Interviu despre iubire
Interviu despre iubireViata te pune uneori in cele mai neasteptate situatii. Te intrebi atunci, cum lucruri care par a fi doar ale tale devin brusc un bun comun, folosit si de unii, si de altii, fara a le pasa prea mult de ceea ce se ascunde de fapt in spatele unei povesti simple, atat de simple incat doar pentru cei ce o traiesc e speciala.

Mi-am amintit in dimineata asta, rascolind prin dosare invechite, cum ne-am trezit intr-o alta zi chemati sa raspundem pentru o iubire neobisnuita. In ochii lor, paream a fi potentiali hoti de identitati in iubire, si aveau nevoie de visele noastre pentru a se convinge ca de fapt nu ne doream nimic altceva. Ne-am lasat atunci intervievati despre iubirea noastra, pentru ca stiam ca altfel am putea fi considerati chiar asa, niste infractori. Ne amintim si astazi insa, cu un oarecare zambet, de felul in care ne-am asortat hainele si cum ne-am pus de acord asupra felului in care vom raspunde. Cuprinsi de o vina ce plana parca asupra noastra, ne-am trezit intrebandu-ne daca nu cumva sinceritatea va da gres. Cum ar fi putut sti altii daca intr-adevar ne iubim, cand noi insine nu stiam prea bine cum ajunsesem acolo? Dincolo de toate insa, aveam in noi acel sentiment al sigurantei ca totusi iubirea ne e unica, si dincolo de conventii mai mult sau mai putin acceptate, ne regasisem noua suflete ce devenisera in timp unul singur. N-aveam cum sa dam gres.

Imi amintesc si acum camera aceea usor intunecata si functionarii grabiti sa taie de pe lista inca un cuplu ce-si dorea sa fie “legal”. In ordinea aparent fireasca a unui interviu despre iubire, am fost luata la intrebari despre ce si cum, despre cand si unde si peste toate aceste intrebari cu raspunsuri exacte, din cand in cand aparea si un implicit, “de ce?”. Le-am povestit unor oameni fara nume despre cum ne-am plimbat sub clar de luna, despre cum tremuram atingandu-ne si mai ales despre timp. Cu fiecare cuvant in plus, simteam ca sunt din ce in ce mai departe de a fi convingatoare, si ca povestea era atat de banala in cuvinte incat as fi putut-o lesne inspira dintr-un film cu buget restrans. Aveam si finalul la fel de comercial cu o nunta ca-n povesti, asa incat am trait pentru o clipa gandul ca totul se poate rasturna in defavoarea mea. Mi se cereau dovezi, amintiri si fotografii, titluri de filme vazute si locuri trecute, un amalgam de sentimente si lucruri concrete care ma ametea in detalii. Le-am spus atunci ca n-am cum sa le spun mai mult. Era peste putinta sufletului meu sa ne trasform iubirea intr-un test cu variante, sau sa caut raspunsuri ce doar timpul avea sa mi le ofere. Dupa cateva ore de poveste de-o viata, le-am spus ca e cel mai ciudat interviu ce l-am avut vreodata de dat.

Azi, cand doar o hartie semnata cu cerneala invechita imi mai aminteste de ziua aceea, imi dau seama ca totusi m-a schimbat. Am avut atunci, si acum, sentimentul ca dreptul la fericire se poate castiga, ca dincolo de conventiile ametitoare ale unei lumi mult prea suspicioase, e totusi un drept castigat, si dincolo de experienta unui interviu despre iubire, am avut parte de o iubire pentru care am avut puterea sa lupt.

foto Northfoto

Votul tau:
Autor: Cristina Ghiban | Publicat: 13.06.2011 | Articol citit de 1709 de ori. Nota 5.00 din 3 voturi.
Adauga comentariul tau RSS Comentarii articol: Interviu despre iubire
Caractere disponibile: 500
Nume



Dani (Sâmbătă, 27 August 2011 00:19)
Frumos . Casatoria este ceva important,dar cand o faci din dragoste pentru dragoste,este ceva minunat.
 

Daca ti-a placut articolul Interviu despre iubire, aboneaza-te la RSS-ul de Relatii :: Dragoste si Sex pentru a fi notificat cand mai apar articole asemanatoare sau aboneaza-te la newsletter-ul egirl.ro cu toate noutatile aparute pe site.

Bijuteria ca poveste

Bijuteria ca poveste
Bijuteria a fost dintotdeauna un însemn al simțului estetic și bunului gust. Ea dezvăluie o parte a personalității care este sensibilă la frumos și care se poate exp... mai mult

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere

Dove se numara printre brandurile in care romanii au cea mai mare incredere
Sapunul Dove a fost votat de catre consumatorii romani “sapunul in care au cea mai mare incredere”, conform studiului Trusted Brands 2012, realizat de Reader’s Digest. Anul trecut, D... mai mult

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie

Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu este ceea ce te defineste ca persoana. Taur: Nu te mai gandesti la fostul nici o clipa si simti ca esti mai bine fara el, decat c... mai mult

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!

Tu esti iubita mea, Eu sunt iubitul tuturor!
Exista o noua moda pe piata in ceea ce priveste infidelitatea. Cica se aude prin targ ca daca el te trateaza ca o printesa si iti ofera de toate, tu ar trebui sa inchizi ochii frumos atunci cand el ca... mai mult

Rochie Maxi, in maxi trend!

Rochie Maxi, in maxi trend!
In zilele lipsite de inspiratie si nu numai, rochia maxi este cea mai buna alternativa. Ne scuteste de multe dureri de cap si timp pierdut. Cand suntem grabite, rochia se imbraca foarte repede si se a... mai mult

Costume de baie pentru fiecare

Costume de baie pentru fiecare
Noi, fetele, vrem intotdeauna ca vara sa avem o piele bronzata, sa aratam bine si sa ne expunem pe plaja cu cele mai frumoase si originale costume de baie. Dar ce ne facem cand acestea nu ne avantajea... mai mult
Detaliu rochita vintage
Look-ul saptamanii a fost trimis de silviacrazy
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Implica-te si tu in Asociatia pentru protectia animalelor ROBI
Infiintata in 2001 prin vointa a 12 membri fondatori, Asociatia Robi are drept scop p..
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
Asociatia ViitorPlus si campania "Adopta un copac!"
In lunile aprilie si mai 2012, asociatia ViitorPlus desfasoara o campanie de stranger..
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Gone – Ce ti se poate intampla cand scapi de un criminal in serie
Va era dor de Amanda Seyfried? Frumusica din „Mamma Mia!” se confrunta in..
Gabriela Vrânceanu Firea, externată după ce a născut, în stare foarte bună
Gabriela Vrânceanu Firea, externată după ce a născut, în stare foarte bună
Miercuri, 23 Mai 2012. 144 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi Autor:  Ileana Dima Vedeta TV Gabriel...
Tom Cruise, un magnific
Tom Cruise, un magnific
VIDEO Miercuri, 23 Mai 2012. 67 vizualizări, 2 comentarii, 0 voturi Tom Cruise are mari şanse să joa...
Trupa Rammstein ar putea cânta la Cluj
Trupa Rammstein ar putea cânta la Cluj
Miercuri, 23 Mai 2012. 188 vizualizări, 1 comentariu, 1 vot Autor:  Mădălina Piloff După câştigarea ...
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
O noua aparitie care schimba paradigma: „Viata nu asteapta...TREZESTE-TE!”
Atentie! Teama si ingrijorarea iti pot aduce exact acele experiente pe care speri din tot sufletul sa le eviti si este foarte...




citite 24h
articole
Whitney Houston ar putea recuceri topurile postum, cu o nouă piesă | AUDIO
Marţi, 22 Mai 2012. 223 vizualizări, 1 comentariu, 0 voturi Autor:  Ruxandra Grecu Piesa "Celebrate"...
MANDINGA luptă în această seară în prima semifinală EUROVISION. E cotată ca favorită | LIVE TEXT
INTERVIU Marţi, 22 Mai 2012. 2002 vizualizări, 25 comentarii, 2 voturi Autor:  Anca Simionescu Telev...
Ce spune forma unghiilor despre tine Ce spune forma unghiilor despre tine
Unghiile sunt cartea noastra de vizita, este inacceptabil, indiferent ...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun… semnul ca esti pregatita pentru o noua relatie
Berbec: Esti suficient de puternica incat sa realizezi ca o relatie nu...
Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta Spune-mi ce zodie esti ca sa iti spun... la ce ar trebui sa fii atenta
Berbec: Apreciaza ceea ce ai, niciodata nu se stie cand totul poate di...




Totul despre Saga Twilight


Trimite si tu o felicitare !
CAUTA PE EGIRL
Mini shopping: Pregatiti de ploaia de primavara Cu Zara. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai multe Articole pe shopaholic.ro... mai mult

Geanta saptamanii: Bleu si inflorata O gentuta bleu, haioasa, inflorata si primavaratica. Jason Wu pentru Target. ...Citeste in continuare pe shopaholic.ro Articol oferit de Citeste mai m... mai mult

Pantofii saptamanii: Detalii metalice O pereche simpla de pantofi de lac rosii, devenite speciale datorita unui mic detaliu metalic pe glezna. De la Zara. ...Citeste in continuare pe shopa... mai mult