Stiu ca toata lumea afirma, în cunostinta de cauza sau nu, ca nu exista „relatie perfecta” si ca a da „retete” pentru cautarea ei este, pâna la urma, ceva inutil. Si totusi, în ultima vreme mi-am dat seama ca retetele au si ele rolul lor. Este un fel de a asimila întreaga experienta a umanitatii în materie de sentimente, în încercarea de a da ce e mai bun în noi în propria relatie. Am realizat acest lucru într-o zi, când am reusit sa evit o cearta stupida cu iubitul meu. Atunci am simtit ca ceva s-a schimbat... s-a produs un fel de maturizare pe care nu am constientizat-o îndeajuns, încât sa ne bucuram de ea. Analizând putin lucrurile, am realizat ca, în ciuda încapatânarii mele de a nu crede în retete, noi doi, eu si iubitul meu, ne-am creat propria reteta de fericire, în care am plasat câteva „ingrediente” esentiale, care ar trebui sa fie prezente pe lista de prioritati a oricarui cuplu...

Acceptarea diferentelor celuilalt – ne-am luat de cap mult timp din cauza unor lucruri banale (el se trezeste devreme, mie îmi place sa lenevesc... el se îmbraca sport, eu sunt adepta stilului clasic... lui îi place la nebunie fotbalul, eu îl detest... si lista ar putea continua la nesfârsit); în timp am realizat însa ca tocmai unele dintre aceste diferente ne-au atras la început (daca nu ar fi fost matinal, nu as mai fi simtit fiorii aceia ai surprizelor cu care ma trezeste de atâtea ori din somn... daca nu as fi fost adepta stilului clasic probabil ca nu ne-am fi amuzat atât de tare în seara în care eu am crezut ca mergem la teatru, iar el vroia sa urcam pe dealul de la marginea orasului si fiecare s-a îmbracat adecvat dorintei proprii...). În fond, diferentele sunt cele care ne fac sa remarcam prezenta celuilalt si sa îl consideram o fiinta unica. A le accepta înseamna a-l iubi pe celalalt pentru ceea ce este cu adevarat.

Gasirea unor valori comune – uneori este destul de dificila pentru ca valorile vin din educatia fiecaruia, din propria personalitate, din mediul social si cultural în care traim si, mai ales, din experientele pe care le-am trait. De aceea, dupa pasiunea nebuna a începututrilor, multe cupluri sfârsesc prin a accepta de comun acord esecul. Niciodata nu va exista un cuplu care sa aiba valori identice, pentru ca fiecare fiinta este unica în felul ei. Însa întotdeauna se pot face compromisuri care sa nu lezeze valorile celuilalt. Pentru asta este nevoie de timp si de constientizarea faptului ca valorile unei persoane nu pot fi schimbate.

Un dialog echilibrat – este cheia comunicarii într-un cuplu. Prea multa liniste înseamna lipsa de comunicare, însa prea multe discutii pot afecta adesea intimitatea celuilalt. Prin urmare, solutia nu pote fi decât gasirea unui echilibru. Exista o adevarata arta a conversatiei în doi care permite cunoasterea profunda a celuilalt. Comunicarea înseamna a împartasi ceea ce suntem cu persoana iubita. Aceasta este, de fapt, esenta unui cuplu. Atentie însa la tendinta de a face tot timpul critici pe sema celuilalt... comunicarea risca uneori sa se transforme în monolog.

Complicitate si încredere – sunt doua cuvinte pe care orice cuplu ar trebui sa le cunoasca, în sens practic. Evident, sunt mai degraba doua ingrediente ale prieteniei decât ale iubirii, însa prietenia, desi pare ciudat, este esentiala într-o relatie. Dincolo de dragoste, stima, respectul, întelegerea sunt elemente care nu pot lipsi din „reteta” unui cuplu stabil. Sunt lucruri care se învata în timp si pe care nimeni nu le poate simti altfel, decât prin propria experienta.

Armonia vietii sexuale – fie ca ne place sau nu, este un alt mod de a „masura” stabilitatea unui cuplu. Iar armonia se obtine de la sine, doar dând la o parte pudoarea excesiva si inutila într-un cuplu si înlocuind-o cu bucuria de a descoperi împreuna lucruri noi, fara a depasi însa limitele celuilalt.

A privi împreuna înainte – pentru a supravietui, un cuplu trebuie sa se proiecteze pe sine în viitor. O casa, copii, o afacere comuna... sunt proiecte comune dificil de realizat, însa existenta lor, fie si în stadiul de proiect îndepartat, dovedeste dorinta de stabilitatea a cuplului.

Nimeni nu poate garanta ca doar aceste lucruri pot sa creeze „cuplul perfect”. Ele se regasesc însa, sub o forma sau alta, în fiecare cuplu care crede în propria perfectiune, Pentru ca, pâna la urma, cine altcineva, daca nu noi însine, decide ce ar trebui sa însemne un cuplu perfect?