Traind intr-o lume in continua miscare, uitam uneori de unde am plecat si poate chiar incotro mergem...M-am trezit intr-o dimineata cu un ciudat gand de a-mi aduce aminte de copilarie, de vremea cand inca nu stiam cum se spune “buna dimineata” si mai ales de ce, cand ma jucam cu figurine decupate si mai ales cand credeam ca fata babei si fata mosului locuiesc undeva la vreo trei strazi distanta.
 
Stiam atunci poate ce e iubirea, insa doar in forma ei atat de naturala, de pura. Ii vedeam pe ai mei iubindu-se in fiecare zi si oferindu-si zambete, neintelegand cum ei au fost la inceput el si ea, si au devenit apoi noi...patru. N-am avut vreodata curiozitatea de a intreba cum si prin ce mijloace am ajuns pe lume.Stiam doar ca din prea multa iubire, si era mai mult decat suficient.
 
Uitandu-ma in jur acum, mi-am dat seama ca, afland intre timp secretul, am ajuns sa stiu mai mult decat as avea poate nevoie. Si la fel ca mine, mii de alti copii, deveniti sau nu adulti, au pierdut incet, incet ceea ce poate am numi acum mult prea nostalgic inocenta.
 
Desigur, ar fi trist ca oamenii mici sa nu devina niciodata mari, dar poate ca ar fi mai simplu...Ar fi mai sa nu ne pierdem niciodata speranta, sa credem cu naivitate in povesti cu printi si sa ne visam dormind pe nori. Ar fi poate si mai simpla existenta noastra daca atunci cand ne-am trezi, ar exista acei uriasi care sa ne poarte mereu de mana, indepartand din calea noastra orice ar putea sa ne sperie. Mult mai frumos ar fi sa putem inca numara stele in seri incinse de vara, privindu-le pana cand nu mai stim daca sunt acolo sau in vis. In cele din urma, ar fi poate mult mai frumos sa nu stim ca viata se sfarseste intr-o buna zi, si ca tot ce facem nu va mai insemna mai nimic peste o mie de ani...
 
Asa am ajuns sa cred ca singura salvare imi este inca iubirea. Dincolo de preocupari cotidiene, dincolo de limite pe care toate in jur ti le impun, in iubire gasesti si regasesti mereu aceeasi inocenta a zambetului de copil, iscat fara sa stii. Si in acest joc de-a copilaria, putem oare fugi in iubire de maturitate?
Azi tind sa cred ca da, caci m-am trezit iubind si gandindu-ma la copilarie.

foto Northfoto