Când eram mica parintii mei ne puneau, pe mine si pe sora mea sa dormim la prânz. De fapt, daca îmi aduc bine aminte, toata viata noastra era destul de clar structurata dupa un ritual care nu se modifica decât în situatii exceptionale. Nu puteam dormi, desigur, dar eram ascultatoare si, drept urmare, ca la un semn ne bagam în pat si „ne faceam ca dormim”.

Astazi, uneori, la serviciu, ma apuca pe la ora prânzului câte o moleseala si tare mi-ar placea sa ma pot „face ca dorm” macar o jumatate de ora, dar...
Sora mea, însa, este mai norocoasa. Ea o zi lucreaza si urmatoarea este libera, iar în ziua libera se poate dedica activitatii pe care o numeste cu mândrie hobby-ul ei: somnul de prânz. Diferenta fata de copilarie este ca acu nu se mai preface ci chiar doarme din tot sufletul. E mândra de asta si este irascibila daca nu îi dedica macar o ora pasiunii ei. Nu de alta, dar un hobby nu trebuie neglijat.

Cred ca ai si tu printre cunoscuti persoane pasionate de somn. Sunt cei care dorm pâna târziu, câte 12 ore pe zi, cei care dorm de câte ori au ocazia, cei care dorm de plictiseala si cei care dorm cu pathos. Atât timp cât nu este un simptom de boala somnul nu este semn de îngrijorare. Orele normale de somn sunt diferite de la o persoana la alta, desi se spune de obicei ca una adult trebuie sa doarma 7-8 ore pentru o zi.

Sora mea nu doarme mult, dar doarme în mod constiincios, ca si cum ar avea o datorie de onoare fata de acest apect al vietii. Asa profita ea de o parte a timpului liber si este foarte bine pentru buna functionare a organismului si pentru încarcarea bateriilor pentru ziua de munca ce urmeaza.

Cât despre mine, daca as putea sa nu dorm deloc si nici sa nu manânc, as fi cea mai fericita persoana din lume, pentru ca as avea timp sa transform în realitate toate ideile care îmi bombardeaza creierul si care... îmi provoaca insomnii.