Exista o diferenta clara intre felul in care se raporteaza barbatii la spiritualitate in raport cu femeile. Atat din punct de vedere structural cat si in planul exprimarilor exterioare barbatii aleg sa se comporte altfel si, daca pentru o femeie a se supune preceptelor religioase si morale vine aproape natural, in cazul barbatilor va fi ceva mai greu sa accepte acest lucru in absenta unor motivatii limpezi si a unor explicatii rationale care sa justifice obedienta.

Fiind persoane motivate si de rezultatul actiunilor intreprinse de dansii barbatii vor afisa o dimensiune spirituala dublata de necesitatea savarsirii unor acte ilustratorii care sa verifice implicarea lor in acest plan. Fara fapte deci spiritualitatea barbatilor se va reduce la vorbe goale si forme lipsite de continut.

Pentru femei a fi una cu locul unde existi este de asemenea firesc si ele nu vor avea nevoie sa isi exprime implinirea in plan spiritual altfel decat prin asistarea si ingrijirea spatiului si a fiintelor din locul unde isi desfasoara ele existenta. Barbatii insa doresc nu doar sa inteleaga locul si sa se integreze, dar in egala masura au tendinta de a incerca sa transforme totul in acord cu propria lor structura spirituala. Astfel apar uneori tensiuni care pot conduce la conflicte mai mult sau mai putin grave intre perspectiva feminina si cea masculina, femeia simtind ca ii este amenintat felul sau propriu de a fi si nedorind sa raspunda schimbarilor propuse daca asta inseamna si contrazicerea a chiar convingerilor ei interioare.

Nu femeile ci barbatii au initiat moda construirii de lacasuri religioase sofisticate si incarcate de o simbolistica bogata, dar nu utila in sensul slefuirii spirituale ci doar exprimand gradul de cunoastere spirituala al barbatului. Pentru femei vechile altare inchinate zeitatilor locului, simple si aflate de obicei sub cerul deschis erau suficiente intrucat ele marcau sfintenia locului si nicidecum nu doreau sa fie adevarate case de locuit unde insa nu locuia de obicei nimeni.

Jertfele sau sacrificiile animale au fost mai tarziu initiate tot de catre barbati, acestia incercand sa isi exprime multumirea spirituala ucigand fiinte nevinovate si comportandu-se intr-un mod de-a dreptul nefiresc prin arderile lor de tot lipsite de o logica oarecare deoarece probabil nici nu aveau o logica ci reprezentau doar felul in care priveau barbatii divinitatea in acele timpuri, ca pe o fiinta suprema, cu multe toane si, mai presus de toate, deosebit de cruda.

Astfel s-a reusit alterarea unor forme spirituale simple, specifice femeii, acestea ajungand sa fie inlocuite cu nebunia idolilor si continuand in prezent, in plin crestinism, cu uriasele hecatombe savarsite de Paste si de Craciun cand sute de mii de animale sunt ucise in numele meselor festive si cu acordul tacit al unor preoti nu doar infiorator de ignoranti, dar si incapabili sa ia cea mai mica masura de prevenire a unor astfel de comportamente aberante.

Daca religia crestina este, prin zeul ei suprem, mai mult decat orice viata si dragoste atunci nu de Craciun si alte sarbatori religioase se arata acest lucru ci chiar in perioadele de post cand saracele animale se pot bucura de putina pace si multumire sufleteasca. Nici crestinismul deci nu e o religie care sa exprime spiritualitatea feminina, simpla si firesca, ci tot o forma exterioara a spiritualitatii masculine si asta in ciuda cultului Fecioarei (=Dumnezeu) care ar putea aduce mici schimbari in bine si pentru barbati, dar numai cu conditia intelegerii profunde a mecanismelor care deschid orizonturi sufletesti nelimitate.

Spre deosebire de femei, barbatii nu au acces direct catre zonele inalte ale spiritului si, de fapt, aceasta s-a si incercat dintotdeauna in toate religiile, identificarea unor forme functionale care sa apropie barbatul de o intelegere simpla a lumii in care traieste completata apoi prin devotamentul sau neconditionat menit sa ajute la implinirea planurilor lui Dumnezeu. Fara puterea si constanta barbatilor lucrurile se vor misca mult mai greu si de aceea merita investit suficient timp in transformarea lor in plan spiritual.

Culmea este insa ca tot barbatii (preotii) au aceasta responsabilitate si nu se poate spune ca, pana in prezent, ei ar fi reusit sa inteleaga mare branza din chiar obiectul activitatii lor, lucrurile curgand in continuare intr-o sfanta inertie de sorginte pur masculina. Se contruiesc foarte multe biserici de o bucata de vreme incoace, se face si religie in scoli, lumea se prezinta in mod regulat la liturghie insa ce te faci ca nu ajungem nici mai buni astfel si nici mai bogati sufleteste ci ne ratacim prin meandrele mintii barbatilor ca altadata Tezeu in labirintul Minotaurului. Salvarea, daca este posibila, va veni deci tot prin femeie ca si altadata insa este nevoie ca barbatii sa fie pregatiti din timp pentru aceasta si sa reuseasca sa raspunda pe masura si la un nivel constient atunci cand se va intampla acest lucru.