Am asteptat în fiecare an zilele acestea magice cu sufletul la gura, de parca un miracol urma sa se întâmple odata cu împodobirea bradului... De fiecare data Craciunul a însemnat o asteptare încordata, amestec de emotie si bucurie, de curiozitate si dorinta. „Cum o sa fie anul asta?”. „Cu cine o sa împodobesc bradul?” – câti ani, atâtea întrebari, puse de fiecare data cu inocenta copilului din mine care renaste în fiecare sfârsit de an.

Amestec de iluzie si dorinta pe jumatate împlinita... multa zapada, glasuri zglobii de colindatori la ferestre cu flori de gheata... Mos Craciun cu barba falsa, dar cu sacul plin de cadouri... Luminite sclipind peste orasul adormit... si o mie de vise reînviate de fiecare data în aceeasi noapte plina de mister, dar ramase neîmplinite, pentru ca niciodata nu am simtit de Craciun decât dorinta de a iubi si de a fi iubita, desi, într-un mod cu totul paradoxal, întotdeauna am fost înconjurata de iubire, sub o forma sau alta.

Anul acesta e altfel. Simt o liniste ciudata pe care mi-am dorit-o din clipa în care am petrecut primul Craciun împreuna cu iubitul meu. Si daca primele Craciunuri împreuna ne-au fost umbrite de îndoieli si de teama ca în anul urmator totul se va prabusi sub povara neîntelegerii celor din jur, anul acesta nimic nu pare sa mai tulbure linistea care ne-a învaluit de ceva timp încoace. E un sentiment de siguranta care pluteste peste sufletele noastre, un fel de obisnuinta placuta cu ideea ca în fiecare an de acum înainte vom împodobi bradul împreuna si ca vom trai de fiecare data un altfel de Craciun... plin de iubire...