Orchestrele si Corurile Radio Romania la Festivalul Enescu 2013

Orchestrele si Corurile Radio Romania la Festivalul Enescu 2013După ce sâmbătă, 14 septembrie, Orchestrele şi Corurile Radio România şi-au făcut debutul în cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” prin prezenţa mult apreciată a Corului Academic Radio (condus de DAN MIHAI GOIA) pe scena Sălii Palatului alături de LONDON SYMPHONY ORCHESTRA (sub bagheta dirijorului rus VLADIMIR JUROVSKY), instituţia se pregăteşte acum pentru punctul culminant al participării sale în festival.

Un moment de mare sărbătoare pentru Orchestrele şi Corurile Radio România îl constituie concertul de la Sala Mare a Palatului desfăşurat vineri, 20 septembrie 2013 (19.30). Patru dintre formaţiile instituţiei - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO ŞI CORUL DE COPII RADIO - vor fi reunite sub bagheta dirijorului britanic JAMES JUDD. Muzicianul a fost director muzical al Orchestrei Filarmonice din Florida, dirijor principal al Orchestrei Naţionale Lille – Franţa, ocupând în prezent aceeaşi poziţie pentru Orchestra Asiatică de Tineret şi a colaborat cu cele mai mari ansambluri de gen ale lumii ca Berlin Philharmonic, Orchestre National de France, Royal Philharmonic, London Symphony, BBC Symphony, Royal Concertgebouw Orchestra - Amsterdam, Orchestra Santa Cecilia -  Roma ş.a.

Cele patru ansambluri reunite ale Orchestrelor şi Corurilor Radio România vor încânta publicul cu o lucrare de mare virtuozitate, care cere o pregătire îndelungată: RECVIEMUL DE RĂZBOI, creaţie a unuia dintre cei mai prolifici compozitorienglezi din sec. XX: Benjamin Britten. Lucrarea a fost definitivată în 1962 şi a fost dedicată sfinţirii noii catedrale a oraşului Coventry, cea anterioară fiind distrusă de un raid aerian în timpul celui de-al doilea război mondial.
Evenimentul va avea loc cu participarea soliştilor vocali de talie internaţională: MICHAELA KAUNE– soprană (Germania), KIM BEGLEY – tenor (Marea Britanie), ADRIAN EROD – bariton (Austria).
 
Completând concertul extraordinar de la Sala Palatului, Orchestrele şi Corurile Radio România, Radio România Muzical şi Radio România Cultural vor oferi publicului care alege spectacolele în aer liber din Piaţa Festivalului (în lateralul Ateneului Român) trei seri consecutive de evenimente.
Vineri, 20 septembrie, ora 20.00, vă veţi bucura deo întâlnire cu BIG BAND-UL RADIO, sub bagheta dirijorului său, IONEL TUDOR. Seara se va bucura de participarea LUIZEI ZAN, câştigătoare a premiului I la Cerbul de Aur, în 2004 şi desemnată „Muzicianul anului 2011" în cadrul Galei Premiilor de Jazz. De asemenea, soliştii serii, membri ai BIG BAND-ului Radio vor fi: Cristian Soceanu, Marin Ioniţă, Nicolae Tănase (la saxofon) şi Silviu Albei, Sebastian Burneci (trompetă). Programul serii cuprinde cele mai cunoscute piese de jazz, de la zona clasică la cea modernă a genului, compoziţii semnate de artişti caDuke Ellington, Count Basie, Ted Joans.
Sâmbătă, 21 septembrie (ora 20.00) sunteţi aşteptaţi la Seara  Radio  România  Muzical: Jazz, swing & more cu... grupul vocal Jazzappella, înfiinţat în Bucureşti în 2011. Grupul vocal reuneşte şase membri: Raluca Stoica, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, András Zoltán, Mircea MutulescuBogdan Tudor - care interpreteazăpartituri din repertoriul internaţional a cappella,fără nici un acompaniament instrumental. Pe 21 septembrie veţi asculta standarde de jazz, şlagăre pop - rock, piese din coloane sonore de film - toate în aranjamente originale.
În cea de-a treia seară în Piaţa Festivalului – duminică, 22 septembrie, ora 20.00 – este rândul postului Radio România Cultural să vă invite la un eveniment special: CE ŞTIA SATUL, scenariu de Mihai Lungeanu după piesa omonimă de Ion Valjan. Titlul reprezintă prima piesă montată de Teatrul Naţional Radiofonic, jucată pentru prima oară pe scena Teatrului Modern de Compania Davilla, în anul 1912 şi reluată la Teatrul Naţional cu actorii Petre Sturza şi Maria Filotti. Distribuţia anului 2013 a unui spectacol ce se joacă în avanpremiera festivaului internaţional de teatru radiofonic Grand Prix Nova reuneşte patru apreciaţi artişti români:GEORGE MIHĂIŢĂ, VIRGINIA MIREA, DELIA NARTEA şi GEORGE GRIGORE.
 
Sâmbătă, 28 septembrie (19.30), Corul Academic Radio, de această dată însoţit şi de Corul de Copii Radio, condus de VOICU POPESCU, va reveni la Sala Palatului chiar la evenimentul de închidere a Festivalului Enescu. Ansamblurile vor concerta alături de o altă celebră orchestră londoneză :  ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA. Sub conducerea muzicală a dirijorului român CRISTIAN MANDEAL, publicul se va reîntâlni cu celebra Simfonie nr. 3 de Gustav Mahler. Solistă va fi mezzosoprana britanică JENNIFER JOHNSTON.
 
Ca la fiecare ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”, Radio România Cultural şi Radio România Muzical vor transmite live evenimentele la nivel naţional on air şi online pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
 
 

 
 


Votul tau:
Autor: Ecaterina Virgolici | Publicat: 19.09.2013 | Articol citit de 2042 de ori.
RSS Comentarii articol: Orchestrele si Corurile Radio Romania la Festivalul Enescu 2013
Daca ti-a placut articolul Orchestrele si Corurile Radio Romania la Festivalul Enescu 2013, aboneaza-te la RSS-ul de Go out :: Concerte pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Let's blog about fashion» Plimbari prin America de Sud: Lima si oceanul Pacific

Plimbari prin America de Sud: Lima si oceanul Pacific
De la 2600m, inaltimea platoului pe care se desfasoara Bogota, in mai putin de 3h de zbor am ajuns pe malul oceanului Pacific, la Lima, capitala Peru, cea de-a doua tara prin care am pasit in vacanta ... mai mult

Let's blog about fashion» Plimbari prin Insulele Canare: Pe urmele lui Cesar Manrique in Lanzarote

Plimbari prin Insulele Canare: Pe urmele lui Cesar Manrique in Lanzarote
Dupa Tenerife si La Palma, urma sa ne aventuram in explorarea celei de-a treia insula canariota. Si cam credeam ca stim la ce sa ne asteptam: niste vulcani, case cochete pe dealuri, si o frumoasa coas... mai mult

Let's blog about fashion» Plimbari pe Insulele Canare: Aventuri pe Lanzarote, printre vulcani si mare

Plimbari pe Insulele Canare: Aventuri pe Lanzarote, printre vulcani si mare
Lanzarote, cea mai arida din Canare, este casa a zeci de vulcani. Ne-a amintit din plin de Islanda, o Islanda insa cu o permanenta clima calduta si primavaratica, care te indeamna la explorat carari v... mai mult

Let's blog about fashion» O noapte intr-o fabrica de bere: B2 Hotel din Zurich, un hotel tare cool

O noapte intr-o fabrica de bere: B2 Hotel din Zurich, un hotel tare cool
Cum a fost sa dormim o noapte intr-o fosta fabrica de bere? A fost cu multa balaceala, fix asa a fost. Asta pentru ca fosta berarie Hürlimann nu a fost renovata si transformata doar intr-un singu... mai mult

Let's blog about fashion» Plimbari prin Elvetia: Cascada Rinului, cea mai mare cascada din Europa

Plimbari prin Elvetia: Cascada Rinului, cea mai mare cascada din Europa
Stiati ca cea mai mare cascada din Europa se gaseste in Elvetia? Este vorba de Cascada Rimului (RheinFall) si se poate cu usurinta vizita intr-o excursie de zi din Zurich. O data ajunsi in Schaffhause... mai mult

Let's blog about fashion» Redescopera Romania: Weekend la Galati

Redescopera Romania: Weekend la Galati
In weekendul de Martisor se anunta soare in sudul Romaniei, dar vreme mai proasta inspre munte si nord-vest. Asa ca, ce sa facem? Ah, da, nu strica o portie de socializare cu Dunarea, ca nu am mai fos... mai mult
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Concorde Old Bucharest Hotel este locatia in care farmecul Centrului Vechi se imbina ...
Christmas Fantasy”  – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Christmas Fantasy” – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Cele mai frumoase și mai cunoscute colinde românești, dar și cântece de Crăciun...
MAZDRUNKA (Luciana Raducanu) lanseaza single-ul „Desen“
Ne-a vrajit cu o versiune originala a celebrei Bohemian Rhapsody – Queen, apoi toat...
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute"
Joi, 16 iunie, la Readers Cafe, a avut loc lansarea cărții ”Te iubesc pe nevăzute” scrisă de Alina Ilioi, blogger și...


tst
citite 24h
articole
Plimbari prin America de Sud: Lima si oceanul Pacific Plimbari prin America de Sud: Lima si oceanul Pacific
De la 2600m, inaltimea platoului pe care se desfasoara Bogota, in mai ...
Remediu natural impotriva durerilor menstruale Remediu natural impotriva durerilor menstruale
Nu demult, femeile care se plângeau de dismenoree (durerea din timpul...
Plimbari prin Insulele Canare: Pe urmele lui Cesar Manrique in Lanzarote Plimbari prin Insulele Canare: Pe urmele lui Cesar Manrique in Lanzarote
Dupa Tenerife si La Palma, urma sa ne aventuram in explorarea celei de...
Plimbari pe Insulele Canare: Aventuri pe Lanzarote, printre vulcani si mare Plimbari pe Insulele Canare: Aventuri pe Lanzarote, printre vulcani si mare
Lanzarote, cea mai arida din Canare, este casa a zeci de vulcani. Ne-a...




CAUTA PE EGIRL
Plimbari prin America de Sud: Lima si oceanul Pacific De la 2600m, inaltimea platoului pe care se desfasoara Bogota, in mai putin de 3h de zbor am ajuns pe malul oceanului Pacific, la Lima, capitala Peru,... mai mult

Plimbari prin Insulele Canare: Pe urmele lui Cesar Manrique in Lanzarote Dupa Tenerife si La Palma, urma sa ne aventuram in explorarea celei de-a treia insula canariota. Si cam credeam ca stim la ce sa ne asteptam: niste vu... mai mult

Plimbari pe Insulele Canare: Aventuri pe Lanzarote, printre vulcani si mare Lanzarote, cea mai arida din Canare, este casa a zeci de vulcani. Ne-a amintit din plin de Islanda, o Islanda insa cu o permanenta clima calduta si pr... mai mult