Cand sunt femeile cel mai usor de manipulat?
Exista cativa factori care netezesc mai usor drumul catre manipularea abila a unei femei, iar printre acestia se regasesc:- Naivitatea si increderea aproape oarba intr-o anumita persoana, femeia presupunand aproape imediat ca partenerul nu ar putea sa ii faca rau datorita sentimentelor speciale pe care i le poarta. (Momentul de “true friendship”);
- Esti indragostita. De obicei cand fetele sunt indragostite sau cand plac un baiat foarte mult cam pierd controlul asupra ratiunii si se lasa mult conduse de emotii. Chiar daca stiu ca ceea ce fac nu este corect tot o vor face doar pentru a raspunde cererilor iubitului;
- Integrare. Mai exista momentul cand doresti atat de mult sa te integrezi intr-un grup de persoane pentru ca cei din jur sa te considere fie de “gasca” sau doar pentru a nu te simti altfel decat ceilalti; accepti astfel sa faci lucruri pe care nici tu nu iti doresti sa le faci insa le duci la capat pentru a-ti dovedi si tie, dar si lor ca poti fi ca ei.
Poate este de judecat faptul ca manipulatorul se foloseste de ce simte cealalta persoana pentru a obtine lucrurile pe care si le doreste. Insa cine nu apeleaza la putina manipulare daca i se iveste aceasta oprtunitate intre manute? Regula este insa sa nu te folosesti intr-atat de acea persoana incat sa maturi cu sentimentele sale pe jos. Asa te transformi doar intr-o persoana egoista, meschina, care nu vede decat propriul sau interes si nimic mai mult.
Acum, alte persoane ar judeca pe cele ce se lasa de buna voie manipulate desi acestea banuiesc ca doar sunt folosite. Insa de ce sa judeci o persoana doar pentru ca isi pune increderea in alta sperand din tot sufletul ca nu va fi calcata in picioare. Daca am trai intr-o lume in care nu am avea incredere in nimeni, nu am avea nevoie de nimeni in afara de noi si nu am avea de sprijinul nimanui, cu ce ne-ar diferentia asta fata de o inchisoare cu gratii invizibile?
Totul sa rezuma la risc, investesti intr-o relatie indiferent de ce tip e - profesionala, prietenie, iubire - mereu cu speranta ca investitia ta se va intoarce inzecita, dar constienti de posibilitatea ca exista undeva riscul ca usa sa iti fie trantita in nas. Cei mai multi dintre noi riscam, iar in unele cazuri ... te poti alege cu persoane in viata ta care au meritat toata investitia.
Insa un lucru e de retinut ... uneori prea multa iubire, prea multa incredere ... prea multa informatie, prea multa daruire ... poate fi prea mult. Cand spui stop? Cand simti ca persoana careia ii oferi nu mai ofera nimic inapoi care sa te faca fericita, motivata, increzatoare in tine. Cand spui ca prea mult e prea mult? Cand esti pregatita sa dai drumul la tot ce ai avut.
foto Northfoto
Votul tau:
Autor: Raluca Rusu | Publicat: 08.12.2010
| Articol citit de 3630 de ori.
Daca ti-a placut articolul Cand sunt femeile cel mai usor de manipulat?, aboneaza-te la RSS-ul de
Relatii :: Dragoste si Sex pentru a fi
notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro
cu toate noutatile aparute pe site.
Wonder Lolita a trezit Germania la viata!
Wonder Lolita pare sa fie noul brand preferat al germanilor. Dupa ce in urma cu cateva saptamani au cumparat franciza brandului, acestia au organizat si o prezentare de inaugurare, unde s-au bucurat d... mai mult
Secretele unei relatii de succes
Se spune ca iubirea tine doar sase luni, sau trei ani dupa spusele altora. Dupa aceasta perioada se ridica valul de pasiune de pe ochi si incepi sa observi lucrurile care va apropie, dar si care va en... mai mult
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… daca esti o persoana autoritara
Berbec: Faci totul corect, esti genul de persoana careia ii place sa faca lucrurile ca la carte, iar daca asta inseamna sa conduci cu o mana de fier, o faci. Taur: Nu esti genul careia sa ii placa sa ... mai mult
Tu cum alegi sa te bronzezi?
Caldura s-a instalat destul de repede si pe strada vedem tot mai des femei bronzate! Ne intrebam cate dintre ele sunt cu adevarat bronzate natural! Cum exista atatea metode de bronzare, ne este foarte... mai mult
Sucurile: cu acid sau fara?
Daca ar fi sa aleg intre cele doua tipuri de suc.. as alege apa plata! Sucurile, de orice fel, cu acid sau fara, cu zahar sau "light" au acelasi efect asupra corpului. De fiecare data cand bem un paha... mai mult
Cel mai complex eveniment dedicat animalelor de companie!
Aflat in 2012 la cea de-a patra editie, PetExpo Romania beneficiaza anul acesta de cea mai buna locatie din capitala tocmai pentru ca tu sa te bucuri in cele mai bune conditii de cea mai complexa expo... mai mult
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
A murit Robin Gibb, membrul trupei Bee Gees
Luni, 21 Mai 2012. 420 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi Autor: Mădălina Piloff După o lungă sufe...
Digi24 pleacă prin țară pe timpul campaniei electorale
Luni, 21 Mai 2012. 98 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi Autor: Anca Simionescu În perioada 21 mai...
Adele a plecat cu 12 trofee de la premiile muzicale Billboard
Luni, 21 Mai 2012. 113 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi Autor: Monica Lungu Cântăreaţa a dominat...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...
citite
24h
articole
Secretele unei relatii de succes
Se spune ca iubirea tine doar sase luni, sau trei ani dupa spusele alt...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… daca esti o femeie puternica
Berbec: Esti o persoana constienta de propria valoare, ai incredere in...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
De ce a pozat Dana Săvuică alături de fiica ei într-un pictorial incitant?
Luni, 21 Mai 2012. 6934 vizualizări, 15 comentarii, 1 vot Autor: Anca Simionescu Creatoarea de modă...
Luni, 21 Mai 2012. 6934 vizualizări, 15 comentarii, 1 vot Autor: Anca Simionescu Creatoarea de modă...
Elena Udrea s-a bătut cu "Moartea din Carpați" și a călcat o cămașă la "Alegerile Mihaelei"
Duminică, 20 Mai 2012. 402 vizualizări, 4 comentarii, 0 voturi Autor: Ruxandra Grecu Mihaela Rădule...
Duminică, 20 Mai 2012. 402 vizualizări, 4 comentarii, 0 voturi Autor: Ruxandra Grecu Mihaela Rădule...
Secretele unei relatii de succesSe spune ca iubirea tine doar sase luni, sau trei ani dupa spusele alt...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… daca esti o femeie puternicaBerbec: Esti o persoana constienta de propria valoare, ai incredere in...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun...la ce ar trebui sa fii atentaBerbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara
Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult
Geanta saptamanii: Bleu si inflorata
O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult
Pantofii saptamanii: Detalii metalice
O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult










