa o lunga perioada de incubatie, îsi arata coltii. În timp, am depasit-o, dar a ramas în urma ei un gust amar pe care îl simt ori de câte ori sunt nevoita sa îmi privesc cu luciditate trecutul. Umbra ei este ascunsa undeva în suflet si stiu ca întotdeauna va exista acolo sub o forma sau alta. Si, dincolo de banalitatile unei tragedii sentimentale, cel mai apasator este faptul ca am facut pe cineva sa sufere. „Victime colaterale”, ar fi spus un vechi prieten... Ideea ca maturizarea mea sufleteasca s-a cladit pe suferinta unui om care, în fond, nu a facut decât sa îsi traiasca propriile sentimente m-a bântuit continuu, din momentul în care am crezut ca totul apartine trecutului. Traiesc mereu cu ideea ca suferinta aceea despre care nu am stiut decât ca am provocat-o se va întoarce într-o buna zi ca un revers al medaliei. De fapt, mi-am facut un obicei din a pune pe seama acestei logici a destinului toate suferintele mele ulterioare.

De curând însa am întâlnit o fiinta care m-a facut sa accept ca orice credinta poate fi schimbata, daca exista o alta mai puternica. Desi nu ne cunoastem foarte bine, singura noastra legatura este o prietena comuna, am petrecut ore în sir într-o seara, la una dintre petrecerile insipide la care sunt fortata uneori de circumstante sa particip. Desi mi-e greu sa îmi marturisesc propriile suferinte celor din jur, am simtit nevoia sa îi împartasesc gândurile care ma framânta de mai bine de un an încoace. M-a ascultat fara sa ma întrerupa, încurajându-mi elanul confesiv cu un zâmbet cald, care nu avea nicio urma de compasiune ieftina sau de artificialitate. Simteam ca fiinta aceea, desi mi-era în fond necunoscuta, era singura capabila sa înteleaga toate rationamentele mele care aveau un singur liant – suferinta. I-am spus în cuvinte multe si lipsite de coerenta, probabil, credinta mea ascunsa ca toata suferinta cauzata de povestea care s-a tesut în jurul relatiei mele actuale. Suferinta mea s-a nascut din faptul ca cei din jur, mai ales fiintele care ar trebui sa înteleaga cel mai bine, nu sunt capabili sa accepte o relatie care nu se încadreaza în tiparele unei viziuni înguste despre sentimentele umane. Timp de aproape un an mi-am petrecut noptile plângând si încercând sa înteleg absurditatea unor oameni care probabil ca nu au stiut niciodata ce înseamna iubirea. Noptile s-au prelungit cu zile mohorâte în care certurile cu iubitul meu se transformau în clipe chinuitoare de disperare pentru ca nu eram capabila sa înteleg ca, în fond, el nu avea nicio vina pentru felul în care gândeau ai lui.

Partenera mea de conversatie m-a ascultat cu atentie tot timpul cât i-am vorbit despre suferintele mele trecute si prezente. A oftat adânc atunci când am simtit ca am pus în prea multe cuvinte tot ce adunasem în suflet în ultimii ani. Nu mi-a spus decât o sigura fraza, dar care mi-a ramas întiparita în minte, la fel ca privirea ei de un verde bizar: „Stii, eu cred ca ar trebui sa te opresti o clipa din vârtejul acesta cumplit al suferintei... Opreste-te si vei vedea ca oricât de mult ai încerca sa transformi zbuciumul în cuvinte aspre, totul e în zadar. Nu faci decât sa îi ranesti pe cei dragi. Si asta pentru ca suferinta se alina numai prin tacere...”

Încerc sa înteleg ce a vrut sa spuna... Oricum, de când am încetat sa îi mai reprosez iubitului meu atitudinea familiei sale fata de noi si am început sa ignor rautatile absurde, cred ca sufar mai putin.