Trend Alert:Albul e noul negru
Moda - Haine - Negru Alb

Pentru cei mai multi dintre noi, culorile sunt foarte importante atunci cand alegem o tinuta. Dincolo de latura practica a hainelor pe care alegem sa le purtam zi de zi, cel mai adesea alegem culorile in functie de cateva clisee in care am ajuns sa credem fara a le verifica. Inca din vremea adolescentei, credeam, de pilda, ca albul accentueaza formele si in consecinta trebuie evitat a fi purtat fara accesorii de alte culori. Tot astfel credeam despre culoarea alb ca se potriveste doar acelor fiinte ingenue care n-ar fi putut niciodata sa se arunce in iuresul orasului, de frica de a nu se murdari.

Rand pe rand insa, aceste mituri au fost daramate si am ajuns astazi sa credem ca albul e cat se poate de prutabil, chic, si mai ales practic.

E adevarat ca o tinuta in alb ne va duce mereu cu gandul la puritate, dar oare chiar atat de intereseaza asta atata vreme cat suntem satisfacute cand privim in oglinda?

Cum tendinta de a purta haine in non-culori este in acest sezon in mare voga, iata ca albul si-a ocupat binemeritatul loc in colectiile mai tuturor designerilor, ceea ce ne convinge, daca mai era nevoie, ca trebuie sa il incercam in aceasta vara.

Astfel, daca rochita neagra era intr-o vreme idealul de eleganta, acum putem vorbi la fel de bine si de rochita alba, ca de un model pentru o tinuta eleganta de primavara-vara, ce poate fi insotita de o jacheta din denim sau de una de piele, de dresuri si pantofi cu toc.

Rochia alba eleganta trebuie sa fie simpla, eventual vaporoasa.
O alta varianta in care putem purta albul este aceea a jachetei. In serile de vara, pe plaja sau la o terasa, un trenci alb va fi foarte potrivit. In concordanta cu linile generale ale modei de anul acesta, el va avea cu certitudine o centura, de dimensiuni medii, pentru a pune in valoare linia bustului. Daca vrem sa fim si mai cochete, in stilul anilor ’50- 60, desginerii au creat haine cu maneci scurte sau medii, cu o lungime mai mare decat a jachetelor. Purtate peste o tinuta lejera, acestea vor adauga o nota de proseptime.

Pentru zilele toride de data aceasta, designerii recomanda rochiile sau bluzele din broderie alba. Imaginea va fi cu siguranta un angelica, mai ales daca pe langa broderie purtam sandale cu talpa joasa, ce ne vor ajuta sa plutim.
In fine, albul imaculat apare si categoria dresurilor, purtate mai ales atunci cand vrem sa ne amintim de vremea copilariei.

Iata cum, prin doar cateva sugestii, putem purta albul fara vreo urma de constrangere. Eleganta se masoara in pas cu moda, si daca ea spune ca albul e noul negru, atunci trebuie sa o crede pe cuvant.

foto Northfoto


Votul tau:
Autor: Cristina Ghiban | Publicat: 28.07.2010 | Articol citit de 2734 de ori. Nota 5.00 din 5 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Trend Alert:Albul e noul negru
Caractere disponibile: 500
Nume



loredana danila (Miercuri, 08 Septembrie 2010 10:19)
Dintotdeauna mi-a placut rochia alba! Am gasit una super de la Azzara! http://3.bp.blogspot.com/_I8OPdvdVLp8/TIU6e2NAVRI/AAAAAAAAA7c/rSBGJhg2Uss/s1600/JZ8I2098.jpg
 

Daca ti-a placut articolul Trend Alert:Albul e noul negru, aboneaza-te la RSS-ul de Moda :: Tendinte pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

MLH lanseaza colectia primavara /vara 2012

MLH lanseaza colectia primavara /vara 2012
Designerul care a cucerit covorul rosu in Statele Unite propune o colectie din care nu lipsesc rochiile de seara, care au inclus-o in noul val de designeri preferati ai vedetelor hollywoodiene Bucures... mai mult

Let's blog about fashion» Hainute pentru pitici: noua colectie Petite Coco

Hainute pentru pitici: noua colectie Petite Coco
Nu cu foarte mult timp in urma a aparut si ultima colectie de hainute de ocazie pentru pitici de la Petite Coco. Potrivita in special pentru sezonul rece, colectia impleteste conceptul de poveste, foa... mai mult

Let's blog about fashion» Pantofii saptamanii: {soc!} Balerini aurii

Pantofii saptamanii: {soc!} Balerini aurii
Azi nu va prezint pantofi cu toc! Stiu, si eu sunt in stare de soc. Si totul doar pentru ca mi-au placut atat de mult balerinii aurii cu zabrele si fundite de la Zara. ...Citeste in continuare pe shop... mai mult

Horoscop Amoros

Horoscop Amoros
Berbec: Este momentul potrivit pentru a sarbatori dragostea dintre voi si a intari si mai bine relatia care va leaga. Taur: Munciti prea mult, nu mai aveti timp pentru voi, cu atat mai putin sa puteti... mai mult

Ce ar trebui sa eviti dupa o despartire

Ce ar trebui sa eviti dupa o despartire
Dupa o despartire incetezi parca sa mai traiesti pentru tine, te gandesti continuu la ce s-a intamplat, cum s-a ajuns aici si unde ai gresit? Iar si iar gandurile tale sunt bantuite de ultimele cuvint... mai mult

Coafura-tatuaj duce moda la extrem, dar este totusi atragatoare!

Coafura-tatuaj duce moda la extrem, dar este totusi atragatoare!
Punand priceperea stilistilor la incercare si oferind o schimbare radicala de look, noile coafuri-tatuaj care urmeaza sa fie promovate in 2012 si despre care doar putina lume stie deocamdata ne provoa... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Underworld: Awakening 3D – Vampirii revin
Pentru cel de-al patrulea film din seria „Uderworld”, producatorii au ale..
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
The Girl with the Dragon Tattoo – sau Barbati care urasc femeile
Scriitorul si jurnalistul suedez Stieg Larsson a reusit sa captiveze cititorii din in..
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Happy Feet Two – Pinguinii danseaza din nou
Pinguinii premiati cu Oscar in 2007 s-au intors intr-o noua comedie. Desi nu am reusi..
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Robert Pattinson vrea mai mult timp liber
Jobul ideal pentru Robert Pattinson este acela la care ar trebui sa munceasca o singura zi pe saptam ......
Iubit în valoare de 316 milioane de lire sterline
Iubit în valoare de 316 milioane de lire sterline
Sâmbătă, 04 Februarie 2012. 187 vizualizări, 1 comentariu, 0 voturi Autor:  Roxana Roseti Averea lui...
Ce au fost vedetele de la Hollywood înainte de a fi vedete
Ce au fost vedetele de la Hollywood înainte de a fi vedete
Sâmbătă, 04 Februarie 2012. 525 vizualizări, 1 comentariu, 1 vot Autor:  Roxana Roseti George Clonne...
Festivalul
Festivalul "Războiul stelelor"
VIDEO Sâmbătă, 04 Februarie 2012. 197 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Cea...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Angelina Jolie, însărcinată din nou cu gemeni Angelina Jolie, însărcinată din nou cu gemeni
Vineri, 03 Februarie 2012. 1509 vizualizări, 1 comentariu, 4 voturi Au...
Bianca Drăguşanu şi Andrian Cristea rămân o enigmă Bianca Drăguşanu şi Andrian Cristea rămân o enigmă
Vineri, 03 Februarie 2012. 302 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi Aut...
Bunul si raul lunii Bunul si raul lunii
Varsator: Este pasional si dornic in a-si dezvolta ideile. Stie sa res...
Slabeste urmand cateva reguli simple Slabeste urmand cateva reguli simple
Iti doresti sa slabesti macar unul sau doua kilograme intr-o luna, sa ...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Pantofii saptamanii: {soc!} Balerini aurii Azi nu va prezint pantofi cu toc! Stiu, si eu sunt in stare de soc. Si totul doar pentru ca mi-au placut atat de mult balerinii aurii cu zabrele si fu... mai mult

Hainute pentru pitici: noua colectie Petite Coco Nu cu foarte mult timp in urma a aparut si ultima colectie de hainute de ocazie pentru pitici de la Petite Coco. Potrivita in special pentru sezonul r... mai mult

Shopping sales with shopaholic: Culori de primavara in colectia de iarna Mango Colectia de iarna Mango este redusa pana la 70% pe mangoshop.com, insa chiar daca este colectie de sezon rece ai de unde alege pentru...Citeste in con... mai mult