Prieteni ca si...cainele cu pisica

Desi se poate observa usor ca pisicile si cainii sunt 2 animale de companie teribil de diferite, atat in ceea ce priveste temperamentul, cat si prin necesitatile pe care le au si trebuiesc indeplinite de catre proprietari. Insa lumile "matzarilor" si a "cainarilor" nu sunt atat de disjuncte pe cat par la prima vedere. Multe persoane, iubitoare de animale, sfarsesc prin a isi lua mai multi companioni, astfel ca nu rare sunt cazurile cand intr-o casa convietuiesc micile feline alaturi de "fratii" lor mai mari, cainii.
Insa in momentul in care ne decidem sa ne marim familia cu achizitionarea unei feline (atunci cand avem deja un caine) sau invers trebuie sa tinem cont de niste reguli, pentru a ii face in cel mai scurt timp sa devina cei mai buni prieteni.

1. Ca si in cazul aducerii unui animal din aceeasi specie, o perioada minima de carantina trebuie impusa. Chiar daca nu sunt de aceeasi specie exista numeroase boli care se pot transmite de la noul animal la patrupedul deja

[Personalizeaza si trimite aceasta felicitare]
rezident. Intre acestea sunt incluse de la cele mai grave (ciuperci ale pielii, raie, in special daca animalul cel nou nu este luat dintr-un mediu sigur) la cele mai simple (de exemplu conjunctivita).

2. Animalelor trebuie sa li se faca prezentarea treptat, pentru a
se acomoda fiecare cu mirosul si prezenta celuilalt. Nu trebuie sa uitam ca intre un caine si o pisica pot interveni conflicte din cauza lipsei unui "translator", fiecare intelegand pe dos semnalele trimise de celalalt (fluturarea cozii la caine este semn de mare bucurie si dovada de prietenie, in schimb la pisica este premergatoare atacului si semn de stare de nervozitate).

3. Stapanul (sau stapanii) trebuie sa acorde atentie in ambele directii, astfel incat animalul deja existent sa nu devina gelos simtindu-se ignorat, iar noul animal sa inceapa sa se simta integrat si iubit de noua sa familie.
4. O pisica deja matura este un animal cu multe tabieturi, care va suporta mai greu venirea unui caine. In schimb un caine matur va primi si va intelege mai repede ca mica felina ii este doar un nou prieten. In aceleasi idee, un pui de pisica va accepta mai repde un caine in anturajul sau, decat o va face o pisica adulta.

5. In alegerea noului membru al familie trebuie sa se tina cont si de caracteristicile raselor fiecaruia in parte. De exemplu, un terrier cu puternic instinct de vanatoare ar putea vedea in mica felina neajutorata doar o prada pe care trebuie sa o fugareasca.

6. La prima intalnire fata in fata trebuie sa aveti grija ca ghearele pisicii sa fie taiate, pentru a nu rani "adversarul".

7. Cainele, animal de haita, trebuie sa stie care ii este locul lui in ierarhie. Astfel, pentru a nu capata tendinte dominante el trebuie hranit la sfarsit, dupa toti membrii familiei (inclusiv felinele).

8. Daca pana acum ati avut una sau mai multe feline (tinute in interior, asa cum este cel mai bine pentru ele) si acum ati adaugat familiei si un caine (ce inevitabil ia mai mult contact cu exteriorul) trebuie sa aveti grija la anumite precautii suplimentare: cainele poate veni de afara cu diferite "cadouri" neplacute, ce pot fi transmise si pisicilor (purici, capuse, paraziti interni), astfel ca se impune si o deparazitare constiincioasa a micilor feline, chiar daca pana acum nu era cazul.

Daca tineti cont de aceste sfaturi, daca aveti grija ca la inceput animalele sa nu ramana singure nesupravegheate pentru a nu se rani reciproc, si daca pastrati o igiena in ceea ce le priveste, puteti vi convinsa ca in cel mai scurt timp cainele si pisica vor deveni cei mai buni prieteni!

Votul tau:
Autor: Daniela Tiba | Publicat: 16.05.2006 | Articol citit de 3074 de ori. Nota 3.00 din 2 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Prieteni ca si...cainele cu pisica
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Prieteni ca si...cainele cu pisica, aboneaza-te la RSS-ul de Lifestyle :: Animale de companie pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Bijuteria ca poveste

Bijuteria ca poveste
Bijuteria a fost dintotdeauna un însemn al simțului estetic și bunului gust. Ea dezvăluie o parte a personalității care este sensibilă la frumos și care se poate exp... mai mult

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere
Sapunul Dove a fost votat de catre consumatorii romani “sapunul in care au cea mai mare incredere”, conform studiului Trusted Brands 2012, realizat de Reader’s Digest. Anul trecut, D... mai mult

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu este ceea ce te defineste ca persoana. Taur: Nu te mai gandesti la fostul nici o clipa si simti ca esti mai bine fara el, decat c... mai mult

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!
Exista o noua moda pe piata in ceea ce priveste infidelitatea. Cica se aude prin targ ca daca el te trateaza ca o printesa si iti ofera de toate, tu ar trebui sa inchizi ochii frumos atunci cand el ca... mai mult

Rochie Maxi, in maxi trend!

Rochie Maxi, in maxi trend!
In zilele lipsite de inspiratie si nu numai, rochia maxi este cea mai buna alternativa. Ne scuteste de multe dureri de cap si timp pierdut. Cand suntem grabite, rochia se imbraca foarte repede si se a... mai mult

Costume de baie pentru fiecare

Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa aratam bine si sa ne expunem pe plaja cu cele mai frumoase si originale costume de baie. Dar ce ne facem cand acestea nu ne avantajea... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
Gabriela Vrânceanu Firea, externată după ce a născut, în stare foarte bună
Gabriela Vrânceanu Firea, externată după ce a născut, în stare foarte bună
Miercuri, 23 Mai 2012. 188 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi Autor:  Ileana Dima Vedeta TV Gabriel...
Tom Cruise, un magnific
Tom Cruise, un magnific
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 67 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi Tom Cruise are mari şanse să joa...
Trupa Rammstein ar putea cânta la Cluj
Trupa Rammstein ar putea cânta la Cluj
Miercuri, 23 Mai 2012. 249 vizualizări, 3 comentarii, 3 voturi Autor:  Mădălina Piloff După câştigar...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Un star rock internaţional s-a făcut de râs în timpul unui concert. VEZI ce a păţit | VIDEO
Miercuri, 23 Mai 2012. 1081 vizualizări, 6 comentarii, 2 voturi Autor:  Dan Istratie Orgoliul unei v...
EUROVISION 2012. Elena, de la Mandinga: "A fost ca un coşmar să cânt fără să aud nimic" | VIDEO
Miercuri, 23 Mai 2012. 5566 vizualizări, 72 comentarii, 3 voturi Autor:  Anca Simionescu România s-a...
Ce spune forma unghiilor despre tine Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent ...
Cel mai bine&prost imbracate vedete la premiile Billboard 2012 Cel mai bine&prost imbracate vedete la premiile Billboard 2012
Daca ne imaginam ca vedetele au mereu aparitii impecabile, ar trebui s...
Slabeste... sarind peste mic dejun! Slabeste... sarind peste mic dejun!
Nu am fi crezut vreodata ca ni se va spune asa ceva, avand in vedere c...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult