Despre un altfel de atelier

Despre un altfel de atelierRevista Atelierul este cunoscută celor ce adoptă un stil original şi nu se feresc să  poarte cu mult curaj creaţii ieşite din tipare, să işi decoreze casa sau să găsească o modalitate fericită  şi potrivită de a îşi  face locul unde  îşi petrec timpul şi stilul zilnic, diferit.
Am intervievat pe cele două “posesoare” ale revistei, Mihaela Ion şi Teodora Vlădescu care cu mult drag au acceptat invitaţia mea.  Să vedem aşadar ce este în spatele Revistei  Atelierul- prima revista despre fenomenul handmade în România.
 
Mulţumesc pentru accept!  Cum a început aceasta “aventură” în lumea hand-made-ului?

Mihaela: Aventura în lumea handmade-ului a început pentru mine acum patru ani şi jumătate, când am început să creez câteva produse. Am fost la câteva târguri de profil cu Teo, am încercat să facem un business din crearea de produse, dar pentru mine ceva nu se potrivea. Ne-am dat seama că vrem ceva mai mult pentru acest business, şi Teo a venit cu ideea creării unei reviste handmade online. Am pornit în această aventură fără să ştiu că în trei ani de la lansare (pe 1 aprilie 2010) vom crea un adevărat brand în jurul Revistei Atelierul. În aceşti trei ani de existenţa am creat site-urile www.revista-atelierul.ro şi event.revista-atelierul.ro, am creat proiectul Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, am tipărit prin intermediul AFCN-ului 3 numere ale Revistei Atelierul, am avut peste 50 evenimente în diferite locaţii din ţară, şi cel mai important am creat o comunitate.

Teo: Cum spunea şi Mihaela, acum 4 ani şi ceva, când a început să ia avânt mişcarea handmade și în România, am început să mergem pe la târguri, unde am cunoscut mulţi oameni creativi. Mai întâi, am filmat creatorii de la târguri, apoi eu mi-am făcut un blog în care publicam articole tematice de prezentare ale artizanilor talentaţi, Mihaela avea un blog pe care publica interviuri, le citeam pe Anca (Bo3mia) şi Daria (Kittenhood) și mi-a venit ideea unui site dedicat handmade-ului românesc.

Aţi avut de la început parte de  receptivitate  din partea  cititorilor?  Sau a fost nevoie de multă muncă?

Mihaela: În mai 2010, am lansat primul număr PDF în Clubul Mojo din Bucureşti, şi numărul celor interesaţi de acest proiect a fost copleşitor. Ne-a dat curajul să continuăm acest proiect şi să ne dorim şi mai mult de la el. În prima lună am avut peste 50.000 de cititori unici, fără a ne străduim prea mult la promovare. Cititorii au venit de la sine, au simţit nevoia unui astfel de site şi ne-au recomandat la rândul lor celor interesaţi.
Muncă, da, este enormă, cantitatea de informaţii este uriaşă şi nu cred că vom avea vreodată ultimul articol pe www.revista-atelierul.ro. O dată la şase luni echipa Atelierul se măreşte şi găsim noi şi noi metode de a ne apropia de cititori, de la tutorialele video, la interviuri cu creatori şi designeri de produs, la recomandări în domeniul marketingului.
Cel mai important este că echipei Atelierul îi place la nebunie ceea ce face şi realizează articolele cu drag.

Teo: Atelierul a fost foarte bine primit încă de la început. Cred că pe cititori i-a atras faptul că, încă de la început, am încercat să oferim cât mai multe informații, atât pentru creatori, cât și pentru cumpărători. Articolele noastre se întind pe mai multe categorii: inspirație, interviuri cu creatori si purtători de handmade, marketing, eco, colorimetrie, multe tutoriale și evenimente handmade. Iar lună de lună publicam un număr PDF al revistei care reunea articolele pe o anumită temă.
Muncă a fost și este multă în continuare, de la recrutat redactori noi, la răspuns la multele mesaje pe care le primim în fiecare zi, la designul PDF-urilor şi administrarea paginilor de social media. Norocul nostru e că avem o echipă extraordinară de voluntare care se implică în evoluţia proiectului cu resurse de entuziasm nesfărşite :)

Tricourile Atelierul, au avut mare succes. Credeti ca originalitatea a fost  punctul cheie?

Mihaela: Tricourile Atelierul sunt în ediţie limitată, nu dorim să ne facem reclamă în acest mod. Elisa Ene este cea care le pictează şi ea este cea care reface un model dacă este comandat.
Da, originitatea este punctul forte al tricourilor Atelierul şi mai ales a fiecărui produs handmade de calitate. Fără originalitate orice produs riscă să cadă în extrema kitsch-ului.
Teo: Elisa are un stil foarte colorat şi jucăuş care ne reprezintă şi în care cred că se regăsesc şi multe purtătoare de handmade. Originalitatea şi pisicile au fost cheia succesului de data asta.

Spre ce categorii de produse aţi observat că  există  cea mai mare atracţie?

Mihaela: Hmmmmm, asta este o întrebarea dificilă. Totul depinde de originilitatea produsului şi calitatea fotografiei
Cele mai citite articole în luna martie 2013 pe site-ul www.revista-atelierul.ro sunt cele ce prezintă idei de gulere şi guleraşe, în februarie au fost cele despre produse croşetate, şi în ianuarie cele despre coliere şi cercei handmade. 
Teo: Când am început revista handmade-ul românesc era puţin "obsedat" de Fimo (lutul polimeric). Acum, cred că textilele sunt vedete, de la croşetat la papioane, coliere, gulere, fundiţe, flori etc.


De unde  ideea  titlului  acestei reviste?Despre un altfel de atelier

Mihaela: Teo a venit cu idee de Revista Atelierul, după ce a participat la mai multe cursuri de marketing şi branding.  Şi acum îmi dau seama că a fost o idee foarte bună, între timp au apărut o gramadă de alte Ateliere, dar la fiecare search pe google referitor la acest nume, noi suntem primele care apărem, şi pe locul 3 este Facebook-ul nostru (încercaţi un search pe google.ro). Cum spun la fiecare persoană ce ne dezarticulează numele, noi suntem mereu Atelierul, mereu cu articol hotarât.  
Suntem Atelierul, nu mai avem nevoie de nicio continuare în titlu. Când spui Atelierul automat te gândeşti la Revista Atelierul- prima revistă de handmade din România.

Teo: Cuvântul Atelierul a venit cumva de la sine. În formula mică a echipei inițiale am propus mai multe nume, dar majoritatea se învârteau în zona Atelierului (Atelier creativ, Atelier handmade, Atelier de creaţie). Până la urmă ne-am hotărât că Atelierul, pur și simplu, era cea mai bună variantă.

Cum simţiti voi tendinţa cititoarelor de a asimila ideea de eco pe care o susţineti în cadrul revistei?

Mihaela: Articolele eco, cele de reciclare sau refolosire sunt cele mai apreciate de către cititori. Ultimul meu articol despre pantofi reciclaţi a intrat automat în topul celor mai citite articole din luna martie. [http://www.revista-atelierul.ro/2013/03/18/pantofi-tenesi-sandale/]

Teo: Accesoriile și decoraţiunile din materiale reciclate sunt în mare vogă. Pentru noi a fost evident încă de la început că avem nevoie de rubrică eco în care să promovăm un stil de viaţă sănătos şi responsabil. Mi se pare că eco şi handmade merg mână în mână, oamenii care preferă să creeze decât să cumpere sunt eco.

Ce articole sunt cele mai accesate? Care atrag interes?

Mihaela: Mi-a plăcea să cred că toate în aceeaşi măsură. Cele mai accesate sunt cele despre teoria culorilor, despre branding şi rebranding, şi cele cu sfaturi de reciclare creativă. De asemenea, interviurile cu artişti în handmade sunt accesate des. 

Care parte din tot acest proces al managerierii unei reviste cu o tematica aşa cum este a voastră, este cea mai grea?

Mihaella: Birocraţia, sigur este birocraţia. Am creat Asociaţia Atelierul de Creaţie pentru a avea un statut legal, şi a trebuit să învăţăm şi legislaţie, contabilitate primară, şi toate chiciţele plăţilor drepturilor de autor. Am creat asociaţia întrucât am vrut să menţinem imaginea impecabilă a unui proiect clar şi coerent, a unui proiect ce nu v-a dispărea atât de uşor de pe internet. 

Teo: Și mie tot hârţogăria îmi displace, dar ştiu că e necesară și fără ea nu putem. Crearea asociaţiei ne-a ajutat mult în dezvoltarea revistei. Aşa am putut să facem parteneriate, să ne creştem numărul de voluntari și să aplicăm la programe de finanţare care ne-au permis să şi tipărim câteva numere ale revistei.

Ce plan mai aveţi pentru viitor? Ce creative idei le vreţi concretizate?

Mihaella: Vom realiza o nouă Noapte a creatorilor şi designerilor de produs, vom organiza expoziţii cu artiştii din domeniu, vom realiza şi mai multe parteneriate, şi de ce nu poate vom mări echipa Atelierul. Să nu uit, vom continua proiectul Discuţii în Atelier, în care vom discuta cu cei interesaţi despre crearea unei afaceri de succes în domeniul handmade-ului românesc.
Şi cel mai important vom realiza un team-building.

Teo: Deja avem mici tradiţii create cu Swap-urile de primăvară şi de Crăciun, numerele PDF și concursul Artizanul Anului. Vrem să facem o tradiţie şi din Noaptea Albă a Creatorilor şi seria de conferinţe Discuţii în Atelier.

 Mulţumesc mult pentru răspunsurile voastre!Despre un altfel de atelier

Fotografiile sunt realizate de Irina D. Stanciu, Raluca Dumitru, Silviu Ioan, Cristina Savlovschi (Topan)

 

 
 
 


Votul tau:
Autor: Ecaterina Virgolici | Publicat: 12.04.2013 | Articol citit de 15956 de ori. Nota 5.00 din 2 voturi.
RSS Comentarii articol: Despre un altfel de atelier
Daca ti-a placut articolul Despre un altfel de atelier, aboneaza-te la RSS-ul de Moda :: Sugestii pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Let's blog about fashion» Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf

Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf
Bucuresti-ul are cateva locuri de unde il poti vedea de sus (Parcul Natural Vacaresti, Hotelul Intercontinental, din iglu iarna sau de la terasa Linea Closer to the Moon, Pura Vida Sky Bar, restaurant... mai mult

Let's blog about fashion» Lalelele din Olanda in 10 poze

Lalelele din Olanda in 10 poze
Aprilie si mai sunt lunile in care se pot admira lalelele si campurile nesfarsite de culori in Olanda. Noi am avut o scurta escala, de cateva ore, in Amsterdam, si am profitat pentru o fuga pana la pl... mai mult

Let's blog about fashion» Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp

Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp
Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora mai incolo ne-am intors in timp mai mult de 5000 de ani, pentru ca ne ducem direct sa vizitam , pentru a putea face fata celor pe... mai mult

Let's blog about fashion» Idei de plimbari in timpul unei vacante la Marea Neagra

Idei de plimbari in timpul unei vacante la Marea Neagra
Mare, soare, nisip fierbinte, dar spiritul de calator uneori nu este adormit de arsita verii, si vrea sa mai si vada cate ceva in timpul unui concediu de plaja. Iata cateva idei de plimbari si vizite ... mai mult

Let's blog about fashion» 3 idei de excursii in jurul Cluj-ului

3 idei de excursii in jurul Cluj-ului
Clujul in sine este o destinatie turistica foarte frumoasa (citeste si ce am facut noi 2 zile cu copiii in Cluj), dar daca vrei sa si evadezi din el, si ai 1-2 zile la dispozitie pentru aceasta, iti p... mai mult

Tefal prezinta Ixeo - primul aparat de calcat All-in-One

Tefal prezinta Ixeo - primul aparat de calcat All-in-One
#Flashbackstory - de cate ori ai fost pe fuga dar te-ai hotarat sa iti schimbi tinuta pe ultima suta de metri? Iar daca rochia din matase sau camasa alba uni nu erau pregatite, adio punctualitate! Iti... mai mult
Incepe Festivalul pentru copii Kids Land Fest.
Incepe Festivalul pentru copii Kids Land Fest.
Începe Festivalul pentru copii Kids Land Fest. Weekendul 18-19 mai vine cu activită...
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Descopera farmecul Centrul Vechi la Concorde Old Bucharest Hotel
Concorde Old Bucharest Hotel este locatia in care farmecul Centrului Vechi se imbina ...
Christmas Fantasy”  – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Christmas Fantasy” – concert de Craciun prezentat de Corul Academic Radio
Cele mai frumoase și mai cunoscute colinde românești, dar și cântece de Crăciun...
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute
Alina Ilioi si-a lansat cartea: „Te iubesc pe nevazute"
Joi, 16 iunie, la Readers Cafe, a avut loc lansarea cărții ”Te iubesc pe nevăzute” scrisă de Alina Ilioi, blogger și...


tst
citite 24h
articole
Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf
Bucuresti-ul are cateva locuri de unde il poti vedea de sus (Parcul Na...
Lalelele din Olanda in 10 poze Lalelele din Olanda in 10 poze
Aprilie si mai sunt lunile in care se pot admira lalelele si campurile...
Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp
Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora...
Plimbari prin Andaluzia: Alhambra in 15 poze Plimbari prin Andaluzia: Alhambra in 15 poze
Acum vreo 3 ani, de un Revelion, primul Revelion in fapt al micutei pe...




CAUTA PE EGIRL
Deasupra Bucuresti-ului: Sus pe Arcul de Triumf Bucuresti-ul are cateva locuri de unde il poti vedea de sus (Parcul Natural Vacaresti, Hotelul Intercontinental, din iglu iarna sau de la terasa Linea... mai mult

Lalelele din Olanda in 10 poze Aprilie si mai sunt lunile in care se pot admira lalelele si campurile nesfarsite de culori in Olanda. Noi am avut o scurta escala, de cateva ore, in ... mai mult

Anul insulelor: Irlanda si calatoria in timp Aterizam dupa 3h30 de zbor din Bucuresti in Dublin, si jumatate de ora mai incolo ne-am intors in timp mai mult de 5000 de ani, pentru ca ne ducem dir... mai mult