Servirea vinului la ocaziile speciale
Vinul a fost dintotdeauna privit ca o adevarata incununare a unei mese de exceptie si, mai ales la ocaziile speciale, acest adevar poate fi probat daca stim si cum sa il servim cu tot fastul care i se cuvine. Sigur ca in toate situatiile nu vom putea sa servim decat vin de calitate, de preferat vin de podgorie certificat si mai rar vinul ieftin de pe piata, care numai vin nobil nu mai este.
La ocaziile speciale, maniera in care se toarna si se serveste vinul este esentiala si de aceea paharele de servit joaca un rol important, fiind de preferat paharele de vin rosu, alb sau negru anume destinate, aflate intr-o stare de claritate si curatenie de invidiat. Acestea de fapt se si spala cu atentie cu ceva vreme inainte de a fi servit vinul, pentru un efect deosebit.
Sticla de vin aleasa pentru a fi servita nu se desface de dinainte ci trebuie scos dopul chiar in prezenta mesenilor, de catre gazda. Persoana care serveste vinul trebuie sa aiba suficienta experienta din acest punct de vedere pentru a nu se emotiona si a reusi sa scoata dopul cu precizie, putand apoi sa lase vinul sa se odihneasca putin in frapiera sau sa il serveasca imediat, dupa caz.
Este bine si ca vinul sa fie prezentat mesenilor, aproape in maniera in care procedeaza chelnerii la restaurant (soiul, anul de producere, altele), pentru a primi astfel incuviintarea tuturor si pentru a putea fi apoi servit cu placere. Unii meseni pot avea alte preferinte si de aceea trebuie mereu sa existe mai multe sortimente de vin pentru a se putea satisface gustul tuturor.
Pentru mesenii... Citeste in continuare pe coolinaria.ro
Votul tau:
Autor: coolinaria.ro | Publicat: 24.05.2010
| Articol citit de 575 de ori.
Daca ti-a placut articolul Servirea vinului la ocaziile speciale, aboneaza-te la RSS-ul de
Lifestyle :: Trucuri culinare pentru a fi
notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro
cu toate noutatile aparute pe site.
Gala Avampremiere, Editia a 10-a
Pe 22 mai a avut loc cea de-a 10-a editie a Galei AVANPREMIERE, care s-a desfasurat la Muzeul National de Arta Contemporana. Pe podiumul AVANPREMIERE si-au prezentat colectiile designerii Dinu Bodiciu... mai mult
Bijuteria ca poveste
Bijuteria a fost dintotdeauna un însemn al simțului estetic și bunului gust. Ea dezvăluie o parte a personalității care este sensibilă la frumos și care se poate exp... mai mult
Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere
Sapunul Dove a fost votat de catre consumatorii romani “sapunul in care au cea mai mare incredere”, conform studiului Trusted Brands 2012, realizat de Reader’s Digest. Anul trecut, D... mai mult
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu este ceea ce te defineste ca persoana. Taur: Nu te mai gandesti la fostul nici o clipa si simti ca esti mai bine fara el, decat c... mai mult
Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!
Exista o noua moda pe piata in ceea ce priveste infidelitatea. Cica se aude prin targ ca daca el te trateaza ca o printesa si iti ofera de toate, tu ar trebui sa inchizi ochii frumos atunci cand el ca... mai mult
Rochie Maxi, in maxi trend!
In zilele lipsite de inspiratie si nu numai, rochia maxi este cea mai buna alternativa. Ne scuteste de multe dureri de cap si timp pierdut. Cand suntem grabite, rochia se imbraca foarte repede si se a... mai mult
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
Robin Gibb, membrul trupei Bee Gees, a cerut "How Deep Is Your Love" pentru slujba de înmormântare
Joi, 24 Mai 2012. 33 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor: Mădălina Piloff Robin Gibb, care a ...
Jose Carreras concertează mâine la Sala Palatului. Tenorul vrea să încerce bucătăria românească
Joi, 24 Mai 2012. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor: Mădălina Piloff Jose Carreras a reve...
Fotomodelul Bar Refaeli: "Bărbaţii nu flirtează nicidată cu mine"
Joi, 24 Mai 2012. 224 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor: Ileana Dima Bar Refaeli, fosta iub...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...
citite
24h
articole
Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent ...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
EUROVISION 2012. Elena, de la Mandinga: "A fost ca un coşmar să cânt fără să aud nimic" | VIDEO
Miercuri, 23 Mai 2012. 5824 vizualizări, 76 comentarii, 3 voturi Autor: Anca Simionescu România s-a...
Miercuri, 23 Mai 2012. 5824 vizualizări, 76 comentarii, 3 voturi Autor: Anca Simionescu România s-a...
Un star rock internaţional s-a făcut de râs în timpul unui concert. VEZI ce a păţit | VIDEO
Miercuri, 23 Mai 2012. 1108 vizualizări, 6 comentarii, 2 voturi Autor: Dan Istratie Orgoliul unei v...
Miercuri, 23 Mai 2012. 1108 vizualizări, 6 comentarii, 2 voturi Autor: Dan Istratie Orgoliul unei v...
Ce spune forma unghiilor despre tineUnghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent ...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult










