Înaltarea Sfintei Cruci
Data de 14 septembrie este închinata Înaltarii Sfintei Cruci. Crucea este unul dintre cele mai importante simboluri ale crestinismului. Pe ea si-a dat viata Iisus Hristos pentru mântuirea noastra, ea este cea care ne ocroteste, care ne da curaj, care ne da putere sa mergem mereu mai departe. Fiecare credincios, dupa ce îsi face semnul crucii, are puterea de a înfrunta greutatile vietii. De asemenea semnul crucii este si un gest de multumire pentru ajutorul si paza divina.

Evenimentele ce stau la baza sarbatorii de pe 14 septembrie îi aduc în prim plan pe Sfântul împarat Constantin si pe mama sa Elena. Constantin cel Mare avea razboi cu Maxentiu iar oastea celui din urma era cu mult mai numeroasa decât a sa. Dumnezeu i s-a aratat sfântului împarat si i-a spus ca va birui sub semnul sfintei cruci. Constantin a poruncit sa se faureasca o cruce de aur pe care a purtat-o în fruntea ostirii si a trimis-o pe mama sa sa gaseasca crucea pe care a fost rastignit Mântuitorul.
Împarateasa a gasit crucea si tot poporul adorit sa se închine la ea, dar erau prea multi asa ca au cerut macar sa o vada, asa ca preafericitul patriarh al Ierusalimului, Macarie, a ridicat sfânta cruce deasupra amvonului si tot poporul s-a închinat si a rostit „Doamne miluieste!”

În traditia populara, de Ziua Crucii se tine post si nu se manânca alimente care au semnul crucii în structura lor (usturoi, peste, nuci, prune). Plantele se usuca iar cele care mai ramân proaspete dupa aceasta zi sunt considerate otravitoare. Daca se mai gasesc fragi dupa 14 septembrie acestia sunt destinati mortilor. Tot acum începe culesul viei (se lasa întotdeauna câte un butas plin cu ciorchini ca ofranda adusa lui Dumnezeu pentru rodul obtinut).

Cine posteste de Ziua Crucii va fi ferit de rele si va gasi usor leac daca se va îmbolnavi. Daca tuna în aceasta zi, e semn ca toamna va fi lunga. Fiind ultima zi înainte de începerea scolii, Bisericile includ în slujba din aceasta zi rugaciuni speciale pentru elevi. Pasarile pornesc spre tarile calde. S-a încheiat vacanta, s-a încheiat vara, facem semnul crucii si mergem mai departe.


Votul tau:
Autor: Raluca Alupoaie | Publicat: 12.09.2008 | Articol citit de 4313 de ori. Nota 4.40 din 5 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Înaltarea Sfintei Cruci
Caractere disponibile: 500
Nume



Anonim (Duminică, 24 Octombrie 2010 20:06)
Acest eseu este esntial pentru oricine are nevoie de aceasta sarbatoare sau despre Sfanta Cruce!
LYLY&JON
 

Daca ti-a placut articolul Înaltarea Sfintei Cruci, aboneaza-te la RSS-ul de Lifestyle :: Sarbatori si traditii pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Bijuteria ca poveste

Bijuteria ca poveste
Bijuteria a fost dintotdeauna un însemn al simțului estetic și bunului gust. Ea dezvăluie o parte a personalității care este sensibilă la frumos și care se poate exp... mai mult

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere
Sapunul Dove a fost votat de catre consumatorii romani “sapunul in care au cea mai mare incredere”, conform studiului Trusted Brands 2012, realizat de Reader’s Digest. Anul trecut, D... mai mult

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu este ceea ce te defineste ca persoana. Taur: Nu te mai gandesti la fostul nici o clipa si simti ca esti mai bine fara el, decat c... mai mult

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!
Exista o noua moda pe piata in ceea ce priveste infidelitatea. Cica se aude prin targ ca daca el te trateaza ca o printesa si iti ofera de toate, tu ar trebui sa inchizi ochii frumos atunci cand el ca... mai mult

Rochie Maxi, in maxi trend!

Rochie Maxi, in maxi trend!
In zilele lipsite de inspiratie si nu numai, rochia maxi este cea mai buna alternativa. Ne scuteste de multe dureri de cap si timp pierdut. Cand suntem grabite, rochia se imbraca foarte repede si se a... mai mult

Costume de baie pentru fiecare

Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa aratam bine si sa ne expunem pe plaja cu cele mai frumoase si originale costume de baie. Dar ce ne facem cand acestea nu ne avantajea... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
Gabriela Vrânceanu Firea, externată după ce a născut, în stare foarte bună
Gabriela Vrânceanu Firea, externată după ce a născut, în stare foarte bună
Miercuri, 23 Mai 2012. 144 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi Autor:  Ileana Dima Vedeta TV Gabriel...
Tom Cruise, un magnific
Tom Cruise, un magnific
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 67 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi Tom Cruise are mari şanse să joa...
Trupa Rammstein ar putea cânta la Cluj
Trupa Rammstein ar putea cânta la Cluj
Miercuri, 23 Mai 2012. 188 vizualizări, 1 comentariu, 1 vot Autor:  Mădălina Piloff După câştigarea ...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Whitney Houston ar putea recuceri topurile postum, cu o nouă piesă | AUDIO
Marţi, 22 Mai 2012. 223 vizualizări, 1 comentariu, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Piesa "Celebrate"...
MANDINGA luptă în această seară în prima semifinală EUROVISION. E cotată ca favorită | LIVE TEXT
INTERVIU Marţi, 22 Mai 2012. 2002 vizualizări, 25 comentarii, 2 voturi Autor:  Anca Simionescu Telev...
Ce spune forma unghiilor despre tine Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent ...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult