Nume: ZOCOR
Producator: Merck Sharp & Dohme

Zocor (simvastatin, MSD) este un agent hipocolesterolemiant derivat sintetic din fermentarea produselor de Aspergillus terreus. Dupa administrarea orala, Zocor, care este o lactona inactiva, este hidrolizat intr-un beta-hidroxiacid. Acesta este un metabolit principal, fiind un inhibitor al 3-hidroxi-3-metilglutaril-coenzima A (HMG-CoA) reductazei, enzima ce catalizeaza o etapa precoce a biosintezei de colesterol. Prin urmare, in studiile clinice, Zocor a redus concentratiile plasmatice ale colesterolului total, ale lipoproteinelor cu densitate joasa (colesterolul-LDL) si ale lipoproteinelor cu densitate foarte joasa (colesterolul-VLDL). In plus, Zocor creste moderat concentratia plasmatica a lipoproteinelor cu densitate inalta (colesterolul-HDL) si o reduce pe cea a trigliceridelor. Forma activa a simvastatinului este un inhibitor specific al HMG-CoA reductazei, enzima ce catalizeaza conversia HMG-CoA la mevalonat. Deoarece conversia HMG-CoA la mevalonat este o etapa precoce in biosinteza colesterolului nu este de asteptat ca tratamentul cu Zocor sa duca la acumularea de steroli cu potential toxic. In plus, HMG-CoA este metabolizat imediat inapoi la acetil CoA, care participa in multe procese de biosinteza din organism. In studiile pe animale, dupa administrarea orala, simvastatinul a prezentat o mare selectivitate pentru ficat, unde a atins concentratii mult mai mari decat in celelalte tesuturi. Simvastatinul este retinut masiv la prima trecere prin ficat, locul principal de actiune, fiind excretat ulterior in bila. Dupa administrarea orala de simvastatin, cantitatea regasita sub forma activa in circulatia sistemica este mai mica de 5% din doza administrata. Din aceasta, 95% este legata de proteinele plasmatice. Zocor a fost studiat in tratamentul hipercolesterolemiei primare atunci cand dieta a fost insuficienta. Zocor a fost foarte eficient in reducerea colesterolului total si a colesterolului-LDL in formele heterozigote familiale si nefamiliale de hipercolesterolemie si in hiperlipidemiile mixte in care nivelul crescut al colesterolului reprezenta tulburarea principala. In primele doua saptamani s-a obtinut un raspuns important, iar raspunsul terapeutic maxim a aparut in 4-6 saptamani. Raspunsul s-a mentinut pe toata durata tratamentului. Cand tratamentul cu Zocor a fost intrerupt, colesterolul total a revenit la nivelurile de dinaintea inceperii terapiei. In Scandinavian Simvastatin Survival Study (4S), efectul tratamentului cu Zocor asupra mortalitatii globale a fost stabilit pe o perioada medie de 5,4 ani la 4.444 de pacienti cu cardiopatie ischemica si cu niveluri ale colesterolului total cuprinse intre 212-309 mg/dl (5,5-8,0 mmol/l). In acest studiu multicentric, neselectiv, dublu orb, cu control placebo, Zocor a redus riscul mortalitatii globale cu 30%, al mortalitatii de cauza coronariana cu 42% si al infarctelor miocardice nonfatale, care au fost verificate medical, cu 37%. Mai mult, Zocor a redus riscul determinat de procedurile de revascularizare miocardica (bypass coronarian si angioplastie coronariana transluminala percutanata) cu 37%. In studii clinice multicentrice, cu control placebo efectuate la 404 de pacienti supusi angiografiei coronariene cantitative, s-a aratat ca Zocor incetineste progresia aterosclerozei coronariene si reduce dezvoltarea unor noi leziuni si a unor ocluzii totale, in timp ce la pacientii care au primit tratamentul standard, leziunile coronariene aterosclerotice s-au agravat constant de-a lungul celor 4 ani.

Indicatii: Hipercolesterolemia: scaderea nivelurilor crescute ale colesterolului total si ale colesterolului-LDL la pacientii cu hipercolesterolemie primara, cand raspunsul la dieta sau alte masuri nefarmacologice a fost insuficient. Zocor creste colesterolul-HDL si micsoreaza raportul dintre colesterolul-LDL si colesterolul-HDL, precum si pe cel dintre colesterolul total si colesterolul-HDL. Scaderea nivelurilor crescute de colesterol la pacientii cu hipercolesterolemie combinata cu hipertrigliceridemie, cand hipercolesterolemia reprezinta tulburarea de baza. Cardiopatia ischemica: la pacientii cu cardiopatie ischemica, Zocor este indicat pentru: reducerea riscului mortalitatii; Reducerea riscului de deces de cauza coronariana si infarcte miocardice nonfatale; reducerea necesitatii procedurilor de revascularizare miocardica (bypass coronarian si angioplastie coronariana transluminala percutanata); si incetinirea dezvoltarii aterosclerozei coronariene, inclusiv reducerea dezvoltarii de noi leziuni si noi ocluzii totale.
 
 
 


Posologie si mod de administrare: Din punct de vedere alimentar pacientul trebuie transferat pe o dieta hipocolesterolemianta standard inainte de a primi Zocor si trebuie sa continue aceasta dieta si in timpul tratamentului cu Zocor. Hipercolesterolemia: doza uzuala initiala este de 10 mg/zi administrata seara, intr-o doza unica. Pacientii cu hipercolesterolemie usoara sau moderata pot fi tratati cu o doza initiala de 5 mg Zocor. Ajustarea dozei, daca este necesara, poate fi facuta la intervale de cel putin 4 saptamani, pana la un maxim de 40 mg zilnic intr-o singura administrare, seara. Doza de Zocor trebuie redusa daca nivelul colesterolului-LDL scade sub 75 de mg/dl (1,94 mmol/l) sau daca nivelul colesterolului total scade sub 140 mg/dl (3,6 mmol/l). Cardiopatia ischemica: Pacientii cu cardiopatie ischemica pot fi tratati cu o doza de atac de 20 mg/zi, administrata in priza unica, seara. Daca este necesar, ajustarea dozelor trebuie facuta dupa cum se specifica in continuare (vezi Posologie si mod de administrare, hipercolesterolemia). Terapia concomitenta: Zocor este eficace ca monoterapie sau in asociere cu sechestranti de acizi biliari. La pacientii la care se administreaza medicamente imunosupresoare concomitent cu simvastatin, doza maxima recomandata este de 10 mg/zi (vezi Precautii, efecte musculare). Posologia in insuficienta renala: La pacientii cu insuficienta renala moderata nu ar fi necesara modificarea dozei deoarece Zocor nu sufera o excretie renala semnificativa. La pacientii cu insuficienta renala severa (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) trebuie reconsiderate dozele peste 10 mg/zi si, daca totusi se considera ca ele sunt necesare, trebuie administrate cu prudenta.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele acestui produs. Afectiuni hepatice active sau cresteri persistente inexplicabile ale transaminazelor serice. Sarcina si alaptare (vezi precautii).

Precautii: Efecte hepatice: In studiile clinice, la cativa pacienti care au primit simvastatin au aparut cresteri importante si persistente ale transaminazelor serice (de peste 3 ori limita superioara a normalului). Cand tratamentul a fost intrerupt, nivelurile transaminazelor au revenit progresiv la cele dinaintea inceperii lui. Aceste cresteri nu au fost insotite de icter sau de alte semne si simptome clinice. Nu au existat dovezi de hipersensibilitate. Unii dintre acesti pacienti aveau teste functionale hepatice afectate inainte de instituirea terapiei cu simvastatin si/sau consumau cantitati mari de alcool. Se recomanda determinarea testelor hepatice inainte de initierea terapiei cu simvastatin si efectuarea lor periodic pe toata durata tratamentului la toti pacientii. O atentie deosebita trebuie acordata pacientilor care prezinta niveluri crescute ale transaminazelor serice, fiind necesare determinari repetate ale acestora. Daca nivelul transaminazelor creste progresiv, in special daca depasesc de 3 ori limita superioara a normalului, tratamentul cu simvastatin trebuie intrerupt. Medicamentul trebuie folosit cu precautie la pacientii care consuma alcool in cantitati mari si/sau au prezentat afectiuni hepatice in antecedente. Bolile hepatice active sau cresterile inexplicabile ale nivelurilor transaminazelor reprezinta contraindicatii la folosirea simvastatinului. Ca si in cazul altor medicamente hipolipemiante, in timpul tratamentului cu Zocor s-au raportat cresteri moderate (mai putin de 3 ori peste limita superioara a normalului) ale transaminazelor serice. Aceste modificari, care au aparut la scurt timp dupa inceperea tratamentului cu simvastatin, au fost in general tranzitorii si nu au fost insotite de nici un simptom, nefiind necesara intreruperea tratamentului. Efecte musculare: La pacientii tratati cu Zocor s-au observat frecvent cresteri tranzitorii ale creatin-kinazei (CK) dar de obicei ele au fost lipsite de semnificatie clinica. Tratamentul cu inhibitori de HMG-CoA reductaza a fost rareori asociat cu miopatia (sub 0,1%). Miopatia trebuie insa avuta in vedere la orice pacient cu mialgii difuze, sensibilitate sau slabiciune musculara si/sau cresteri importante ale CK (de peste 10 ori limita superioara a normalului). Pacientii trebuie sfatuiti sa anunte imediat aparitia sensibilitatii sau a slabiciunii musculare ca si a durerilor musculare inexplicabile. Terapia cu Zocor trebuie intrerupta in cazul in care apar cresteri importante ale CK sau in cazul in care miopatia este diagnosticata sau suspectata. Riscul aparitiei miopatiei in cazul tratamentului cu inhibitori ai HMG-CoA reductazei este crescut in cazul administrarii concomitente a medicatiei imunosupresive, inclusiv ciclosporina, si a derivatilor acidului fibric sau a dozelor hipolipemiante de niacin (acid nicotinic). Au fost raportate cazuri rare de rabdomioliza cu insuficienta renala acuta consecutiva. De aceea, trebuie luate in considerare beneficiile si riscul administrarii simvastatinului concomitent cu medicamente imunosupresive, fibrati sau doze hipolipemiante de niacin (acid nicotinic). Slabiciunea musculara insotita de cresterea marcata a CK, a fost observata la un pacient cu transplant renal, care a primit tratament cu ciclosporina si simvastatin dupa o terapie cu itraconazol, un agent antifungic sistemic. Rabdomioliza cu insuficienta renala a fost raportata la un pacient cu transplant renal tratat cu ciclosporina si un inhibitor al HMG-CoA reductazei, la scurt timp dupa administrarea sistemica a unei doze crescute de itraconazol. Inhibitorii de HMG-CoA reductaza si agentii antifungici derivati de azol, inhiba sinteza colesterolului in locuri diferite ale caii de sinteza. La pacientii care primesc ciclosporina, daca este necesara o terapie sistemica antifungica cu un derivat de azol, simvastatinul trebuie intrerupt temporar; daca pacientii care nu primesc ciclosporina necesita o terapie sistemica antifungica cu derivati de azol, se recomanda monitorizarea atenta a acestora. Tratamentul cu inhibitori de HMG-CoA reductaza trebuie intrerupt temporar sau definitiv la orice pacient cu o stare acuta severa, sugerand o miopatie, sau la cei cu factori de risc care predispun la dezvoltarea insuficientei renale secundare rabdomiolizei. Evaluari oftalmologice: cresterea prevalentei opacifierii cristalinului ca rezultat al imbatranirii, in absenta oricarui tratament medicamentos, reprezinta un fapt normal. Datele acumulate din experienta clinica intr-o lunga perioada de timp nu evidentiaza vreun efect secundar al simvastatinului asupra cristalinului. Uz pediatric: Nu a fost stabilita siguranta si eficacitatea administrarii la copii. Zocor nu este recomandat pentru uz pediatric. Varstnici: Intr-un studiu controlat la pacienti peste 65 de ani, eficacitatea administrarii Zocor, stabilita prin scaderea nivelurilor colesterolului total si ale colesterolului-LDL, s-a dovedit similara cu cea observata la populatia generala si nu s-a observat nici o crestere semnificativa a frecventei reactiilor adverse clinice sau de laborator. Hipercolesterolemie familiala homozigota: La pacientii cu hipercolesterolemie familiala homozigota, care nu au receptori LDL functionali, se pare ca terapia cu Zocor nu da rezultate. Hipertrigliceridemie: Zocor prezinta doar un efect moderat de scadere a trigliceridelor si nu este indicat cand hipertrigliceridemia reprezinta tulburarea principala (adica in hiperlipidemia tip I, IV, V).

Sarcina si alaptare: Administrarea in sarcina: Zocor este contraindicat in timpul sarcinii. Ateroscleroza este un proces cronic, iar intreruperea terapiei hipolipemiante in timpul sarcinii ar avea un impact redus asupra rezultatului terapiei de lunga durata al hipercolesterolemiei primare. Mai mult, colesterolul si alti produsi ai caii de biosinteza a colesterolului sunt componenti esentiali pentru dezvoltarea fatului, inclusiv pentru sinteza de steroizi si de membrane celulare. Zocor poate dauna fatului cand este administrat unei femei gravide datorita capacitatii inhibitorilor de HMG-CoA reductaza, din care face parte si Zocor, de a reduce sinteza de colesterol si posibil si pe cea a altor produsi ai caii de sinteza a colesterolului. S-au raportat cateva anomalii congenitale la copii ai caror mame au fost tratate in timpul sarcinii cu inhibitori ai HMG-CoA reductazei (vezi Contraindicatii). Zocor poate fi administrat la femei de varsta fertila numai cand posibilitatea de conceptie este foarte redusa. Daca pacienta ramane insarcinata in timpul tratamentului cu Zocor, acesta va fi intrerupt si pacienta va fi avertizata asupra riscului potential pentru fat. Mame care alapteaza: Nu se stie daca Zocor sau metabolitii sai se excreta in laptele uman. Deoarece multe medicamente se excreta in laptele uman si datorita potentialului ridicat de aparitie a unor reactii adverse grave, femeile tratate cu Zocor nu trebuie sa-si alapteze copiii (vezi Contraindicatii).

Interactiuni medicamentoase: Derivati cumarinici: in doua studii clinice, unul pe voluntari sanatosi si altul pe pacienti cu hipercolesterolemie, administrarea de simvastatin 20-40 mg/zi a crescut moderat efectul anticoagulantelor cumarinice: timpul de protrombina raportat in International Normalized Ratio (INT), a crescut de la un nivel bazal de 1,7 pana la 1,8 si de la 2,6 pana la 3,4 in studiile efectuate la voluntari si, respectiv la pacienti. La pacientii tratati cu anticoagulante cumarinice, timpul de protrombina trebuie determinat inainte de inceperea tratamentului cu simvastatin si de asemenea, frecvent in timpul perioadei de initiere a tratamentului, pentru a fi siguri ca nu apare nici o modificare semnificativa a sa. Dupa ce timpul de protrombina atinge valori stabile, el va fi monitorizat la intervalele recomandate uzual la pacientii care primesc anticoagulante cumarinice. Daca doza de simvastatin este modificata sau se intrerupe tratamentul, este necesara repetarea aceleiasi proceduri. La pacientii care au primit anticoagulante, terapia cu simvastatin nu a fost asociata cu hemoragii sau modificari ale timpului de protrombina. Derivati ai acidului fibric: (vezi Precautii, Efecte musculare). Alte terapii concomitente: Sunt necesare precautii in cazul administrarii concomitente a Zocor si a terapiei imunosupresoare, itraconazol sau a acidului nicotinic (vezi Precautii, Efecte musculare).

Reactii adverse: Zocor este in general bine tolerat; majoritatea reactiilor adverse au fost usoare si tranzitorii. Dintre pacientii care au participat la studiile clinice, un procent mai mic de 2% au fost nevoiti sa intrerupa tratamentul datorita reactiilor adverse ce pot fi atribuite Zocor. In studii clinice, reactiile adverse aparute cu o frecventa de 1% sau mai mult, considerate de cercetatori ca fiind posibil, probabil sau cu certitudine datorate medicamentului, au fost: durerile abdominale, constipatia si flatulenta. Alte reactii adverse, manifestate la 0,5-0,9% din pacienti, au fost astenia si cefaleea. Miopatia a fost rar raportata. In Scandinavian Simvastatin Survival Study (4S) in care au fost implicati 4444 de pacienti tratati cu 20-40 mg/zi Zocor (n=2221) sau placebo (n=2223), siguranta si tolerabilitatea au fost asemanatoare la cele doua grupe de tratament pe o perioada medie de studiu de 5,4 ani. Urmatoarele reactii adverse suplimentare au fost inregistrate de cand medicamentul a fost lansat pe piata si in studiile clinice necontrolate: greata, diaree, rash, dispepsie, prurit, alopecie, vertij, crampe musculare, mialgii, pancreatita, parestezii, neuropatie periferica, voma si anemie. Rareori a aparut rabdomioliza si hepatita/icter. Rar s-a comunicat un sindrom aparent de hipersensibilitate care a inclus unele dintre urmatoarele tulburari: angioedem, sindrom lupic, polimialgii reumatice, vasculite, trombocitopenie, eozinofilie, VSH crescut, artrite, artralgii, urticarie, fotosensibilitate, febra, hiperemie, dispnee si stare generala alterata. Rezultatele testelor de laborator: Rar s-au raportat cresteri importante si persistente ale transaminazelor serice. Modificarile testelor functionale hepatice au fost usoare si tranzitorii. S-au raportat cresteri ale nivelului creatinkinazei (CK) datorate fractiunii provenita din musculatura scheletica (vezi Precautii).

Supradozare: Au fost raportate cateva cazuri de supradozare; nici un pacient nu a prezentat simptome specifice si toti si-au revenit fara sechele. Doza maxima ingerata a fost de 450 mg. In caz de supradozare se vor adopta masuri generale.

Forma de prezentare: Cutii cu 14 si 28 de tablete, fiecare tableta continand 10 mg sau 20 mg simvastatin.

Conditii de pastrare: A se pastra la temperaturi sub 30 grade Celsius. A se evita expunerea la temperaturi peste 50 grade Celsius.
Cauta informatii despre medicamente
Cautare:
 
Adele, vintage si delicat
Look-ul saptamanii a fost trimis de ecaterina_virgolici
Incepe Festivalul pentru copii Kids Land Fest.
Incepe Festivalul pentru copii Kids Land Fest.
Începe Festivalul pentru copii Kids Land Fest. Weekendul 18-19 mai vine cu activită...
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Concorde Old Bucharest Hotel este locatia in care farmecul Centrului Vechi se imbina ...
Christmas Fantasy”  – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Christmas Fantasy” – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Cele mai frumoase și mai cunoscute colinde românești, dar și cântece de Crăciun...
DOLIU în LITERATURA UNIVERSALĂ! Gabriel Garcia Marquez a MURIT!
DOLIU în LITERATURA UNIVERSALĂ! Gabriel Garcia Marquez a MURIT!
Scriitorul Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit, joi...
CRBL îl MITUIEȘTE pe Connect-R la „România Dansează”
CRBL îl MITUIEȘTE pe Connect-R la „România Dansează”
Preselecţiile „România Dansează” se apropie de final pentru că duminică, de la 20:30, la Antena 1, e...
Andreea Marin le DEZVĂLUIE fanilor POFTICIOȘI rețeta COZONACULUI și a SARMALELOR de POST
Andreea Marin le DEZVĂLUIE fanilor POFTICIOȘI rețeta COZONACULUI și a SARMALELOR de POST
Chiar dacă a revenit la formele care au consacrat-o prin multa voință și restricții alimentare, Andr...
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute"
Joi, 16 iunie, la Readers Cafe, a avut loc lansarea cărții ”Te iubesc pe nevăzute” scrisă de Alina Ilioi, blogger și...


Plimbari prin America de Sud: Doua zile cu Machu Picchu doar pentru noi
Cand ai Machu Picchu practic doar pentru tine, doua zile la rand... Sau cum un ghinion poate fi de fapt noroc, in calatorii. Stateam la hotel seara in Urubamba, si citeam biletele de tren spre Machu Picchu, de 9:45 parca a doua zi, facind planuri ca putem face si o baie in piscina dimineata inainte sa mergem la gara; cand vine receptioner... mai mult
Frumoasa cu orice chip by Mihaela Rotaru!
Se spune ca frumusetea este in ochii celui care priveste, insa in epoca moderna, in lumea in care discutam despre frumusete in toate formele ei, un singur lucru nu se demodeaza: naturaletea! Insa si naturaletea are elementel ei cheie si are nevoie sa fie conturata cum si cat trebuie. Natural nu insemna sa lasam totul cum a vrut mama natur... mai mult
7 idei de iesiri de weekend din Bucuresti
A venit primavara, si calatorii isi dezmortesc bagajele. Hai sa facem o incalzire cu o excursie de weekend frumoasa, dar nu foarte departe de Bucuresti. Sa vedem ce gasim in zona, la maxim 3h de capitala: , care iarna este si gard in gard cu partia de ski din o...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe A... mai mult
Un weekend incarcat de cultura si istorie in Abu Dhabi
Cultura si istorie? In Abu Dhabi? In Emiratele cele care sunt destinatie de shopping, hoteluri de 7 stele, obiective turistice precum "cea mai inalta cladire" sau "cel mai mare parc cu beculete" si eventual de un pic de adrenalina la ski indoor sau plimbari pe dunele de nisip in desert? Ei bine, fix asa. Am petrecut in decembrie, intr-o p... mai mult
Plimbari prin America de Sud: O zi la inaltime in Bogota
Primul lucru pe care il remarci cand ajungi in capitala Colombiei este traficul. Care cu siguranta nu te va incanta. Al doilea lucru va fi insa unul frumos: caramizile rosiatice folosite la aproape toate cladirile din giganticul oras ce adaposteste peste 8 milioane de locuitori, caramizi ce dau un aer aparte, colorat, dar unitar, metropol... mai mult
Plimbari prin Andaluzia: Alhambra in 15 poze
Acum vreo 3 ani, de un Revelion, primul Revelion in fapt al micutei pe atunci Ema, in varsta de nici mai mult nici mai putin de 4 luni, decidem cu o saptamana inainte, adica putin inainte de Ajunul Craciunului, sa plecam intr-un roadtrip prin Spania si Portugalia, ce a ramas ca una din cele mai dragi vacante in familie. Prima escala: Gran... mai mult
tst
citite 24h
articole
Plimbari prin Andaluzia: Frigiliana si Nerja, pentru a iti face plinul cu peisaje frumoase Plimbari prin Andaluzia: Frigiliana si Nerja, pentru a iti face plinul cu peisaje frumoase
"Pueblo blanco" si orasel de coasta, Frigiliana si Nerja sunt la doar ...
7 idei de iesiri de weekend din Bucuresti 7 idei de iesiri de weekend din Bucuresti
A venit primavara, si calatorii isi dezmortesc bagajele. Hai sa facem ...
Un weekend incarcat de cultura si istorie in Abu Dhabi Un weekend incarcat de cultura si istorie in Abu Dhabi
Cultura si istorie? In Abu Dhabi? In Emiratele cele care sunt destinat...
Plimbari prin America de Sud: O zi la inaltime in Bogota Plimbari prin America de Sud: O zi la inaltime in Bogota
Primul lucru pe care il remarci cand ajungi in capitala Colombiei este...




CAUTA PE EGIRL
Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora mai incolo ne-am intors in timp mai mult de 5000 de ani, pentru ca ne ducem dir... mai mult

Idei de plimbari in timpul unei vacante la Marea Neagra Mare, soare, nisip fierbinte, dar spiritul de calator uneori nu este adormit de arsita verii, si vrea sa mai si vada cate ceva in timpul unui concediu... mai mult

3 idei de excursii in jurul Cluj-ului Clujul in sine este o destinatie turistica foarte frumoasa (citeste si ce am facut noi 2 zile cu copiii in Cluj), dar daca vrei sa si evadezi din el, ... mai mult