Surprinzator sau nu, arabii sunt cei care se pot lauda cu fondarea primei universitati din lume, Universitatea Al Karaouine din Maroc, care inca din secolul al 9-lea acorda titluri si grade academice absolventilor sai. Tot in lumea araba, cam in aceeasi perioada, se pun si bazele primelor institutii medicale de invatamant superior care de asemenea acordau titlul academic de Doctor in Medicina.

Universitatile moderne s-au impus cam de prin secolul al 19-lea prin modelul francez si cel german, urmate destul de repede de modelul britanic. La inceputul secolului al 20-lea deja se poate vorbi de o raspandire larga a sistemului universitar modern de invatamant in intreaga lume. Religia, care initial avea un rol important in schema de invatamant academica, este treptat eliminata, iar astazi nici nu se mai poate pune in discutie o reintroducere a acestui obiect de studiu in curriculum-ul universitar.

Ca organizare universitatile din ziua de azi au o structura ierarhica foarte clara, fiind conduse de un consiliu administrativ format din rector, vice-rector si decani ai facultatilor de profil. Departamentele care formeaza universitatea propriu-zisa sunt conduse de catre un decan si se numesc fie facultati, fie colegii sau scoli superioare. Finantarea se face de catre guvern, in cazul institutiilor publice, si de catre persoane fizice sau corporatii economice, in cazul institutiilor private. In unele tari, printre care si Romania, universitatilor de stat li se permite si un grad mai mic sau mai mare de autofinantare, dar chiar si in acest caz trebuie totusi respectate niste reguli si termeni stabiliti de catre forurile administrative superioare.

Pe langa universitatea moderna, in multe locuri functioneaza si institute de cercetare si analiza cu profile diverse, care beneficiaza, prin facultatile corespondente, de elita tinerilor studiosi. Aceste institute sau laboratoare de cercetare sunt mereu in contact cu facultatile de profil si atrag studentii eminenti in dezvoltarea unor proiecte diferite sau chiar beneficiaza de ideile acestora pe care incearca sa le puna in practica la un nivel profesionist.

Tot ca structura organizatorica universitatile includ pe langa cladirile facultatilor propriu-zise si multe alte anexe precum parcuri sau gradini botanice, cantine studentesti, baruri, camine pentru cazare, librarii si biblioteci, tipografii, centre sportive, spitale sau policlinici si chiar cluburi sau discoteci. In Romania de dupa 1990 aceste anexe ale universitatilor au fost mereu tintite de catre autoritatile locale sau de catre persoane private pentru potentialul lor economic, dar in cele mai multe cazuri consiliile de conducere ale universitatilor au reusit sa isi pastreze patrimoniul intact si cu destinatia sa initiala.

Recent, in S.U.A., dar si in Europa analisti sau ganditori preocupati de fenomenul academic au avansat ideea ca sistemul de invatamant superior din lumea moderna ar fi destul de perimat si ca obligatoriu ar trebui facute niste schimbari intrucat de multe ori aceasta forma de perfectionare a tinerilor in domenii diverse nu reuseste sa isi atinga scopurile sau obiectivele propuse prin curriculum-ul universitar. Absolventii nu par deloc pregatiti corespunzator pentru a face fata cu succes sarcinilor profesionale si, mai mult, unii dintre ei isi aleg o slujba intr-un domeniu complet strain specializarii lor initiale, confirmand astfel esecul sistemului universitar modern. Se mai vorbeste si despre nepotism si o incurajare a birocratiei si coruptiei ca rezultate de nedorit ale educatiei academice moderne, dar nu au fost inca avansate si solutii viabile de rezolvare a acestor lipsuri.