Capra si steaua
Capra

Incepand cu zilele Craciunului, iar prin unele zone obisnuindu-se numai in ziua de
Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu "capra" din casa in casa.
Cei ce participa la acest joc sunt deghizati cu masti si haine care sa imite personaje ca doctorul, capra, ciobani etc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul
a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".

Steaua

Micul cor al stelarilor, care intra in casa in zilele Cracinului, canta versuri religiose despre nasterea lui Iisus.
Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.



Votul tau:
Autor: Raluca Rusu | Publicat: 20.12.2006 | Articol citit de 4222 de ori. Nota 3.00 din 2 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Capra si steaua
Caractere disponibile: 500
E-Mail*
Nume



Daca ti-a placut articolul Capra si steaua, aboneaza-te la RSS-ul de Lifestyle :: Sarbatori si traditii pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Let's blog about fashion» Travel with kids: Safari in Africa de Sud

Travel with kids: Safari in Africa de Sud
Decisesem sa mergem in Cape Town de Revelion, dar ma atragea ca un magnet si Sun City, opulentul resort de vacanta de care auzisem intr-un film, si care imi ramasese fixatie ca trebuie sa ajung cu cop... mai mult

Let's blog about fashion» Travel with kids: Doua saptamani in Africa de Sud

Travel with kids: Doua saptamani in Africa de Sud
Am decis sa ne continuam traditia din ultimii ani, si sa ne petrecem Revelionul la caldura. De data aceasta insa nu am mai trecut prin Spania ca anii trecuti (2016 l-am intampinat in tur prin Spania s... mai mult

Let's blog about fashion» Asia in 2 & Asia in 4: Cum am explorat prin Asia in 2017

Asia in 2 & Asia in 4: Cum am explorat prin Asia in 2017
Rezolutia noastra pentru 2017 nu a fost cantitativa ca in alti ani, si nici extrem de specifica. Ci doar ne-am propus sa exploram un continent in care cu greu se putea spune ca ajunsesem pana acum: . ... mai mult

Let's blog about fashion» Travel with kids: O saptamana in insula Sao Miguel din arhipelagul Azores

Travel with kids: O saptamana in insula Sao Miguel din arhipelagul Azores
S-a incheiat 2017, si posibil cea mai frumoasa destinatie de anul acesta a fost Sao Miguel, insula cea mai mare (si capitala) arhipelagului Azores, regiune autonoma a Portugaliei. Am fost in Azores in... mai mult

Let's blog about fashion» Asia in 2: Railay beach, poate cea mai frumoasa plaja din Thailanda

Asia in 2: Railay beach, poate cea mai frumoasa plaja din Thailanda
Plimbari pe plaje frumoase e unul din hobby-urile noastre. Dar cred ca toate pe care am fost pana acum au fost intrecute de Railay Beach, Krabi, unde am poposit pentru 2 nopti in timpul turului nostru... mai mult

Let's blog about fashion» Asia in 2: O saptamana in Thailanda

Asia in 2: O saptamana in Thailanda
In vacanta de 1 decembrie am poposit o saptamana in Thailanda (cu un scurt popas intermediar intre nord si sud in Cambodgia). Fiind la prima vizita in Thailanda, am vrut sa ne facem o viziune mai de a... mai mult
Adele, vintage si delicat
Look-ul saptamanii a fost trimis de ecaterina_virgolici
Târgul de cadouri “Crăciun cu Tradiție”
Târgul de cadouri “Crăciun cu Tradiție”
Învie Tradiția, magazinul online care susține artizanii români și meșteșuguril...
Miercurea Mintilor Creative
Miercurea Mintilor Creative
Pe 29 noiembrie, în deschiderea sezonului de cumpărături de Sărbători, UniCredit...
Vine vara, bine imi pare, la Divertiland e sarbatoare! #Concurs!
Vine vara, bine imi pare, la Divertiland e sarbatoare! #Concurs!
Nu in fiecare weekend avem timp sa mergem la mare, si nici programul nu e intotdeauna...
DOLIU în LITERATURA UNIVERSALĂ! Gabriel Garcia Marquez a MURIT!
DOLIU în LITERATURA UNIVERSALĂ! Gabriel Garcia Marquez a MURIT!
Scriitorul Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit, joi...
CRBL îl MITUIEȘTE pe Connect-R la „România Dansează”
CRBL îl MITUIEȘTE pe Connect-R la „România Dansează”
Preselecţiile „România Dansează” se apropie de final pentru că duminică, de la 20:30, la Antena 1, e...
Andreea Marin le DEZVĂLUIE fanilor POFTICIOȘI rețeta COZONACULUI și a SARMALELOR de POST
Andreea Marin le DEZVĂLUIE fanilor POFTICIOȘI rețeta COZONACULUI și a SARMALELOR de POST
Chiar dacă a revenit la formele care au consacrat-o prin multa voință și restricții alimentare, Andr...
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute"
Joi, 16 iunie, la Readers Cafe, a avut loc lansarea cărții ”Te iubesc pe nevăzute” scrisă de Alina Ilioi, blogger și...


tst
citite 24h
articole
Ema a implinit 1 AN! Ema a implinit 1 AN!
La sfarsitul verii, pe cand eram in vizita la Mos Craciun in Laponia s...
MiniMe de la Mango MiniMe de la Mango
Ce dragut! Conceptul MiniMe, in care mama se imbraca la fel cu fetita,...
Multe mini barcute Multe mini barcute
Inca de cand a aparut in magazine noua colectie de vara, hat pe la inc...
Sertarul cu esarfe Sertarul cu esarfe
Sunt frumoase, colorate, simple, in stip gypsy, boem, nonconformist si...




CAUTA PE EGIRL
Travel with kids: Safari in Africa de Sud Decisesem sa mergem in Cape Town de Revelion, dar ma atragea ca un magnet si Sun City, opulentul resort de vacanta de care auzisem intr-un film, si ca... mai mult

Travel with kids: Doua saptamani in Africa de Sud Am decis sa ne continuam traditia din ultimii ani, si sa ne petrecem Revelionul la caldura. De data aceasta insa nu am mai trecut prin Spania ca anii ... mai mult

Asia in 2 & Asia in 4: Cum am explorat prin Asia in 2017 Rezolutia noastra pentru 2017 nu a fost cantitativa ca in alti ani, si nici extrem de specifica. Ci doar ne-am propus sa exploram un continent in care... mai mult