Mereu m-am întrebat ce placere resimt cei care sunt pasionati de pescuit sa stea o zi întreaga cu un bat în mâna pe malul unei ape, privind cu atentie fiecare miscare ce vine din adâncuri, pastrând o liniste desavârsita, asteptând cu înfrigurare momentul în care pestele se agata de cârligul lor, umplându-le sufletul de bucurie si oferindu-le un pretext de a crea vestitele „povesti” pescaresti.

„N-o sa întelegi pâna n-o sa încerci” îmi spuse cineva. Asa ca m-am hotarât sa vad si eu cum e, sens în care m-am alaturat unui grup de prieteni care planuise o atfel de aventura.
Pescarii mei îsi pregatisera din vreme toate cele necesare, viermi, mamaliga si alte momeli, alesesera unditele, mulinetele si navoadele cele mai performante iar eu m-am ocupat de pregatirea unor sandwishuri, desi fusesem asigurata ca vom mânca peste la gratar.

Ne-am pornit cu noaptea în cap si am ajuns la rasaritul soarelui la locul închiriat anterior într-o zona unde se practica pescuitul de agrement. Care mai de care a început sa-si instaleze acareturile si sa-si pregateasca momelile. „Bafta” le strigai eu, si am primit cele mai dure priviri si printre dinti toti mi-au adresat cele mai impudice injurii. „Sa nu spui niciodata asa unui pescar – ma lamuri un amic mai binevoitor – se spune doar fir întins”.

M -am asezat cuminte lânga amicul indulgent si m-am pus pe observat. Am stat eu ce am stat uitându-ma pe apa pâna când m-a apucat un cârcel si am început sa sar si sa ma vaicaresc. „SSTT!” se auzira toti iritati. M-am linistit cu greu strângând din dinti.
„Tine tu undita” spuse vecinul meu de balta „ca sa vezi cum e”. Si ma trezii cu batul în mâna primind niste instructiuni despre cum trebuie sa îl tin. Eram emotionata. Era ca si cum o mare responsabilitate atârna pe umerii mei. Amicul meu se retrasese sa susoteasca cu un alt pescar la o anumita distanta. Ma fura peisajul si începui sa colind cu privirea acea zona superba. Mintea mei începuse sa zburde si sa imagineze niste povesti senzationale ca sa simt ca fac într-adevar ceva.

„Ce faaaaaaaci?” striga cineva în spatele meu. Ma trezii brusc din visare. Bunul meu profesor de pescuit îmi arata iritat ca tineam undita mult deasupra apei. Probabil ca ma miscasem în timpul reveriei mele mai mult decât ar fi trebuit.
Mi-a smuls undita din mâna iritat soptind un „nu o sa înveti niciodata” si ignornându-ma tot restul zilei.
Nu am învatat nimic, e adevarat, nu am înteles, nu m-am molipsit de pasiunea lor. Dar m-am bucurat pentru fiecare peste prins însa m-am multumit sa ma înfrupt din sandwishurile mele aduse de acasa pentru ca mi-a fost mila de bietele victime.

Concluzia mea dupa aceasta experienta consta în aceea ca este nevoie de multa pasiune si rabdare pentru a practica un astfel de sport, dar ca daca îti place cu adevarat ceea ce faci satisfactiile pot fi imense.