Potrivirea culorilor

Au existat perioade în care culoarea poşetei trebuia asortată cu cea a încălţămintei, şi alte perioade în care combinarea a cât mai multor feluri de culori în aceeaşi ţinută reprezenta un trend. Cu cât erai mai colorat, cu atât erai considerat mai la modă.

Eu aş propune revenirea la potrivirea culorilor poşetei cu încălţămintea atunci când mă refer la o ţinută office, elegantă. Afacerile, munca la birou, întâlnirile office presupun o anumită prestaţie. Participanţii trebuie să impună respect, ordine, un prim punct de plecare fiind hainele care trebuie alese cu eleganţa, stil, în culori serioase, şi în acelaşi timp discrete. Un exemplu concret ar fi folosirea culorilor pastelate, nestridente în alegerea cămăşilor: rozul-piersica, galbenul-vanilie, verdele-menta, albastrul deschis. Acestea ar putea fi accesorizate cu cravate sau papioane în culori tari (bleumarin, rosu, mov, fuchsia, verde) care le pot pune în valoare fineţea.

Niciodată să nu combinati culori închise sau nuanţe apropiate la aceeaşi culoare (ex.: verde cu verde rece). În felul acesta va puteţi întuneca ţinuta, iar în cazul în care se îmbină culori deschise sau apropiate ca nuanţă (galben-vanilie galben-lamaie), şi de aceasta data este nerecomandat, efectul fiind unul sters, de a trece neobservat.
Poşeta trebuie să aibă aceeaşi culoare cu ceea ce veţi purta în picioare, repet, aceeaşi culoare, pentru a transmite respect, eleganţă şi bun gust.
Stilului office i s-ar potrivi şi asortarea tuturor pieselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, adică folosirea aceleiaşi nuanţe a culorii respective. Din prima clipă se va transmite mesajul de “aproape perfect”.
În cazul ţinutelor casual sau sport se poate ajunge la un joc de culori, la combinarea diferitelor nuanţe ale acestora sau nu. Regula ar fi ca în alcătuirea outfit-ului să existe cel putin 2 culori care să se potrivească. Geanta se poate asorta atât cu partea de sus a ţinutei, cât şi cu cea de jos, dar şi cu încălţămintea.
Când se foloseşte o culoare tare, puternică, care iese în evidenţă, următorul pas ar fi adăugarea unei culori neutre, deschise ca nuanţă, în ton sau nu cu cea puternică.


Votul tau:
Autor: Anca Haraga | Publicat: 20.05.2013 | Articol citit de 21674 de ori. Nota 5.00 din 1 voturi.
RSS Comentarii articol: Potrivirea culorilor
Daca ti-a placut articolul Potrivirea culorilor, aboneaza-te la RSS-ul de Moda :: Fashion Quizz pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Let's blog about fashion» Lalelele din Olanda in 10 poze

Lalelele din Olanda in 10 poze
Aprilie si mai sunt lunile in care se pot admira lalelele si campurile nesfarsite de culori in Olanda. Noi am avut o scurta escala, de cateva ore, in Amsterdam, si am profitat pentru o fuga pana la pl... mai mult

Let's blog about fashion» Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp

Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp
Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora mai incolo ne-am intors in timp mai mult de 5000 de ani, pentru ca ne ducem direct sa vizitam , pentru a putea face fata celor pe... mai mult

Let's blog about fashion» Idei de plimbari in timpul unei vacante la Marea Neagra

Idei de plimbari in timpul unei vacante la Marea Neagra
Mare, soare, nisip fierbinte, dar spiritul de calator uneori nu este adormit de arsita verii, si vrea sa mai si vada cate ceva in timpul unui concediu de plaja. Iata cateva idei de plimbari si vizite ... mai mult

Let's blog about fashion» 3 idei de excursii in jurul Cluj-ului

3 idei de excursii in jurul Cluj-ului
Clujul in sine este o destinatie turistica foarte frumoasa (citeste si ce am facut noi 2 zile cu copiii in Cluj), dar daca vrei sa si evadezi din el, si ai 1-2 zile la dispozitie pentru aceasta, iti p... mai mult

Tefal prezinta Ixeo - primul aparat de calcat All-in-One

Tefal prezinta Ixeo - primul aparat de calcat All-in-One
#Flashbackstory - de cate ori ai fost pe fuga dar te-ai hotarat sa iti schimbi tinuta pe ultima suta de metri? Iar daca rochia din matase sau camasa alba uni nu erau pregatite, adio punctualitate! Iti... mai mult

Programare si robotica în cadrul celei de-a doua editii a taberelor urbane Logiscool

Programare si robotica în cadrul celei de-a doua editii a taberelor urbane Logiscool
Școala Internaționala de Programare și Robotică Logiscool își deschide porțile pentru cea de-a dooua ediție a taberelor urbane de programare și tehnologie. Co... mai mult
Incepe Festivalul pentru copii Kids Land Fest.
Incepe Festivalul pentru copii Kids Land Fest.
Începe Festivalul pentru copii Kids Land Fest. Weekendul 18-19 mai vine cu activită...
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Concorde Old Bucharest Hotel este locatia in care farmecul Centrului Vechi se imbina ...
Christmas Fantasy”  – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Christmas Fantasy” – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Cele mai frumoase și mai cunoscute colinde românești, dar și cântece de Crăciun...
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute"
Joi, 16 iunie, la Readers Cafe, a avut loc lansarea cărții ”Te iubesc pe nevăzute” scrisă de Alina Ilioi, blogger și...


tst
citite 24h
articole
Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf
Bucuresti-ul are cateva locuri de unde il poti vedea de sus (Parcul Na...
Lalelele din Olanda in 10 poze Lalelele din Olanda in 10 poze
Aprilie si mai sunt lunile in care se pot admira lalelele si campurile...
Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp
Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora...
Plimbari prin Andaluzia: Alhambra in 15 poze Plimbari prin Andaluzia: Alhambra in 15 poze
Acum vreo 3 ani, de un Revelion, primul Revelion in fapt al micutei pe...




CAUTA PE EGIRL
Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf Bucuresti-ul are cateva locuri de unde il poti vedea de sus (Parcul Natural Vacaresti, Hotelul Intercontinental, din iglu iarna sau de la terasa Linea... mai mult

Lalelele din Olanda in 10 poze Aprilie si mai sunt lunile in care se pot admira lalelele si campurile nesfarsite de culori in Olanda. Noi am avut o scurta escala, de cateva ore, in ... mai mult

Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora mai incolo ne-am intors in timp mai mult de 5000 de ani, pentru ca ne ducem dir... mai mult