Cu doi ani în urma, aparea la Paris o carte care avea sa produca un adevarat soc nu numai cititorilor francezi, ci si comunitatilor islamice din întreaga Europa: „Fructul interzis”, un roman erotic semnat de o marocanca trecuta de vîrsta primei tinereti si care, de teama reactiei fundamentalistilor, s-a ascuns sub pseudonimul literar Nedjma. Era pentru prima oara cînd aparea o cronica a vietii de familie sau, mai bine zis, de trib, spusa din perspectiva unei maghrebience. Badra, personajul a carei biografie este redata, îndurase tot calvarul rezervat femeilor în opaca societate marocana: casatoria aranjata de catre familia ei, cu urmarea tuturor cutumelor umilitoare (verificarea fecioriei si a abilitatilor de sclava care trebuie sa-si slujeasca sotul), la care se adauga interdictiile cotidiene – nenumarate si istovitoare. Ea evadeaza din comunitatea în care traia, din tîrgul Imciuk, si se refugiaza la Tanger, oras decadent care pastreaza aparenta respectarii traditiilor. Aici Badra îl cunoaste pe Driss, un medic excentric si foarte bogat. Este începutul unei iubiri stranii între doi oameni cu totul diferiti: Badra – femeia care se izoleaza de tot si de toate pentru a se darui total lui si Driss – barbatul care nu poate renunta la nimic, al carui erotism nu rateaza nici o experienta noua, dar care, într-un fel cu totul egoist, o iubeste la rîndul sau. Întîlnirea dintre cei doi este începutul unei adevarate alchimii sexuale, pasajele erotice din aceasta carte amintind de marea literatura clasica araba, pe care, de altfel, Nedjma o invoca explicit.
Dragostea este cea care da sens erotismului, repeta întruna aceasta autoare care a ales sa scrie despre senzualitate fara a se feri de cuvintele care fac, de obicei, arsenalul pornografiei. Este unul dintre rarele cazuri cînd editorul român, pudic din fire sau din (de)formatie profesionala, a înteles ca acele cuvinte „interzise” textelor literare trebuie redate cu toata naturaletea în traducere. Pentru ca aceasta este si miza Nedjmei: sa readuca, fortînd stilul, erotismul la firescul lui dintîi. Este însa un drum imposibil. Nu stilistic – cartea ei este o reusita din acest punct de vedere. Drumul spre regasirea puritatii în cele mai simple si intense senzatii este un esec. Nu-i este dat omului sa-si întîlneasca jumatatea si sa se bucure întreaga viata de ea. Romanul sfîrseste trist caci dragostea înseamna, deopotriva, bucurie, putere, ura, desertaciune. Sînt vîrstele acestui sentiment sau ale omului, fatalitatea rezervata acelora care îsi doresc sa traiasca liber, în afara restrictiilor (casatoria impusa, familia, traditiile).
Cartea Nedjmei este o suma de senzatii traite si developate pe fundalul restrictivei societati marocane, pline de tabuuri. Este, totodata, si o colectie de portrete schitate caricatural pentru a contura cele doua tipologii pe baza carora este construita aceasta lume: barbatul – stapînul absolut al sufletelor din casa sa si femeia – furnizoarea umila de placeri si de confort casnic, ignorata si care, la rîndul ei, se ignora. Scriitoarea nu acuza Islamul pentru conditia servila a acesteia, ci pe cei care au schimonosit învataturile profetului, transformînd patriarhatul într-o închisoare a inimilor. „Fructul interzis” este un text nascut din furie.
Desi puternic marcat de mediul în care a fost scris, acest „roman erotic al unei femei din lumea araba”, cum îl descrie subtitlul, reprezinta mai mult decît o simpla curiozitate literara pentru cititorii sai europeni. Este o carte unica, exceptional scrisa si cu un mesaj violent pe care Nedjma îl arunca în fata celor care pun sufletele altora sub obroc.

Radu Lilea
radu_lilea@ziar.7plus.ro