
Ma întreb câteodata ce îi
face pe oameni sa îsi doreasca sa revada fiinte
pasagere, care le-au bulversat viata, în împrejurari
bizare, peste care timpul si-a pus pecetea. De ce, atunci
când se iveste, din senin, ocazia de a fi nostalgici,
încercam sa retraim involuntar clipe pe care le-am
îngropat adânc în suflet, clipe care
revin instantaneu la suprafata si, pentru o clipa, ne
fac sa reînviem un trecut de care se leaga suferinte
pe care ne-am straduit sa le uitam.
M-a vizitat zilele trecute o veche prietena pe care
întotdeauna am admirat-o pentru felul elegant
în care a reusit sa treaca peste o deceptie sentimentala
care pe mine m-ar fi darâmat complet. Cu ani în
urma, omul pe care credea ca îl va iubi tot restul
vietii a parasit-o în niste împrejurari
stupide, tipice, în fond, pentru apucaturile carora
multi dintre noi ne lasam prada uneori. A parasit-o
pentru ca s-a îndragostit de cea mai buna prietena
a ei de atunci care, la rândul ei, nu a ramas
insensibila la sentimentele lui. Prietena mea a suferit
cumplit pentru ca a trebuit sa faca fata unei duble
tradari – a omului pe care îl iubea sincer
si în palmele caruia îsi pusese sufletul
si a fiintei careia îi împartasise o prietenie
totala, neconditionata. Suferinta a fost cu atât
mai mare cu cât lucrurile s-au petrecut sub ochii
ei. O buna perioada de timp, cei doi i-au ascuns totul,
iar modul stupid în care au lasat-o pe prietena
mea sa afle de relatia lor a îndurerat-o si mai
tare. Îmi amintesc cât de dezorientata se
simtea atunci si cât de mult timp i-a trebuit
ca sa îsi regaseasca încrederea în
oameni si în sine.
Timpul a trecut însa peste toate suferintele,
fiecare si-a vazut de propria viata si a acceptat ideea
ca destinul ne poarta adesea pe cai nebanuite. A ramas
însa, în sufletul fiecaruia, o pata întunecata
a zilelor în care suferinta a trebuit sa pecetluiasca
o noua iubire. Cei doi s-au casatorit, prietena mea,
la rândul ei, si-a gasit marea iubire într-un
alt om, care i-a aparut în cale exact în
clipa în care credea ca totul e pierdut.
Dupa mult timp, cu totul întâmplator, s-a
întâlnit de câteva ori cu fostul ei
iubit. Si pentru ca destinul e uneori capricios, el
nu era niciodata însotit de fosta ei prietena.
La început nu au schimbat decât priviri
– ea, indiferenta; el, ciudat, având parca
o urma de regret sau de vinovatie. A trecut si peste
asta. Ultima întâlnire s-a întâmplat
însa într-un spatiu ciudat, atât de
neutru, încât nimic din trecut parea sa
nu le mai umbreasca prezenta. Privirile li s-au întretaiat
într-o sala de asteptare a unui cabinet medical.
Fiecare venise acolo pentru motive banale. S-au vazut
fortati de împrejurari sa petreaca mai bine de
jumatate de ora împreuna. A invitat-o la o cafea...
asa, pur si simplu, ca si cum nimic din trecutul dureros
nu existase vreodata. Pe moment, prietena mea, a simtit
o revolta cumplita. Ar fi vrut sa îi spuna chiar
si acum, dupa atâta timp, cât de mult a
suferit atunci. I se parea însa inutil, pentru
ca îi citea în privire un fel de vinovatie
ciudata pe care el o purtase în suflet în
toti acesti ani si de care ar fi vrut sa se elibereze
acum printr-un gest reparatoriu. Sau poate ca era un
simplu orgoliu masculin nascut din nevoia de a verifica
daca fiinta pe care o parasise cu mult timp în
urma mai pastra macar o farâma din iubirea nebuna
pe care o nutrise pentru el. Nu stia daca sa accepte
sau nu invitatia. L-a lasat singur în sala de
asteptare, urmând sa îi raspunda dupa ce
avea sa iasa din cabinet. Tot timpul cât a durat
consultatia a avut în minte privirea lui încarcata
de trecut. Când a iesit, l-a privit în ochi
si a vazut ceea ce numai ea putea sa vada – un
om trist, care facuse cândva o alegere proasta
sub impulsul momentului si al dorintei de a trai viata
la cote maxime. I-a zâmbit indiferent si i-a soptit
peste umar: „Uneori e prea târziu...”
A plecat apoi cu inima strânsa pentru ca stia
ca în adâncul inimii îsi dorea sa
retraiasca într-un fel trecutul – acea parte
din el care o facuse cândva fericita. Era însa
prea ancorata în prezent, iar suferinta pe care
si-o sedimentase în suflet în toti acesti
ani o maturizase într-un fel în care nu
se asteptase vreodata.
|