Finala BCR Romanian Open Tenis
 
Duminica, la arenele BNR, s-a disputat finala turneului BCR Romania Open Tenis din acest an. Spectatorii ce au umplut arena centrala inca de dimineata au avut ce vedea, organizatorii oferind, in afara finalelor, si numeroase alte surprize si momente speciale.

Primul roman in finala

Victor Hanescu este primul roman calificat in finala BCR Romanian Open Tenis. El l-a avut ca adversar pe francezul Gilles Simon (numarul 42 ATP), jucatorul cu care pana acum nu s-a mai intalnit niciodata in meciurile oficiale.

Aflat in disputarea primei sale finale, Hanescu a inceput meciul in forta, cu moralul ridicat si de faptul ca nu mai pierduse niciun set, si a castigat primul set cu lejeritate.
Insa faptul ca fost sustinut de toti spectatorii nu a fost suficient, iar jocul incomod al lui Simon, cat si miza si presiunea intregii partide si-au spus cuvantul, astfel incat urmatoarele seturi au fost pierdute de roman.

Totusi, locul 2 intr-un turneu ATP l-au saltat pe Victor Hanescu de pe locul 151 la care se afla la inceputul turneului pe un mult mai bun loc 106 (de mentionat de asemenea faptul ca, dupa un an de accidentari, la inceputul 2007 tenismenul roman se afla intr-un anonim loc 643 in clasamentul mondial). Recentele succese il fac optimist pe Victor, care a afirmat ca doreste ca pana la sfarsitul anului sa ajunga pe locul 80, in timp ce obiectivul sau pe o perioada mai indelungata este prezenta in top 20.

Monica Seles si Martina Navratilova in demonstrativ la Bucuresti
Intens mediatizat, meciul intre cele 2 mari tenismene, Monica Seles si Martina Navratilova, a venit la fix pentru a ridica moralul spectatorilor, dezamagiti de infrangerea lui Hanescu. Seles a invins, dar Martina a aratat ca la 51 de ani se poate gasi intr-o forma excelenta, si poate juca un tenis de inalta clasa. De altfel, Martina Navratilova, originara din Cehia, este una din cele mai longevive jucatoare de tenis din lume.

La conferinta de presa, ambele jucatoare au avut cuvinte de lauda pentru jocul celeilalte. Seles a afirmat de asemea ca se gandeste daca sa revina in turneele profesioniste, chiar daca momentan are statutul de jucatoare oficial retrasa din activitatea profesionista.

Ilie Nastase si Mansour Bahrami au bucurat de asemenea spectatorii cu meciuri demonstrative, inainte de finala, pe care marele jucator roman a urmarit-o alaturi de sotia sa.
Ei au jucat si sambata seara, in configuratia: Ilie Nastase si Adrian Ilie (manager general la FC Steaua) impotriva lui Mansour Bahrami si a lui Dan Petrescu (antrenor la echipa de fotbal Unirea Urziceni), spre deliciul publicului, intr-un meci plin de momente amuzante.


Urmareste mai jos video-urile cu ultima minge, cu care Hanescu si-a adjudecat primul set (stanga), dar si ultima minge a meciului, in urma careia Gilles Simon si-a adjudecat trofeul turneului BCR Romanian Open Tenis din acest an. De asemenea, poti sa vezi galeria cu poze, atat din meciul de finala la simplu, cat si din meciurile demostrative sustinute de Ilie Nastase, Mansour Bahrami, Monica Seles si Martina Navratilova.





Galerie de poze (click pentru a mari)


Votul tau:
Autor: Daniela Tiba | Publicat: 17.09.2007 | Articol citit de 2525 de ori.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Finala BCR Romanian Open Tenis
Caractere disponibile: 500
Nume



Daca ti-a placut articolul Finala BCR Romanian Open Tenis, aboneaza-te la RSS-ul de Lifestyle :: Sport pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Bijuteria ca poveste

Bijuteria ca poveste
Bijuteria a fost dintotdeauna un însemn al simțului estetic și bunului gust. Ea dezvăluie o parte a personalității care este sensibilă la frumos și care se poate exp... mai mult

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere
Sapunul Dove a fost votat de catre consumatorii romani “sapunul in care au cea mai mare incredere”, conform studiului Trusted Brands 2012, realizat de Reader’s Digest. Anul trecut, D... mai mult

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu este ceea ce te defineste ca persoana. Taur: Nu te mai gandesti la fostul nici o clipa si simti ca esti mai bine fara el, decat c... mai mult

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!
Exista o noua moda pe piata in ceea ce priveste infidelitatea. Cica se aude prin targ ca daca el te trateaza ca o printesa si iti ofera de toate, tu ar trebui sa inchizi ochii frumos atunci cand el ca... mai mult

Rochie Maxi, in maxi trend!

Rochie Maxi, in maxi trend!
In zilele lipsite de inspiratie si nu numai, rochia maxi este cea mai buna alternativa. Ne scuteste de multe dureri de cap si timp pierdut. Cand suntem grabite, rochia se imbraca foarte repede si se a... mai mult

Costume de baie pentru fiecare

Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa aratam bine si sa ne expunem pe plaja cu cele mai frumoase si originale costume de baie. Dar ce ne facem cand acestea nu ne avantajea... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
Ofertă pentru toate gusturile, la TIFF
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 6 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Cea de-a u...
Tom Cruise, un magnific
Tom Cruise, un magnific
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 50 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi Tom Cruise are mari şanse să joa...
Urechile lui Obama
Urechile lui Obama
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 357 vizualizări, 6 comentarii, 2 voturi Sursa: Reuters Will Smith spune...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Whitney Houston ar putea recuceri topurile postum, cu o nouă piesă | AUDIO
Marţi, 22 Mai 2012. 203 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Piesa "Celebrate"...
Mandinga, lovită de votul geopolitic la Eurovision?
INTERVIU Marţi, 22 Mai 2012. 1158 vizualizări, 15 comentarii, 1 vot Autor:  Anca Simionescu Speciali...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu...
Costume de baie pentru fiecare Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa ara...
Wonder Lolita a trezit Germania la viata! Wonder Lolita a trezit Germania la viata!
Wonder Lolita pare sa fie noul brand preferat al germanilor. Dupa ce i...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult